O mână de libertate printre gratii

Din cei 197 de minori detinuti la Lipcani, 132 frecventeaza scoala de pe teritoriul penitenciarului. Aici sunt deschise sapte clase de limba romana si patrud e limba rusa. In fiecare clasa de limba romana, sunt peste 25 de elevi si asta in conditiile in care in scoala nu sunt decat 10 profesori In singura clasa primara sunt repartizati 18 baieti, care nu stiu nici a scrie, nici a citi... La finele clasei a 9-a ei trec o testare asa cum se face in toate institutiile preuniversitare din R. Moldova. Incolo se deplaseaza chiar si asistenti de la Ministerul Educatiei. Ca si ceilalti elevi, dupa aceste examene, baietii primesc certificate.

Cei 197 de minori care isi ispasesc pedeapsa la penitenciarul din Lipcani percep aceasta institutie diferit: multi cred ca penitenciarul este locul de chin si injosiri, unii considera ca se afla acolo la reeducare, iar o parte se simte la inchisoare ca la «curort».

Toti, insa, spera sa iasa la libertate unde isi vor continua cursul vietii. Andrei vrea sa invete engleza dupa care va incerca sa plece peste hotare, Mircea stie ca nu va sta vesnic la Lipcani. El isi doreste ca, indata ce va iesi la libertate, sa duca un mod de viata normal. Alt detinut, Igor, este sigur ca la Lipcani a prins la minte si ca niciodata nu se va mai lua dupa capul oricui…

Momente speciale

Baietii de la Lipcani au fost escortati incoace de prin toata Moldova. Celor care au copilarit prin orase le este interesant sa auda despre viata de la sat, sa auda vorbe rostite in diverse dialecte. De obicei, baietii de la sate povestesc cum merg la padure sau la iaz. Dar si mai interesant li se par regionalismele pe care le utilizeaza ei. «Eu sunt din Chisinau, dar imi este foarte interesant sa aud despre viata de la sat», imi spune unul dintre baietii adunati in cerc in care s–au aprins discutiile. «Viata de la sat e altfel si chiar se vorbeste diferit. Undeva beciul se numeste beci, in alta parte i se spune cu totul altfel. Is cuvinte pe care nu le–am auzit niciodata si care ne amuza, dar si mai mult ne amuza cuvintele, necunoscute noua, pe care le folosesc gagauzii.»

Regulile de la Beijing 7. Drepturile minorilor: 7.1 Garantiile fundamentale ale procedurii, asa cum ar fi prezumtia de nevinovatie, dreptul de a fi informat asupra acuzatiilor, dreptul de a tacea, dreptul de a fi asistat, dreptul la prezenta unui parinte sau tutore, dreptul de a interoga si confrunta martorii si dreptul la un grad de jurisdictie, sunt asigurate la toate etapele procedurii. 8. Protejarea vietii private 8.1 Dreptul minorului la protejarea vietii sale private poate fi respectat in toate stadiile in scopul de a fi evitata cauzarea de daune printr–o publicitate initiala si prin incadrarea penala. 10. primul contact 10.1 Din clipa in care un minor este arestat, sunt informati parintii sau tutorele sau imediat sau, daca aceasta nu este posibil, in cel mai scurt timp. 10.2 Judecatorul sau orice alt functionar sau organism competent examineaza fara intarziere problema eliberarii. 10.3 Contactele dintre organele de urmarire si tanarul delicvent sunt stabilite astfel incat sa fie respectat statutul juridic al minorului, favorizandu–i–se  bunastarea si evitandu–se provocarea de vatamari, tinandu–se cont de circumstantelor chestiunii.

Unii la «curort», altii la munca

Sasa este din Cocieri, r. Dubasari. Baiatul pare de vreo 13 ani, dar are, de fapt, 16. Sasa a furat un aparat de radio. «M–o pus la furat un »padelnic«, unul pe care il cheama Trofim…», imi explica Sasa. El a fost condamnat, fiind adus la Lipcani, in octombrie 2006. Despre parinti, Sasa spune ca nu are nici mama si nici tata. «Mama a murit, iar tata m–a lepadat.»

L–am intrebat ce a mancat in acea dimineata. Din cuvintele baiatului am inteles ca era un terci de culoare alba, probabil, fara unt.

Cu toate ca cei din conducerea penitenciarului spun ca in depozit se pastreaza jumatate de tona de carne, Igor spune ca li se da ceva de ale gurii doar ca sa nu moara de foame. El recunoaste ca este vinovat si ca a furat ceva ce nu–i prinde bine la nimic refuzand sa spuna ce anume, pentru ca ii este rusine. Cand va iesi la libertate, nu se va lua dupa capul oricui. De fapt, la libertate nu i–a ramas decat un singur prieten. «Unul a decedat, iar ceilalti…», refuza sa spuna pana la capat ce s–a intamplat cu prietenii lui.

Unii dintre minori mai muncesc si prin localitate. Carolin marturiseste ca nimic nu i s–a platit pentru asta. Ion, insa, insista sa spuna ca se plateste, ba chiar foarte bine: 25 sau 50 de lei pentru o zi.

La fel este perceputa si violenta. Unii spun ca cei din administratia penitenciarului nu aplica masuri violente altii, insa, marturisesc ca acesta este un fenomen real.

Cu toate acestea, unii se simt la penitenciar ca la odihna. «Eram la Balti, unde mi s–a spus ca la Lipcani este un loc foarte bun ca la »curort«», spune sincer Vadim.

