Pentru ca este singurul copil din familie, diagnosticat cu un usor retard mintal, Anisoara, acum in varsta de 26 de ani, si–a petrecut copilaria facand naveta orfelinat—spitalul psiho–neurologic din Balti.

Mama Anisoarei a decedat acum cativa ani, iar pe tatal sau nu l–a cunoscut niciodata. Toata mostenirea pe care a avut–o a fost un apartament in mun. Balti, insa sora sa mai mare l–a vandut imediat dupa decesul mamei. «I–am spus sa nu vanda apartamentul pentru ca am sa raman pe drumuri, dar nu m–a ascultat. S–a lasat influentata de iubitul ei, care vroia sa vanda casa ca sa aiba bani sa–si cumpere de baut. Acum, sora mea locuieste singura intr–un sarai de la marginea orasului, iar fostul ei iubit a murit intoxicat de bautura.»

Pentru ca a ramas si fara mama si fara casa, Anisoarei i–a fost perfectata viza de resedinta la spitalul psiho–neurologic din Balti. Ea spune ca a refuzat sa mai mearga acolo, dupa ce o batrana a fost ucisa anul trecut de unul dintre pacienti. Din 2000, de cand s–a deschis centrul comunitar SOMATO, Anisoara a beneficiat de un sir de servicii in cadrul institutiei. Dar pentru ca mai tarziu a ramas fara ingrijirea mamei si fara un acoperis deasupra capului, i s–a permis sa locuiasca o perioada mai indelungata in odaile special amenajate din cadrul centrului.

Potrivit Corinei Popa, vicedirectorul centrului SOMATO, cazul Anisoarei este o exceptie. «Se afla de mai mult timp la noi, pentru ca nu are pe nimeni. In plus, este angajata la centru in calitate de servitoare.» Intrebata ce face cu banii pe care ii primeste in fiecare luna, Ana ne–a spus ca ii strange ca sa–si cumpere casa.

Unii profita de neputinta persoanelor cu disabilitati

«Pentru ca centrul nostru este amplasat in apropierea blocurilor de locuit, foarte multi locatari s–au impotrivit sa–l deschidem. Unii nu au vrut sa accepte ca in curtea lor sa traiasca persoane cu disabilitati. Din pacate, in societatea in care traim exista un stereotip potrivit caruia institutiile in care sunt plasate persoanele cu disabilitati trebuie sa fie amplasate la marginea orasului sau chiar in afara lui», ne spune Corina Popa.

Unul dintre scopurile centrului SOMATO este reintegrarea persoanelor cu disabilitati in societate. «La inceput ne era foarte greu. Spre exemplu, atunci cand beneficiarii nostri mergeau la magazin, in cele mai dese cazuri vanzatorii refuzau sa–i serveasca pentru ca, spuneau ei, sunt bolnavi. A fost nevoie de foarte mult timp pentru a le explica ca, de fapt, persoanele cu disabilitati nu reprezinta un pericol pentru societate.»

Corina Popa mentioneaza cu tristete ca exista si oameni care, profitand de neputinta persoanelor cu disabilitati, incearca sa se foloseasca de handicapul lor. Ea si–a amintit cazul lui Oleg F. de 25 de ani. «Pentru ca nu are parinti, a crescut la orfelinat. Trecand de varsta majoratului, a fost nevoit sa–si poarte singur de grija. Astfel a devenit beneficiarul centrului nostru. Intr–o zi a venit la noi fosta sa profesoara, insotita de un domn care sustinea ca vrea sa–l infieze pe Oleg. Pentru ca acesta este matur, o astfel de adoptie ni s–a parut cam stranie. Totusi l–am lasat sa plece cu barbatul respectiv, pentru ca acesta sustinea ca in familie nu au nici un copil si ca isi doreste sa–l infieze pe Oleg ca sa aiba grija de ei. Ne promitea ca in viitor o sa–i lase casa drept mostenire. Nu a trecut nici o luna de zile si Oleg s–a reintors la noi, descult, slabit si speriat. Ne–a povestit cu groaza ca, de fapt, omul care l–a »infiat« avea nevoie de el ca sa–i ingrijeasca cele cateva zeci de porci si de vaci din gospodarie si cele cateva sute de pasari. Dormea pe unde apuca si barem nu aveau grija da–i dea de mancare.» Acum Oleg si–a gasit un loc de munca in cadrul unei firme de constructii. Are deschis si un cont in banca, aduna bani ca sa–si cumpere… casa.

Mai bine am finanta copiii talentati

Potrivit Nadejdei Crajanovschi, sef adjunct al sectiei Asistenta Sociala si Protectia Familiei din mun. Balti, daca ar exista mai multe ONG–uri care s–ar implica activ in sustinerea persoanelor cu disabilitati, in cativa ani s–ar schimba mentalitatea autoritatilor, facandu–le sa se implice mai activ in viata sociala. «Am asistat la sedinta consilierilor municipali cand se discuta bugetul pentru acest an. Din pacate, am auzit cum insisi medicii spuneau: »De ce ar trebui sustinute persoanele cu disabilitati, mai bine am aloca acesti bani pentru finantarea copiilor talentati?«

«A te naste sanatos nu este un merit personal», ne spune psihologul Angela Nicolau. «Cine dintre noi poate fi sigur ca maine nu va deveni o persoana cu disabilitati? Nici un cuplu nu este asigurat ca micutul lor se va naste perfect sanatos. Oamenii ar trebui sa mediteze mai des asupra acestor lucruri, pentru ca intr–un final sa ajunga sa respecte persoanele »diferite« de ei. De ce, in ierarhia disabilitatilor, retardul mintal se afla la cel mai jos nivel? Pentru ca omul se lasa influentat de prejudecati, stereotipuri, si isi permite sa–i discrimineze pe cei mai slabi ca el. Este oare o persoana diagnosticata cu un usor retard mintal bolnava? Nu, pentru ca aceasta nu se simte bolnava sau nefericita. Oricat ar fi de straniu, comportamentul unei astfel de persoane este plin de afectiune si de sinceritate in raport cu cei din jur. Din pacate, impotriva prejudecatilor nu exista leac. Dar daca acest fenomen s–a inradacinat adanc in cultura societatii, trebuie sa luptam cu el. Trebuie sa cultivam in noi altruismul, pentru a nu–i ignora pe cei din jur. Trebuie sa doboram hotarele dintre »noi« si »ei"«.

Diana RAILEAN