«Nu mă tem de
ministrul Culturii,
ci de cultura ministrului»

Interviu cu scriitorul Vasile Garnet,
director al revistei «Contrafort»

— Cu ceva timp in urma ati descris un peisaj in miscare, intitulat "Comunisti, anticomunisti si restul poporului". Cum ar arata acest peisaj daca l–ati creiona astazi?

— Afirmam in acel articol, scris in martie 2002, ca peisajul este, intr–adevar, in miscare. Ei bine, lucrurile s–au miscat intr–atat in Basarabia, incat din peisaj au disparut aproape complet "anticomunistii". PPCD a incheiat un controversat parteneriat strategic cu comunistii, lucru care se va lasa cu consecinte grave pentru acest partid — atentie, declarat crestin! — la viitoarele alegeri, iar celelalte partide n–au afisat niciodata un discurs anticomunist credibil. Trebuie sa fii complet lipsit de simtul umorului pentru a putea vedea in Urechean, Andronic, Braghis si Diacov niste anticomunisti convinsi, niste opozanti cu vederi democratice... Nemultumirea acestor personaje si a purtatorilor de stampile din jurul lor este ca au fost indepartati de la — cum se exprima plastic generalul Voronin — "kormuska (treuca) puterii". Asa ca, avem astazi un peisaj incremenit, baltit, urat mirositor, sub care se poate scrie, fara teama de a gresi: "comunistii si poporul moldov'nesc". Comunistii fura si mint in stil capitalist, iar poporul moare in stil traditional: adica in saracie si intuneric…

— Spuneati atunci ca prezenta Eugeniei Ostapciuc in functia de presedinte a Parlamentului constituie un exemplu de incultura si vulgaritate. Iata ca, intre timp, E. Ostapciuc a plecat din functie, aceasta fiind preluata de M. Lupu, o persoana mai scolita, care isi permite sa pronunte cuvintele altfel decat predecesoarea sa. Cum credeti, e si o schimbare de fond, sau numai una de limbaj?

— Aparentele nu trebuie sa ne insele. Desi aparitia noului speaker este, in mod cert, un semn de evolutie. Trebuie sa marturisesc, ca simt aceeasi jena si acelasi disconfort interior cand se intampla sa prind secvente din "dezbaterile" parlamentarilor, transmise de "Moldova 1". E drept ca deputatii comunisti au invatat sa–si camufleze proasta cunoastere a limbii romane, vorbesc foarte putin, probabil urmand o directiva a conducerii partidului, in schimb voteaza unitar si masiv, impunandu–si de regula punctul de vedere, zdrobind necrutator nuantele si constructiile logice pe care se intampla sa le formuleze ceilalti deputati. Asa ca, imaginea Parlamentului, vaduvit acum de formularile agramate si involuntar–hazlii ale Eugeniei Ostapciuc, este a unui tavalug, a unui compresor aflat in competitie cu o vioara...

— Cat de semnificativ pentru Dvs. este proaspatul premiu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, acordat pentru volumul de publicistica "Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate"?

— Premiul pe care ti–l acorda breasla ta, adica un juriu profesionist al scriitorilor, este un premiu care chiar conteaza. Si asta in timp ce piata premiilor din R. Moldova a fost invadata de numeroase mentiuni pentru amatori si de titluri tot mai inutil–sforaitoare, precum: "Maestru al scrisului", "Scriitor al poporului" s.cl. Cu acelasi volum, publicat in 2005 la prestigioasa editura "Polirom" din Iasi, am fost nominalizat si la premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania, asa ca ma pot declara foarte multumit de ecourile pe care le–a starnit aceasta scriere a mea, care a adunat pana acum vreo zece cronici de carte pozitive, atat in presa din Romania cat si din Basarabia. Totusi, recunosc ca nu ma asteptam sa iau Premiul USM cu o unanimitate de voturi, pentru ca volumul contine destule pagini critice la adresa intelectualitatii noastre (in special a scriitorilor), intelectualitate care a avut un comportament lamentabil in acesti ani postsovietici. Una dintre tintele criticilor mele a fost chiar Uniunea Scriitorilor ca institutie, care inca mai traieste sindromul "cetatii asediate", nu se reformeaza, a degradat sub aspect profesional si, uneori, a prestat jenante servicii in folosul acelora aflati la putere.