«Ne simtim umiliti»

Lui Ramin nu i–au mai ramas decat sase luni dupa care va incerca sa isi aranjeze viata altfel decat pana la 18 ani, varsta pe care a atins–o recent. De ce e la inchisoare? «Am baut, m–am imbatat si m–am batut. In consecinta, am nimerit la inchisoare pe un termen de cinci ani», explica pe scurt baiatul. Ramin este mai norocos. Parintii sai sunt in viata si ambii lucreaza la piata.

Parintii lui Andrei, insa, s–au dezis de el dupa ce baiatul a fost condamnat la sapte ani de inchisoare in baza art. 195, Cod Penal, «Furt in proportii deosebit de mari.» De cand este la Lipcani, el nu a fost vizitat nici de mama si nici de taica–sau. Doar de catre un prieten, cu care a discutat doar o ora.

Baiatul mi–a mai marturisit ca, intr–adevar, gardienii au o atitudine batjocoritoare mai ales fata de unii detinuti. «Administratia face ceea ce nu ar trebui sa faca. Ne bat doar asa… Chiar acum trei zile, am fost batut. Trebuie sa cerem permisiune chiar si pentru a merge la veceu. Ne simtim umiliti.» Andrei are deja 18 ani si, in curand, va fi transferat la un penitenciar pentru maturi. Cu toate acestea, el are un scop bine determinat: sa invete engleza si sa plece peste hotare.

«Dreptul meu nu este acasa»

Mircea este in aceeasi situatie. «Adesea mi se spune ca dreptul meu este acasa sau ca nu l–as fi cautat acolo unde ar fi trebuit», spune baiatul de 18 ani. Baiatul a fost singurul copil din familie. La o varsta frageda, Mircea s–a legat cu baietii care l–au condus pe o cale gresita. «In casa nu erau bani…», povesteste Mircea de la care am inteles ca a fost condamnat pentru jaf si care, in consecinta, a ramas fara cei apropiati. Inainte de a fi inchis, tata a fost taiat cu toporul, iar mama si–a iesit din minti atunci cand a auzit ca singurul sau copil a fost condamnat la zece ani de inchisoare. «Nu stiu unde as putea sa o gasesc pe mama. Am aflat ca, din cand in cand, sta la o prietena, dar cel mai des e internata la spital… Am ramas si fara apartament. Ni l–au luat pentru datoriile cauzate de jaf.»

Cu toate ca este bolnav de tuberculoza, Mircea este tratat ca si ceilalti, care sunt mai sanatosi. «Mi s–a spus ca sunt deja sanatos, dar tuberculoza este o boala sensibila. Eu nu vreau sa ies la libertate bolnav, mai am de stat doar doi ani. Nimeni nu–mi respecta drepturile. Mananc ca un detinut obisnuit. Ce? O bucatica de paine si o cana cu ceai. Ceaiul este pregatit din crengi de visin.» Baiatul este sigur ca are dreptul la altfel de trai. «Da, eu am comis o crima. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa las mainile in jos si sa stau ca un nemernic. Mi se spune ca nu tin limba dupa dinti… Eu nu o sa tac, pentru ca este dreptul meu sa–mi exprim liber opiniile. Nu stiu de ce se considera ca penitenciarul de la Lipcani este un loc de chin. Eu, de fapt, il vad ca un loc de reeducare.»

«Si dvs. credeti ca la noi este frumos? De fapt, la noi in suflet este urat», a fost un fel de «La revedere», rostit de baietii din Penitenciarul de la Lipcani.

Anastasia NANI

 

Al saselea se intoarce

O pereche de blugi, un aparat de radio sau poate ceva de manacare… Ridicol, dar uneori anume pentru asta baietii isi ispasesc pedeapsa a cate doi ani. Totodata penitenciarele din Moldova sunt suprapopulate, iar ca sa intretii un detinut costa uneori mai mult decat acea pereche de blugi sau aparat de radio furat de el la libertate. Daca ii era foame si a furat ceva de ale gurii, nu–i marcheaza pasaportul, dar ii pune sigiliu pe viata…

Dupa eliberare, aproape a treia parte dintre minorii aflati in conflict cu legea revin la inchisoare. Reiese ca, din cei 197 detinuti de la Lipcani, fiecarea al saselea va face cale intoarsa…

Toate dezbaterile la acest subiect, oricum, se incheie cu fireasca intrebare: Ce–i ofera libertatea? Multi dintre parintii acestora s–au dezis de ei inca din momentul in care au aflat ca feciorul le–a fost condamnat la cativa ani de puscarie. Prietenii nu le mai sunt prieteni pentru ca si ei au participat la jaf sau la bataie, doar ca parintii lor au avut resurse, relatii, dar poate si surse pe la Politie sau Justitie. In consecinta, dupa gratii a ajuns doar el, tatal caruia este angajat la fabrica de tutun sau mama caruia munceste cu ziua prin sat. Sa se intoarca la scoala? Ar putea, doar ca acolo colegii si profesorii o sa–l arate cu degetul si o sa–l condamne. De fapt, intregul sat stie deja ca nu a fost in Portugalia, ci la Lipcani. In acest caz, ce ar mai avea de facut? Adevarat este ca, aflandu–se in penitenciar, deseori baietii se gandesc sa incerce o alta cale in viata, diferita de cea de pana la condamnare. Sa invete engleza si sa plece la munca peste hotare, bunaoara. Doar ca si cursurile de engleza nu sunt prea ieftene, s–apoi nici drumul pana in Italia sau Marea Britanie nu este gratuit. «Daca vrei, reusesti. Doar ca trebuie sa–ti doresti», sunt siguri cei care, in final, intr–adevar ar putea reusi.

Pana a se ciocni din nou de realitate, baietii viseaza la o viata noua, una diferita de ce de pana la inchisoare. Poate ca si lectia pe care au invatat–o pana acum le va fi de folos…

Anastasia NANI