CALVARUL

(Pe valurile vietii)

(continuare din numarul anterior)

Ziua de 28 iunie 1940 va ramane in istoria Romaniei ca o zi neagra, un eveniment tragic, dureros, umilitor, care a adus multe suferinte si jertfe neamului nostru romanesc. In acest timp Stalin a adus 3 milioane de soldati la granita de vest si se pregatea sa sara in spate prietenului sau, Hitler, incercand sa ocupe toata Europa pana la Oceanul Atlantic. Cu toate ca Hitler nu dorea sa lupte pe doua fronturi, dar intelegand planurile lui Stalin, a inceput primul razboiul impotriva Uniunii Sovietice. Armata sovietica a fost la inceput distrusa, pierzand toate luptele. Romania era aliatul Germaniei, dorind sa–si recupereze teritoriile rapite de sovietici. Altfel nici nu putea proceda fata de Hitler. Regele Carol al II–lea a fost alungat din tara si statul era condus de maresalul Ion Antonescu, un militar curajos si un om cinstit, care in fond dorea binele poporului si a tarii. La 22 iunie, la ordinul lui «Va ordon, treceti Prutul si eliberati pamantul stramosesc!», armata romana impreuna cu nemtii i–a alungat pe sovietici si a eliberat Basarabia. Fortat de Hitler, Ion Antonescu a luptat mai departe pe teritoriul Uniunii Sovietice, ajungand pana la Stalingrad, unde armata germana si aliatii sai au suferit o mare infrangere, care a insemnat inceputul victoriei sovieticilor.

Dupa ce basarabenii au rasuflat mai usor trei ani, 1941 — 1944, rusii vin din nou in Basarabia. Frontul de rasarit se apropie mereu, nemtii si romanii se retrag. Mama Eugenia s–a sculat de dimineata, sa se pregateasca de drum lung. Ea si sotul ei, Gheorghe, s–au hotarat sa plece in tara, nu mai vor sa tremure de frica ca in trecut, nu–i mai vor pe sovietici. Ei cred ca sovieticii vor ocupa din nou Basarabia si se vor opri la Prut, la vechea granita. De la mine vesti nu aveau, dar sperau ca ma vor intalni. Au incarcat caruta cu faina si alte produse, niste haine si alte lucruri necesare, aruncand o ultima privire asupra gospodariei, au dat bici cailor, au trecut Prutul si au luat–o spre Carpati. Pe drum — lume de pe lume, unii pe jos, altii ca si ei, cu carute. Au lasat totul, casa, pamant, gospodarie, se duc fara nimic in tara, care poate ii va ajuta si le va da o bucata de paine. Daca in 1940 s–au refugiat numai o mica parte din popor, vreo cateva sute de mii, acuma au plecat multi, din toate partile, ei stiau ce–i asteapta dupa experienta din 1940 sub carmuirea sovietica. Oare putine lacrimi au varsat ei atunci?

Exodul acuma, in «44, cuprindea cel putin o jumatate de milion de oameni. Cu popasuri, cu incetul au ajuns si la muntii Carpati. E frumoasa Tara! Coline, dealuri, vai, munti, totul acoperit cu verdeata, totul te bucura, cand te uiti de jur imprejur. E greu, au lasat gospodaria, trei case, totul, ce au agonisit in viata. Acum totul e pierdut, nimeni nu le va intoarce nimic din averea lor, trebuie sa incepi totul de la zero, si varsta nu mai e aceea, nu mai sunt tineri. Ce va fi mai departe? Cum se vor aranja in tara? Ii vor ajuta oamenii sa–si refaca viata? Ea poate lucra ca invatatoare, dar sotul? E bun gospodar, dar unde–i gospodaria? Acasa erau de toate, aici nu–i nimic. Lacrimile apar si se rostogolesc pe obraji. Doamne, ce soarta? Pe drum, in sate, orasele, se vad invalizi, oameni fara maini, fara picioare, caliciti in razboi. Cine–i vinovat de asa prapad? Cui ii trebuia aceste jertfe, atata sange, varsat in zadar? Ce va fi mai departe?

Neamtul pierde razboiul. Prea a fost increzut, nu s–a gandit la colaborarea rusilor cu americanii si englezii. Eugenia ii stie prea bine pe rusi, inca din Petrograd. Ei sunt oameni linistiti, pe multi i–a stricat revolutia, dar ei nu vor razboi. Atunci de ce au ocupat Basarabia? Ce le trebuia pamant strain? Au atata pamant, pe care nu–l pot lucra, nu are cine si nici nu vor, doresc sa cucereasca pamant strain, sa faca ordine, ca si nemtii. Si rusii si nemtii sunt jertfa ideologiei antiumane, antisociale, antinationale, criminale. Caii trag din greu, drumul urca in munti, nu e ca in campie, te ridici incet in deal, apoi o iei in jos cu proptele, caci pe alaturi sunt prapastii adanci, e strasnic cand te uiti in vale…

Trec prin Brasov. «Vin rusii! Vin Rusii!» — striga copiii care vand ziare, alergand pe strazi. Citesc cu Gheorghe ziarele. Rusii au trecut si Prutul… Cum? De ce? Doar granita e la Nistru sau pe Prut, din 28 iunie «40! Ce va fi mai departe?

Asa, cu incetul, au ajuns in Transilvania, aici casele sunt mai atragatoare, oamenii traiesc mai bine, sunt mai bogati, casele au porti inalte, garduri bune, de piatra, altfel decat in Basarabia. Dupa o saptamana de drum au ajuns la Alba Iulia. Mergeau numai ziua, noaptea era periculos. Aici, in Alba Iulia, s–au inscris la Primarie ca refugiati. Sunt primiti bine, oamenii le inteleg durerea. Si ei au suferit candva din partea ungurilor, stiu ce inseamna sa ramai fara casa, fara pamantul care te hraneste. Stiu ce–i nevoia. S–au aranjat la un gospodar. Caii trebuie vanduti, nu ai cu ce sa–i hranesti. Si ce sa faci cu ei aici? La primarie i–au spus Eugeniei: «Veti avea de lucru, avem nevoie de invatatori». Invatatorii sunt pe front, multi au murit si–au dat viata pentru Basarabia si Bucovina. Au murit zadarnic, rusii iarasi vin… Romania a incheiat un fel de pace cu sovieticii, ii zic armistitiu. Au mai trecut cateva luni. Mama Eugenia lucra invatatoare, o bucata de paine aveau pentru amandoi…

(Va urma)