— Ce il poate inspira pe un scriitor din cea mai saraca tara din Europa?

— Multe lucruri il pot inspira, dar si mai multe il pot revolta. Eu ma consider un revoltat, asa ca ma simt permanent motivat in scrisul meu. Realitatile din Basarabia sunt de un tragism greu de imaginat: o tara din care oamenii (in special tinerii) fug pentru a supravietui; sate pustii, case abandonate, familii si vieti distruse; copii si batrani suferind ingrozitor... Ii banuiesc de o mare nesimtire pe acei care, in aceasta situatie, mai au orgoliul desert de a se declara conducatori peste o asemenea tara.

— Cum supravietuiesc postmodernistii intr–o societate perfect comunista?

— Nu sunt de acord cu aceasta formulare. Societatea basarabeana nu este nici pe departe comunista in sensul traditional al termenului si poate ca definirea corecta a acestei societati si a hibelor sale ar trebui sa constituie primul pas in articularea unei strategii si atitudini eficace, coerente, pentru intelectuali si, fireste, pentru partidele declarat democratice si liberale. Ce fel de comunism avem in Moldova? Tovarasii din Parlament de mult au abandonat scurtele de piele ale primilor comisari, obrazul lor puhav, bine intretinut, nu are nimic in comun cu paloarea cadaverica a matrozilor rosii din Kronstadt. Sunt lucruri de suprafata, pe care le observa cu usurinta toata lumea. Avem in Moldova un capitalism de tip mafiot, sau, dupa memorabila expresie a batranului kominternist, Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, "un capitalism de cumetrie", o asociere de clanuri, puse pe cea mai gretoasa capatuiala. Acest mixaj halucinant, politico–economic, este de fapt expresia cea mai vadita a unui postmodernism in expansiune. A unei specii degradate de postmodernism. Este o stare de lucruri profund eterogena, care combina binele si raul intr–o maniera adesea deconcertanta, indiscernabila. Nu inseamna deloc ca accept aceste realitati. O societate lipsita de o scara de valori respectabila, credibila, va putrezi si raspandi mirosuri pestilentiale, pe care nu vei putea sa le acoperi, oricata terminologie "de import" ai arunca peste ea.

— In revista CONTRAFORT publica foarte multi scriitori tineri. Cum este scrisul lor?

— Am fost placut surprins sa constat ca, dupa ce meseriile jurnalistului si a scriitorului au fost lovite foarte crunt de realitatile tranzitiei, continua sa vina in aceasta profesiune noi cohorte de tineri. Cei care debuteaza la Contrafort sunt foarte diferiti. Nu toti dintre ei confirma, nu toti sunt alergatori de cursa lunga. Dupa valul tinerilor teribilisti care au propus o literatura mizerabilista, presarata cu vulgaritati, din care, cu siguranta, nu va ramane mare lucru, sesizez acum o tendinta care imi da mult mai multa speranta. Dintre ultimii veniti la Contrafort i–as nominaliza pe Alexandru Cosmescu si Constanta Popa. Doi tineri remarcabili, care anunta, poate, semnele unei generatii de "bun–simt", cu o cultura temeinic asimilata, folosindu–si lipsa de complexe intr–un mod cu adevarat profitabil pentru performanta intelectuala.

— Mai e femeia un simbol de inspiratie pentru scriitori?

— Incerc sa va raspund la aceasta intrebare cat se poate de serios. Da. E mai mult decat un simbol. In clipele mele armonioase imi place sa spun ca "ma mandresc ca sunt contemporan cu Monica Bellucci", cea mai frumoasa femeie din lume, idealul meu de frumusete feminina, singura care o poate concura pe un podium al afectiunii pe bunica–mea Stanca — un fel de matrice a universului... Si, continuand in acelasi registru, afirm ca astept cu infrigurare o afirmare tot mai plenara in urmatoarele decenii a sacrului feminin. Sunt sigur ca vom citi foarte curand "Evanghelia dupa Maria–Magdalena" sau, cel putin, "jurnalul Mariei–Magdalena". Eu m–as multumi si cu scurte fragmente de blog (un jurnal pe internet peste timp!)... Ador ideea ca femeile ar trebui sa poata sa obtina promovarea in inalte ranguri bisericesti. Ar fi o renastere a credintei si, doar aparent glumind, poate ca as merge si eu la biserica... — astazi o institutie aflata intr–o mare criza.

