Ordinul «Cneazul Nevski»,
pentru gaze scumpe si vinuri distruse
La 2 iulie,Vladimir Voronin nu a mers la monumentul idolului sau Stefan cel Mare, desi tine in birou un portret mare al voievodului si a primit recent, de ziua sa, ordinul "Stefan cel Mare si Sfant". La 4 iulie, presedintele moldovean a schimbat voievozii, cel putin pe cei de la reverul hainei prezidentiale. De marti pe partea dreapta a hainei lui straluceste una dintre cele mai inalte distinctii de stat ale Federatiei Ruse ordinul "Sfantul cneaz Alexandr Nevski" de gradul I. Aceasta decoratie vine din tara care isi mentine armata pe teritoriul Moldovei din momentul aparitiei acesteia, tot de atunci doi cetateni ai Moldovei sunt tinuti ostateci, iar circa 40.000 de copii nu au dreptul la educatie in limba materna.
La 4 iulie, presedintele R.Moldova, Vladimir Voronin, a fost decorat cu ordinul "Sfantul cneaz Alexandr Nevski" de gradul I. Ordinul ia fost adus si inmanat de catre o delegatie din Federatia Rusa, care ia explicat ca aceasta distinctie ii revine pentru "merite si contributie personala substantiala la consolidarea prieteniei si cooperarii dintre Moldova si Rusia".
Potrivit Biroului de presa al presedintelui, distinctia ia fost acordata sefului statului de Academia pentru problemele securitatii, apararii si ordinii de drept "influenta organizatie obsteasca din Federatia Rusa".
Aproape erou al Rusiei
Amintim ca potrivit hotararii Federatiei Ruse, cu privire la distinctiile de stat, ordinele sunt considerate cele mai inalte distinctii dupa titlul de Erou al Federatiei Ruse. Totodata, decoratiile sunt atribuite prin decret special al presedintelui Rusiei, iar cetatenii straini sunt inaintati la distinctii de acest fel la initiativa Ministerului de Externe. Mentionam ca ministrul de Externe, Serghei Lavrov, recent a devenit presedinte al Comitetului de Ministri al Consiliului Europei si e responsabil direct de nerespectarea deciziei CEDO pentru eliberarea celor doi prizonieri de razboi, Andrei Ivantoc si Tudor PetrovPopa.
Ordinul "Sfantul cneaz Alexandr Nevski" a fost instituit la 20 martie 1992, exact atunci cand in Transnistria se duceau cele mai crancene lupte intre combatantii neinarmati din Moldova si soldatii bine echipati din Armata a 14a a Federatiei Ruse, sustinuta de cazaci formatii paramilitare oficiale ale Kremlinului. Cativa dintre mercenarii care au luptat in acel razboi impotriva noastra au si primit atunci distinctii de stat ale Rusiei.
Acest ordin de gradul I prezinta o cruce de culoare rosie, aplicata pe doua palose aurii indreptate cu ascutisurile in sus, iar pe cruce e fixat un medalionportret al cneazului rus. Compozitia este incununata cu o ramura aurita de lauri si aplicata pe o stea cu opt colturi.
Pentru barbatie si eroism
Din "Regulamentul cu privire la Ordinul "Sfantul cneaz Alexandr Nevski" aflam ca acesta este conferit "pentru fapte de barbatie si eroism, pentru merite in apropierea si imbogatirea reciproca a culturii natiunilor si a colaborarii intre popoare". In timp ce anume in perioada presedintiei lui Voronin relatiile cu Rusia au fost deteriorate cel mai mult si pentru prima data, de cand exista R. Moldova, Rusia a refuzat sa importe legume, fructe si vinuri moldovenesti, in timp ce chiar la 3 iulie pretul la gaze a fost majorat oficial pana la cota de 160 USD per 1000 metri cubi, Vladimir Voronin a primit aceasta inalta distinctie la 4 iulie.
Ordinul a fost adus la Chisinau si inmanat de catre reprezentantii Academiei pentru problemele securitatii, aparari si ordinii de drept a Federatiei Ruse. In declaratia lor se spune ca distinctia "constituie o recunoastere a eforturilor sale de promovare a valorilor culturale si spirituale, de pastrare si perpetuare a memoriei ostasilor si ofiterilor sovietici". Desi in decretul cu privire la instituirea acestui ordin nu scrie nimic despre ostasii sovietici, probabil ca aceasta distinctie nu a venit intamplator la doar cateva zile de la sarbatorirea de catre demnitarii de stat a zilei de 28 iunie ziua in care Armata Sovietica a ocupat Basarabia.
"La randul sau, Vladimir Voronin sa declarat profund impresionat de inalta apreciere a rezultatelor activitatii sale de catre prestigiosul for din Federatia Rusa", se mentioneaza in comunicatul oficial, in care seful statului a subliniat ca initiativele de reconstructie a monumentelor celui deal Doilea Razboi Mondial, de sustinere morala si materiala a veteranilor, merita tot efortul. "Tot ce facem este pentru ca oamenii sa aiba o viata destoinica in patria lor", a spus Vladimir Voronin cu referinta la veteranii Armatei Sovietice.
Deja a treia distinctie ruseasca
Potrivit datelor oficiale, Academia pentru problemele securitatii, aparari si ordinii de drept a Federatiei Ruse constituie principalul centru stiintific obstesc al Comitetului Dumei de Stat pentru securitate. Printre membrii Academiei se numara presedintele Vladimir Putin, presedintele Dumei de stat Boris Grizlov, premierul Mihail Fradkov, primarul Moscovei Iury Lujkov, ministrul Apararii Serghei Ivanov.
Acest ordin nu este prima distinctie ruseasca pentru Vladimir Voronin. In noiembrie 2005, el a primit ordinul "Vladimir Donskoi" de gradul I de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Alexii al IIlea.
Anul trecut, el a mai primit medalia "Mir Naveki", de asemenea pentru "un aport deosebit la relatiile dintre popoare" si pentru grija fata de veteranii Armatei Sovietice.
Legislatia Federatiei Ruse spune ca detinatorii distinctiilor de stat au dreptul la diferite inlesniri si privilegii in Rusia.
Potrivit CVurilor celorlalti doi presedinti ai R.Moldova, Mircea Snegur si Petru Lucinschi, publicate pe siteul www.prezident.md, in lista decoratiilor posedate de acestia nu am gasit distinctii ale Federatiei Ruse.
Amintim ca la 25 mai curent, cu ocazia zilei sale de nastere, presedintele Moldovei a primit de la IPS Vladimir ordinul "Sfantul voievod Stefan cel Mare" de gradul I. Este adevarat ca seful statului nu a mers nici in acest an la monumentul lui Stefan cel Mare, cum nu a facuto nici anul trecut, cum nu a mers nici la Putna cand a avut o invitatie oficiala, desi in biroul sau in spate, tine un portret mare al voievodului Stefan. In schimb, la fel de adevarat este, ca presedintele Moldovei a dispus pe parcursul tuturor acestor ani, de cand detine presedintia, investitii majore in monumentele ce tin de Armata Sovietica, cum ar fi Complexul memorial de la Serpeni sau cel de la Chisinau, el mergand personal la verificarea lucrarilor de reconstructie si desigur la inaugurarile oficiale.
Alina Radu