Nr. 88 (15 iunie 2006)

 Social

Generatia sclava
Moldova este cunoscuta de aproape un deceniu ca tara sursa a oamenilor traficati pentru exploatare sexuala, sclavie, prelevare de organe sau mame surogat. Continuare 

Refugiul,
similar oriunde in lume
In rezultatul conflictelor interetnice din anii '90 ai secolului trecut, aproximativ 300.000 de oameni sunt acum departe de casele lor. Continuare 

Bacalaureatul la revolutionarul «Asachi»
Studentii universitatilor din Romania, impreuna cu reprezentanti ai mai multor organizatii neguvernamentale, au pichetat, la 11 iunie curent, sediul Ambasadei R. Moldova la Bucuresti Continuare 

Bacalaureatul la revolutionarul «Asachi»

Studentii universitatilor din Romania, impreuna cu reprezentanti ai mai multor organizatii neguvernamentale, au pichetat, la 11 iunie curent, sediul Ambasadei R. Moldova la Bucuresti, manifestand solidaritate cu elevii din liceele cu studiere in limba romana din R. Moldova, persecutati de regimul comunist de la Chisinau.

Participantii la manifestare au sustinut in special elevii Liceului "Gheorghe Asachi" care s–au opus schimbarii denumirii liceului din "roman–francez" in "moldo–francez".

Intre timp, absolventii liceului "revolutionar" au sustinut examenele de bacalaureat. Ziarul de Garda a asteptat, in curtea scolii, alaturi de parinti, iesirea elevilor de la ultimul examen.

Natalia P. a fost printre primii care a iesit de la examen. "Azi am sustinut proba la libera alegere. Testul a fost foarte voluminos." Intrebata daca manifestatiile din 4 mai i–au afectat prestatia in cadrul examenelor, Natalia a raspuns ca ele nu au nici o tangenta cu bacalaureatul. "Am sustinut probele exact ca in celelalte licee. Ne–am indreptat gandurile asupra rezolvarii testelor, incercand sa uitam de interesele politice ale autoritatilor."

Un parinte, afland ca reprezint mass–media, a tinut sa adreseze un mesaj autoritatilor: "Examenele au fost foarte dificile. Unele subiecte lipseau in programul de studii. Nici un profesor experimentat nu s–ar fi descurcat. Bunaoara, testul la matematica consta din 14 itemi, solicitand foarte mult timp pentru gandire. Trei ore pentru un astfel de test sunt insuficiente. Cat priveste schimbarea denumirii liceului din "roman–francez" in "moldo–francez", elevii au simtit o oarecare presiune. Ma intreb: cum pot studia copiii nostri intr–o institutie, timp de 12 ani, iar la finele studiilor sa se aleaga cu o diploma continand o denumire abstracta si incorecta. Directia liceului si autoritatile incearca sa mai calmeze spiritele, denumind liceul doar teoretic, evitand precizarile "moldo" sau "roman". Sunt indignata ca noi asa si nu stim cine suntem si nici macar ce limba vorbim. Daca autoritatile considera ca suntem moldoveni si vorbim "limba moldoveneasca", nerecunoscuta si neacceptata de nimeni, atunci sa ne catalogheze pe noi, cei care ne credem romani, drept minoritate si sa ne lase in pace. Sa ne dea dreptul sa avem institutii de invatamant proprii. Imi pare rau pentru copiii nostri care pleaca in strainatate si nici nu vor sti cum sa denumeasca liceul in care au studiat".

Interlocutoarea ne–a rugat sa nu–i divulgam numele, deoarece "notele inca nu sunt anuntate". "Nu vreau sa sufere fiica mea", ne–a explicat femeia.

Alexandra Beldiga–Babin este profesoara de limba romana. Ea ne–a spus urmatoarele: "Am ore la liceu, doar ca, in acest an, nu am clase absolvente. Pot spune ca examenul la romana a fost unul pe potriva programei. Singura problema a elevilor a fost ca nu s–au putut concentra, fiind foarte stresati. Dar, slava Domnului, totul a trecut cu bine, suntem in asteptarea notelor. As vrea sa subliniez ca elevii au sustinut bacalaureatul la limba romana, nu moldoveneasca. Copiii nostri sunt romani si sunt mandri ca vorbesc limba romana. Elevii care au sustinut bacalaureatul sunt discipolii mei, le–am fost profesoara pana in clasa 9–a.

Sunt sigura ca ei nu ar fi acceptat niciodata sa–si faca studiile intr–un liceu cu predare a unei limbi inexistente, indiferent de ce s–ar fi intamplat. Cred ca vor fi mandri de faptul ca in atestat va fi scris examen la limba romana si nu moldoveneasca, indiferent daca vor avea 8, 9 sau 7 la aceasta proba."

Am incercat sa aflam cum a fost denumit liceul in atestatele elevilor. Profesoara Zinaida Galben–Panciuc ne–a declarat: "In dispozitia primita de la directie era clar stipulat ca pe prima foaie a testului de bacalaureat, unde este mentionata institutia, vom scrie Liceul teoretic "Gheorghe Asachi", fara "moldo" sau "roman". La moment aceasta e situatia, trebuie sa indeplinim cerintele directiei, indiferent daca suntem sau nu pentru vechea titulatura a liceului."

Printre cei care au sustinut examenele de bacalaureat l–am intalnit si pe Tudor Cojocaru, unul dintre tinerii care, in urma manifestatiei din 4 mai, s–a ales cu un dosar penal.

"Mi–a fost deschis un dosar penal in baza art. 287 al. 2 al Codului Penal, "huliganism in grup". A doua zi dupa manifestatii au aparut poze in presa, dupa care, vineri, a fost politia la mine acasa. M–au gasit doar pe mine, ceilalti colegi ai mei fiind de negasit. Pentru a ma descoase, mi–au spus ca nu sunt chestionat in calitate de banuit, ci ca martor. I–am intrebat de ce au venit anume la mine, insa raspunsul a fost ca vor fi chestionati toti liceenii, nu doar eu. Ma intrebau daca stiu cine a organizat acest protest, daca am vazut ziarele, sau cine a rupt inscriptia pe care scria liceu "moldo–francez". Sambata, la orele patru, ma astepta anchetatorul, insa nu am vrut sa fac declaratii fara avocat. Oricum, mi–au luat amprentele si mi le–au introdus in baza de date. Apropiatii sunt foarte mandri de mine, m–au sustinut atat prietenii, cat si parintii. Din partea directiei liceului am simtit doar indiferenta. Stresul a trecut deja."

"Cei patru colegi ai mei carora li s–au deschis dosare penale au facut ce credeau ei ca este mai bine si mai corect de intreprins," spune liceanul Vlad Ciobanu. "Desigur au fost stresati in timpul examenelor, dar s–au straduit sa scrie bine la toate probele la bacalaureat. Din cate stiu, dosarele vor fi inchise. Sa speram."

Diana RAILEANU


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com