— De ce se cearta scriitorii?

— Scriitorii mediocri, contrafacuti, cum sunt foarte multi in Basarabia, se cearta. Cei adevarati discuta in contradictoriu si polemizeaza, respectandu–si oponentul si blazonul. Asa a fost si asa va fi intotdeauna. Miza acestor certuri, mai mult sau mai putin urbane, este puterea. Nu politica, ci simbolica. Si satisfacerea unor orgolii, care daca nu sunt acoperite prin valoare, sunt intretinute prin scandal. Pentru unii, scandalul, atacul la persoana, insinuarea jegoasa, vanatoarea de "pornografi" reprezinta singura modalitate de a se face auziti.

Am citit relativ recent, in contextul acestor certuri dintre scriitori, niste asa–zise scrisori din spital, care m–au oripilat prin vulgaritatea si ura lor. Pareau mai degraba niste misive compuse intr–un WC.

— Ce inseamna Romania pentru Dvs.?

— Tara parintilor mei, nascuti cetateni romani, si tara in care sper intr–o zi sa traiesc si eu, fara sa trebuiasca sa–mi schimb viza de resedinta.

— Din ce cauza basarabenii au pierdut lupta din 1989?

— Am raspuns la aceasta intrebare printr–o carte cu care am inceput acest dialog. N–as mai putea sa adaug nimic altceva decat sa va recomand o alta carte: cea scrisa de colegul meu, Vitalie Ciobanu, numita Anatomia unui faliment geopolitic:Republica Moldova. Dar, fireste, nu sunt singurele opuri care ofera raspunsuri clare si concludente pe acest subiect. Chiar presa basarabeana ne–a furnizat destule raspunsuri valide in acest sens. Dar ca sa nu evit cu totul intrebarea Dvs., voi spune: basarabenii au pierdut, pentru ca nu au avut o elita care sa le propuna un proiect de dezvoltare, si n–au avut nici caracter pentru a–l sustine.

— Ce mai fac oamenii din Hasnasenii–Noi, satul Dvs. de bastina?

— Traiesc si ei, ca toti basarabenii, dramele acestei tranzitii fara de sfarsit. Nu vreau sa vorbesc in termeni apocaliptici despre un loc, un spatiu pe care il iubesc foarte mult, desi motive as avea destule. Incerc sa vad semnele care permit iluzia ca lucrurile se vor aranja intr–un viitor. De pilda, au aparut oameni in satul meu care vorbesc fluent portugheza, italiana, spaniola, franceza si germana. Sper ca aceste peregrinari ale lor sa se soldeze si cu o schimbare de mentalitate.

— Ministrul Culturii a fost, la 28 iunie, la Ribnita, aruncand flori in Nistru si consemnand "eliberarea Basarabiei". La ce ne mai putem astepta de la un astfel de ministru?

— In cazul acestui domn, Artur Cozma, pe care nu–l cunosc personal si despre care am auzit/citit atatea lucruri nedemne, se potriveste foarte bine sintagma care a facut ceva cariera in Basarabia: "nu ma tem de ministrul culturii, ma tem de cultura ministrului." El este un pion care evolueaza in limitele programului celor care l–au numit in post. Daca ar avea mai mult discernamant, s–ar feri macar sa faca exces de zel, servind o agenda ideologica oricum condamnata.

— Cand l–ati vazut ultima data pe Ion Druta? Ce ati discutat cu el?

— L–am intalnit acum cateva saptamani, in Parcul Catedralei din Chisinau. Purta costum, palarie si mergea grabit, insa destul de atent la vorbele celora pe langa care trecea. Am inteles ca "se documenta", prindea fraze din acelea pe care mai apoi, solemn si misterios, le comenteaza la televiziunea publica. Va amintiti, ceva de genul: "O femeie, o buna gospodina, m–a intrebat pe strada: cum sa scapam, badie Ioane, de ura aceasta care ne distruge sufletul?..."

