Nr. 116 (1 februarie 2007)


 Investigatii

Expropriati de 
«Calea Ferata»
In septembrie 2005, presedintele Parlamentului, Marian Lupu, califica drept o actiune de mare patriotism constructia si darea in exploatare a liniei de cale ferata «Revaca–Cainari». Continuare 

Cazacii, raketul lui Smirnov
Potrivit raportului Comandamentului Militar Unificat privind situatia din Zona de Securitate, prezentat saptamana trecuta Comisiei Unificate de Control (CUC), in raionul Slobozia din stanga Nistrului a fost depistat un grup de cazaci. Continuare 

Viata de artist
Increderea exagerata in avocati si necunoasterea legilor pot deveni fatale. Continuare 






Dupa 30 de ani in scena, 10 ani de inchisoare

Increderea exagerata in avocati si necunoasterea legilor pot deveni fatale. Dupa 30 de ani de viata in dans, acum o saptamana, Vitalie Grisco a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Aceasta hotarare judiciara a fost luata dupa ce instanta de drept a constatat ca dansatorul nu a reusit sa restituie la timp o datorie de o mie de dolari.

Vitalie Grisco, fiind cetatean al Ucrainei, s-a stabilit in Moldova in 1973. De atunci, el a dansat in mai multe colective, inclusiv in ansamblul «Joc», a fost angajat al Filarmonicii si, datorita acestui talent al sau, a calatorit in toata lumea. Sotia sa, Larisa, este si ea dansatoare. De 30 de ani, sunt un cuplu atat de viata, cat si de scena. «De 30 de ani nu ne-am despartit nicio zi», sustine Larisa. «Ceva timp in urma, insa, in casa noastra a intrat nenorocul», ne scrie din penitenciarul nr. 13 Vitalie Grisco. De atunci, Larisa a fost nevoita sa devina vanzatoare la piata, iar Vitalie sa ramana in arest…

Avocatul i-a indicat unde trebuie sa semneze

La cei 60 de ani ai sai, Vitalie Grisco a fost invinuit de insusirea in proportii deosebit de mari a bunurilor prin metoda escrocheriei (art. 195, al. 1, Cod Penal). Potrivit rechizitorului, pentru ca avea datorii, acesta a luat doua mii de dolari de la o cunoscuta, Tamara Banaga, care isi dorea sa ajunga in SUA. Vitalie Grisco i-a promis ca o va ajuta sa plece din Moldova impreuna cu un grup de dansatori. Nu a putut, insa, sa obtina viza. «Avea intentia de a restitui integral suma luata in timp de patru sau cinci luni, aceasta, insa, nu i-a reusit», este specificat in rechizitoriu.

Dupa ceva timp, Grisco i-a intors cunoscutei sale jumatate din suma luata de la ea, cealalta parte urmand sa i-o dea mai tarziu. Banaga, insa, a refuzat sa astepte si s-a adresat la politie. «Probabil ca nu avea relatii printre organele ce examineaza dosarele civile, ci doar la Procuratura…», presupune V. Grisco. In consecinta, in februarie 2006, el a fost arestat. «Atunci cand m-au arestat, am insistat sa intorc datoriile. Procurorul a refuzat. El stia, probabil, ca, prin intermediul avocatului, ar putea avea vreun beneficiu din arestul meu», sustine Grisco. Pentru acea mie de dolari, pana la citirea sentintei finale, el a ramas in arest aproape 10 luni…

«Procurorul a vazut in fata sa un om care este departe de a intelege toate legile. Acesta a profitat de faptul ca nu cunosc prea bine limba romana, luandu-mi si ochelarii. M-a facut vinovat de insusirea in proportii deosebit de mari a bunurilor prin metoda escrocheriei, ceea ce prevede de la 10 pana la 20 de ani de privatiune de libertate. Pe de alta parte, avocatul a cerut bani, promitandu-mi ca totul va fi bine…», povesteste Vitalie Grisco despre conditiile in care a fost silit sa semneze actul care dovedeste vinovatia sa. «Avocatul, Marcel Popescu, mi-a aratat doar locul in care trebuia sa semnez», continua dansatorul.

Larisa spune ca, pentru a-i putea elibera sotul, avocatul Marcel Popescu a cerut de la bun inceput 800 de dolari. «De as fi avut acei bani, i-as fi restituit femeii careia ii suntem datori. Aceasta constituie o suma prea mare pentru noi», spune ea. Din alte surse Larisa a mai aflat ca, daca achita doua mii de dolari, sotul sau isi va recapata libertatea neintarziat…

Solicitat de Ziarul de Garda, Marcel Popescu a declarat ca nu raspunde la intrebari ce vizeaza confidentialitatea relatiilor sale cu clientii. El afirma ca statutul de avocat nu-i permite acest lucru. Popescu infirma faptul ca ar fi cerut 800 de dolari de la familia Grisco. Intrebat daca articolul 195, al.1,  Cod Penal, este aplicat corect in cazul fostului sau client, Popescu a spus: «Nu este corect, dar asta-i situatia!»

