Lunea trecuta am implinit doua saptamani de cand ma aflu in Moldova. Am decis ca e tocmai timpul sa analizez putin lucrurile si sa trag niste concluzii, iar pentru asta m–am retras in camera mea. Eram dupa o zi de munca, incercam sa notez cate ceva in jurnalul meu in liniste, dar usa s–a deschis si stapanul casei, un fel de tata adoptiv pentru mine in Moldova, m–a chemat la bucatarie. Spre surprinderea mea, in jurul mesei se aflau nu doar membrii familiei gazda, ci si multi prieteni si vecini. Pe masa era o abundenta de bautura si mancare. Am inteles ca cele doua saptamani de aflare a mea in Moldova vor fi consemnate intr–un mod nu tocmai silentios. Am ajuns sa bem, sa mancam, sa cantam si sa dansam in toiul noptii. Dialogurile dintre noi au sarit de la un subiect la altul, ajungand de la politica la dragoste. Sincer, nu imi amintesc cand ultima data am avut ocazia sa particip la o asemenea festivitate.

Pentru un strain ca mine, e usor sa fii dezechilibrat de toate inconvenientele vietii in Moldova. In fiecare dimineata, pregatindu–ma de serviciu, trebuie sa fiu extrem de atent, ca sa nu–i trezesc pe ceilalti — apartamentul in stil sovietic in care am fost cazat la aceasta familie din Moldova nu iti ofera prea mult spatiu pentru intimitate. Acasa, in America, m–am deprins sa am o camera cu grup sanitar separat de care ma folosesc doar eu. Aici in Chisinau risti mereu sa deranjezi pe cineva, cu usurinta poti calca un om pe picior in troleibuzele incarcate, ceea ce e foarte diferit de Jeep–ul meu de acasa, cu care merg numai eu. Apoi, ajung la serviciu transpirat de–a binelea si remarc ca in birouri lipsesc climatizoarele. Timp de doua saptamani nu am fost inca intr–un oficiu din Chisinau cu aer conditionat, pe cand in America este greu sa iti imaginez un birou fara acest aparat. Si in final, seara dupa lucru, sa mergi la un magazin sau un restaurant este o mare lupta, despre care as scrie chiar o carte, dar ca sa salvez spatiul de ziar voi spune simplu ca deservirea clientilor este inca un concept strain pentru magazinele din Chisinau. Or, deseori am impresia ca silesc vanzatorii locali sa imi vanda ceva si sa isi faca datoria.

In ciuda acestor "inconveniente", am inceput sa iubesc Moldova. Oamenii de aici, asa ca familia gazda si prietenii lor, m–au primit cu bratele deschise. Ceea ce le lipseste pe plan material, le este compensat prin marimea inimilor lor. Din cauza acestei deschideri, aceste persoane nu imi par straine. Si chiar daca multi dintre cetatenii Moldovei locuiesc in conditii pe care americanii le–ar refuza pur si simplu, moldovenii au o mare pasiune pentru viata. Aici mi–am amintit ca banii sau obiectele de lux nu sunt cele mai importante lucruri in viata si le multumesc cetatenilor Moldovei pentru asta. Cred ca multi americani ar fi putut sa invete cate ceva de la cei din Moldova si doresc ca mai multi americani sa poata avea acces la spiritul localnicilor in felul in care l–am avut eu.

Colin J.VENETTIS