N–am discutat cu Ion Panteleevici. Parea destul de grabit si nici nu stiu daca am fi reusit sa sustinem un dialog. L–am criticat in acesti ani, desi i–am fost redactor de carte la volumul Clopotnita — intre primele sale titluri publicate in Basarabia in perioada perestroikai. Mi–a semnat cu acea ocazie un autograf foarte elogios... Am aflat mai apoi, dintr–un reportaj de la televiziunea de stat, ca Ion Druta s–a aflat in Basarabia cu ocazia lansarii, la o editura obscura, "Universul", condusa de un personaj pe nume C. Andreev (in anumite perioade Andrei), o serie de scrieri, refacute si revazute... Ironia sortii este ca acelasi Andreev, in epoca in care fusese instalat director la editura "Literatura artistica" de catre CC–ul sovietic–moldovenesc, ma intreba cu ingrijorare daca eu, redactor tanar si neexperimentat, voi indrazni sa–i cer lui Druta sa elimine din scrierile sale nationalismele folclorice... Acum, peste ani, se vede treaba, nu–l mai deranjeaza "abaterile ideologice" ale lui Druta...

Si tot despre Ion Druta as vrea sa mai adaug ceva. Desi isi saboteaza cu indarjire opera si renumele, dintr–un stupid complex fata de romanism, Druta macar merita apreciat pentru consecventa. Ramane fidel moldovenismului sau primitiv, probabil bine remunerat, care l–a facut prieten cu toate conducerile de varf ale republicii. Mult mai jalnici sunt o seama de "patrioti romani" oportunisti, care l–au balacarit si l–au acuzat de tradare, iar acum ii cersesc bunavointa si se tot intreaba patetic daca "ii va ierta Druta?", atinandu–i calea pe la diverse omagieri, cum a fost aceea consacrata lui Constantin Stere...

— Ce va enerveaza cel mai des in viata?

— Prostia, mediocritatea, lasitatea, tradarea, frica de libertate...

— Societatea din R. Moldova degradeaza intr–un ritm inimaginabil. Cum poate fi oprit acest dezastru? Aveti vreo solutie?

— Nu. Ca intelectual, am cateva sugestii, cateva observatii de principiu. 1. Ar trebui sa se creeze posibilitatea unei reale competitii a valorilor. Valoarea profesionala — aici si acum in Basarabia — este cel mai autentic act de patriotism pe care il poate face fiecare dintre noi. Restul e gargara si "statalitate" pentru oligofreni. 2. Curajul de a te autodefini drept ceea ce esti: a–ti asuma istoria, prezentul si viitorul. Ceea ce face Basarabia de 15 ani, cand se minte ca nu este romana si refuza sa–si asume denumirea limbii pe care o vorbeste, reprezinta un caz de schizofrenie colectiva, cred, unic in Europa.

— Sunt teze juste, dar ce sa facem pentru ca ele sa fie imbratisate de cat mai multi oameni?

— Cred ca primul pas ar fi chiar sa parasim aceasta viziune catastrofica, pe care o avanseaza atatia atunci cand vorbesc despre realitatile basarabene (chiar eu am descris mai sus un peisaj dezolant). Avem, intr–adevar, drame rascolitoare, privatiuni si necazuri, dar exista si o anumita evolutie, pe care as numi–o "freatica", de adancime. Exista niveluri, nise sociale, profesiuni, unde inregistram progrese: apar oameni noi, mai bine pregatiti, sunt implementate noi tehnologii, se lucreaza pe baza de granturi occidentale. Moldovenii calatoresc tot mai mult peste hotare — sigur, cu efecte de multe ori umilitoare — insa sa nu uitam ca alte popoare est–europene au trecut mult mai devreme prin acest exod, din care s–au intors cu un alt tip de mentalitate. Aceste lucruri pozitive se vor cumula si vor constitui la un moment dat o masa critica, o masa a schimbarii, care va da o turnura mai fericita de destin pentru Moldova. Sunt convins de acest lucru. Eu as invita presa, intelectualii, societatea civila sa avem o cat mai riguroasa monitorizare a situatiei — adica sa ne bazam, daca se poate, pe cifre, pe statistici, pe studii serioase, nu doar pe emotii si reactii umorale. In acest fel se vor putea construi alternative valabile la politicile promovate de actuala putere.