Un dansator in compania a 12 asasini

De cand partenerul ei de viata si de dans a fost arestat, Larisa s-a vazut nevoita sa devina vanzatoare la piata. Pe Vitalie nu l-a mai revazut decat foarte rar. «Am reusit sa-l vad de vreo doua ori, cate cinci minute, si asta datorita faptului ca am dat mita», spune femeia. «Corpul meu s-a deformat, nu mai am nicio putere. De ce procurorul cere 12 ani de inchisoare? Pentru ca nu am intors datoria la timp? De parca as fi un asasin», scrie Vitalie Grisco din celula in care isi ispasesc pedeapsa alti 12 recidivisti, inchisi pentru crime deosebit de grave.

«Nu mai am bani pentru a merge cu vreun pachet la inchisoare. Cei de acolo rad de mine, pentru ca ii duc doar pesmeti. Nu mai am bani de tigari si de ceai, dar nici posibilitate sa angajam un avocat scump», continua Larisa Grisco. Acum, alaturi de ea la sedinte este prezent un avocat cu o experienta de zeci de ani, Alexandru Silla, care, potrivit Larisei, nu a cerut niciun leu.

Avocatul Alexandru Silla spune ca, din punct de vedere juridic, intentarea unui dosar penal nu este corecta. «El nu a mintit. Articolul de care a fost facut vinovat este exagerat. De fapt, el a fost mintit de catre avocatul precedent. Pot sa afirm ca procurorul nu cunoaste legea. Acesta ar trebui sa fie un dosar civil, si nu unul penal», spune Silla.

«Am rugat» partea vatamata «sa-si retraga plangerea, explicandu-i ca astfel i-am putea intoarce datoria, povesteste Larisa Grisco. Ea insa mi-a spus: «Va mai ramane in arest si astfel veti reusi sa gasiti bani». Recunosc ca suntem vinovati ca nu am reusit sa-i intoarcem datoria, dar cate autoritati de stat raman neretinute pentru ca sustrag din banii publici milioane de lei! Cei care afla ca sotul meu este arestat pentru o mie de dolari rad», continua femeia.

Pe holul Judecatoriei Rascani, inainte de a fi pronuntata sentinta, reprezentantul partii vatamate, Vladimir, ne informeaza ca Tamara a reusit, totusi, sa plece din tara. «Vitalie Grisco i-a promis ca o va ajuta. Eu i-am imprumutat Tamarei acei 2 mii de dolari», spune Vladimir.

Zece ani de inchisoare pentru o mie de dolari

«De la bun inceput am avut intentia sa achit toate datoriile… Pana acum nu mi s-a permis sa-mi exprim parerea», a spus la sedinta, in ultimul cuvant, Vitalie Grisco, rugand judecatorul sa-i explice ce inseamna «ultimul cuvant». El a mai spus ca se simte vinovat ca nu a intors la timp datoria, dar nu considera ca a savarsit o crima.

Cu toate acestea, judecatorul Igor Vornicescu, de la Judecatoria Rascani, a dat citire unei sentinte prin care il condamna pe Grisco la zece ani de inchisoare… Vornicescu ne-a explicat ca aceasta decizie a fost luata in urma mai multor sedinte si nu a fost chiar atat de simplu. «Curtea de Apel va decide, pana la urma…», spune judecatorul.

Solicitat de Ziarul de Garda sa comenteze atitudinea avocatului Marcel Popescu, Petru Draguta, membru al Comisiei de Etica si Disciplina a Baroului de Avocati din R. Moldova, ne-a spus ca un avocat care isi asuma responsabilitatea sa apere un client in instanta este dator sa isi respecte obligatiunile. «Ar trebui sa ii spuna direct in cazul in care nu este capabil sa o faca, dar nu sa ceara bani. Daca ar sti ca nu are solutii, banuitul ar putea sa angajeze un avocat din oficiu», afirma Draguta.

Iurie Gorscov, directorul Colegiului National de Coregrafie, spune ca l-a cunoscut pe Vitalie acum cativa ani, pe cand lucra la Filarmonica. «Este un dansator foarte bun. Aici, in cadrul Colegiului National de Coregrafie, a invatat zeci de copii sa danseze. Micutilor le placea acest profesor de dans. Am aflat recent ce i s-a intamplat si am ramas uluit… Si eu i-am imprumutat bani, dar intotdeauna mi-i intorcea la timp. Imi pare ca de aceasta data Vitalie a fost pus intr-o astfel de situatie din rea-vointa», afirma Gorscov.

Anastasia NANI


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com