Intr–un stat liber si independent, alaturi de alte ministere, functiona si un Minister al Sanatatii. Printre structurile acestuia era, bineinteles, si o catedra de psihiatrie. La aceasta catedra, doctori de valoare vegheau sanatatea psihica a cetatenilor acelui stat liber si independent. Uneori, doctorii acelei catedre confundau paharele si ieseau afara mai dezechilibrati decat unii dintre pacientii lor. Alteori, doctorii de la acea catedra confundau misiunea si incercau sa configureze dusmani imaginari in lumea din jur. Au fost cazuri cand acesti dusmani imaginari si–i fixau printre bietii pacienti. Fara ezitare, se comportau cu ei la fel cum ar proceda cu adevaratii dusmani, aplicand chiar si forta. Cronicile medicale ale acelui stat liber si independent pastreaza, pe undeva, dovezi ale luptei acestei catedre cu asa–zisii dusmani imaginari ai statului. Atunci doctorii aplicau in exces sulfazina, aminazina sau haloperidol. Oamenii care ajungeau acolo ramaneau legati de paturi, traind nesfarsite halucinatii.

Intre timp, evolutia statului a facut ca si catedra de psihiatrie sa evolueze. Specialistii de acolo identificandu–si alti dusmani si utilizand alte resurse in lupta cu ei. Astfel, la cativa ani de la declararea independentei si de la aderarea acelui stat la Conventia Universala pentru Drepturile Omului, catedra de psihiatrie a initiat mai multe procese de judecata impotriva unor cosmonauti aflati in legalitate.

In sala de judecata isi delegheaza un avocat tacut si o jurista de la catedra unei Mitropolii. Cosmonautii incearca sa demonstreze ca psihiatrii au pacientii lor, destul de multi intr–un stat aflat inca in tranzitie, argumentand ca zborurile cosmise tin de alta catedra. Psihiatrii, insa, rad ironic de parca ar vedea vreun bolnav sarind in gol de la etajul spitalului unde, de ani de zile, isi fac treaba. Ei spun ca il iubesc pe Episcop si ca cei care au alte sentimente fata de acesta, nu l–ar iubi pe Dumnezeu. Atunci cand isi amintesc de Episcop, aud bani fosnind prin buzunare. Pentru a se asigura ca nu au halucinatii, baga o mana in buzunar si cauta. Odata, au gresit buzunarul si au crezut ca vreun bolnav s–o fi strecurat in birou si a cautat prin haine, luandu–le bancnotele si facand tigari din ele... Au revenit la spital si au facut o perchezitie violenta, dar nu au gasit vreun vinovat. Seara, in drum spre casa, bagand mana in alt buzunar, constatasera ca, pur si simplu, gresisera locul. Nu au regretat insa ca i–au suspectat pe bolnavi. S–au bucurat ca Episcopul e bun cu ei. De bucurie, isi schitasera zambetele... Si–au dat seama, insa, ca vreun cosmonaut ar putea fi in preajma si au inceput a striga amenintator la un om nevinovat, aflat in preajma.

Aneta Grosu