Problema este ca prea putini cetateni se regasesc in ofertele partidelor existente in Moldova. Aceste formatiuni sunt mai mult niste proiectii ale unor grupuri de interese. Partidele trebuie sa inceapa sa arunce "punti" spre societate, iar noi, cu totii, trebuie sa pledam pentru instaurarea unei depline libertati de expresie. O societate a transparentei si a dialogului institutionalizat nu mai poate fi ingenuncheata.

— Despre revista CONTRAFORT se spune ca e "moderna, obiectiva, deschisa directiilor culturale noi, emancipata". Cum reusiti sa faceti o astfel de revista?

— Prin foarte multa munca si sacrificii. Noi, cei care facem revista Contrafort, ne raportam la niste modele si exigente care transcend habitudinile si "standardele" basarabene. Am pornit la drum, animati de ideea ca trebuie sa depasim "tarcul" provincialismului. Este modalitatea prin care niste intelectuali se razbuna pe nedreptatile istoriei.

— Un oficial european le sugera zilele trecute ziaristilor din Moldova sa se debaraseze de autocenzura. Reusiti sau nu sa va debarasati de starea de autocontrol atunci cand scrieti? Daca nu, ce va provoaca frica?

— In cazul meu, al unui scriitor care practica mai curand publicistica culturala si analiza eseistica, e vorba, cred, de altceva decat sugera oficialul european. Ma autocenzurez, recunosc, doar pentru ca viata mea si a altora sa fie suportabila. Cred in ceea ce spune un personaj mai reflexiv dintr–o poezie de–a mea: "politetea este religia omului modern, iar perfectiunea operei — credinta artistului". Nu simt nici o frica in a aborda vreun subiect. Am o rigoare interioara care ma fereste de excese. In cazul meu functioneaza — sper, pot sa afirm acest lucru — o grila a bunului–simt si a dozajului, care nu m–a tradat niciodata. Scrisul este un act de curaj, dar implica (trebuie sa implice) si o mare responsabilitate. N–as putea sa scriu vulgar, imi repugna stilul jegos–pamfletar, de care se face mare risipa in presa noastra, crezandu–se ca acesta e o marca a talentului, indraznelii si libertatii totale. Fals.

— Mai sprijiniti formula "intelectualul ca diversiune"? De ce intelectualii se lasa atrasi in diverse diversiuni politice?

— Da, continuu sa sustin aceasta formula. Pentru ca diversiunea prin idee este un dat al intelectualului. Acesta a avut intotdeauna orgoliul sa vrea sa intervina in mersul lucrurilor, sa schimbe lumea, sa dea un alt curs istoriei, potrivit unor concepte si proiectii ale sale. Sintagma pe care am ales–o drept titlu pentru cartea mea poarta, in contextul R. Moldova, o conotatie negativa. Intelectualii nostri antrenati in politica nu au modelat ei aceasta lume, ci s–au lasat modelati si deformati de ea. Ei nu au avut pregatirea necesara pentru misiunea pe care a pus–o in fata lor istoria. Rezumand, acesta ar fi raspunsul.

— Ce le–ati dori parlamentarilor pentru vacanta?

— Parlamentarul (in general politicianul basarabean) este un individ care imi provoaca dispretul. E mediocru, las, santajabil, tradator, cretin... Avem, din pacate, foarte putine exceptii in lumea politica in stare sa infirme aceasta impresie. Ma conformez totusi intrebarii Dvs. si le doresc sa citeasca in vacanta mai multa literatura, inclusiv carti semnate de scriitori basarabeni. De asemenea, le–as dori sa reflecteze in scris pe un subiect ca acesta: "Viata e asa de tragica: azi esti aici, maine iarasi...". Poate ca vor avea si ei vreo revelatie sau, cine stie, se vor simti umiliti de–o existenta mediocra...