In rezultatul conflictelor interetnice din anii '90 ai secolului trecut, aproximativ 300.000 de oameni sunt acum departe de casele lor. Majoritatea s–au refugiat din Abhazia, iar aproximativ 10 mii de persoane au plecat din Osetia de Sud.

Sunt refugiatii care si–au lasat casele in flacari, plecand in timpul conflictelor armate din aceste regiuni ale Georgiei. Ei s–au stabilit in Tbilisi, Gori, Kutaisi sau in alte cateva localitati din Georgia. De peste 10 ani, ei nu pot sa mearga la mormintele rudelor decedate in luptele de la inceputul anilor '90 ai sec. XX, deoarece trecerea frontierei dintre Georgia si autoproclamatele republici este extrem de anevoioasa, iar pentru unii este imposibila. De peste 10 ani, fiecare dintre aceste familii de refugiati merge seara "acasa" intr–o odaita dintr–unul din blocurile care au fost candva hoteluri renumite sau camine muncitoresti, iar acum sunt cunoscute ca "blocuri ale refugiatilor" .

Unul dintre aceste hoteluri faimoase odinioara, si anume hotelul "Iveria", situat chiar in centrul capitalei Georgiei, pe bulevardul Rustaveli, in apropierea Postei Centrale si a Academiei de Stiinte, a gazduit refugiati de la inceputul anilor '90 si pana nu demult. Acum acest bloc se afla in reconstructie, pentru ca au venit investitorii straini, care intentioneaza sa redeschida, in vara lui 2007, hotelul "Radisson". Potrivit recentelor declaratii ale ministrului pentru problemele refugiatilor, Ghia Heviasvili, datorita investitorilor straini persoanelor care au locuit in fostul hotel "Iveria" li s–a oferit acum posibilitatea sa–si procure o locuinta intr–unul dintre orasele sau satele Georgiei, deoarece revenirea in localitatile de unde au plecat este inca imposibila.

Dor de oameni si de mare

Autoritatile din Abhazia au decis sa se separe de Georgia in 1993, dupa un razboi care a inceput in august 1992 si a durat peste 400 de zile. In rezultatul acestui razboi, mii de oameni au fost ucisi (numarul mortilor difera de la o sursa la alta, declarandu–se ca au murit intre 8 si 20 de mii de oameni), iar peste 250 de mii au fost nevoiti sa plece din aceasta regiune.

Conflictul dintre autoritatile centrale georgiene si cele din autonomia Osetia de Sud a izbucnit in ianuarie 1991 si a durat pana in vara lui 1992. In acest conflict armat s–a implicat si Rusia. In iunie 1992, in rezultatul semnarii unui acord intre presedintii Georgiei (Eduard Sevarnadze) si al Rusiei (Boris Eltin), luptele au incetat. Murisera peste o mie de oameni, iar alte cateva mii de osetini si georgieni se refugiasera. Autoritatile osetine din 1992, ca si cele de acum, au declarat ca doresc sa se separe de Georgia si sa devina parte componenta a Federatiei Ruse. In prezent, ca si in cazul R. Moldova, in regiunile de conflict din Georgia sunt dislocate fortele de pacificare. Sunt regiunile "unde acum nu este razboi, dar nici pace nu este", afirma un ziarist din Tbilisi.

Majoritatea locuitorilor Abhaziei si ai Osetiei de Sud au cetatenia Federatiei Ruse, iar pensionarii primesc pensie de la Moscova, din simplul motiv ca suma primita din Moscova e mai mare decat cea care ar putea fi primita din Tbilisi.

Georgienilor care au locuit in Abhazia si Osetia de Sud le e dor de casa, prieteni, colegi de serviciu, iar ceilalti ar vrea sa revada locurile in care si–au petrecut cele mai frumoase clipe din viata, locurile unde mergeau vara sa se odihneasca — Suhumi, Gagra, Pitunda s.a. "Toate vacantele ni le petreceam acolo, chiar toata copilaria pot spune. Mi–e dor de acele locuri, pe care as vrea sa le revad, ca si ceilalti georgieni. Dar asta e imposibil, din pacate", ne spune directorul biroului din Tbilisi al postului de radio Libertatea, Tamar Cicovani. Acum, georgienii nu pot merge intr–acolo. In schimb turistilor din Rusia le este deschisa calea. Banii acumulati de la acestia, in cele cateva luni de vara, constituie una dintre putinele surse de venit ale localnicilor. Chiar daca in ultimii zece ani, infrastructura turistica a degradat considerabil, in schimb preturile sunt mai mici ca oriunde in alta parte. Iar din noiembrie si pana pe la inceputul primaverii, comertul cu citrice e cea de–a doua sursa importanta de venit pentru mii de abhazi. Citricele sunt vandute in Rusia sau in imediata apropiere a granitei cu aceasta tara. Potrivit unui ziarist din regiune, in ultimii ani in astfel de afaceri sunt implicati nu doar localnicii, ci si muncitorii sezonieri veniti din Moldova (!), Ucraina si din Caucazul de Nord. Intr–un articol de–al sau, reporterul georgian o citeaza pe Svetlana, din Balti, care declara ca trebuie sa reuseasca sa treaca dincolo de frontiera dintre regiunea abhaza si Rusia de trei ori pe zi, cu caruciorul incarcat cu mandarine, pentru a–si putea acoperi cheltuielile legate de cazare, hrana, "birul" zilnic dat militienilor rusi, si ca sa mai poata pune cate ceva "la ciorap".

Apa minerala de contrabanda, in orasul lui Stalin

Timp de o saptamana, impreuna cu un grup de sase jurnalisti din R. Moldova (inclusiv din regiunea transnistreana), ne–am aflat in Georgia (in orasele Tbilisi si Gori), pentru a afla de la colegii nostri de aici cum sunt reflectate problemele ce tin de aplanarea conflictelor interetnice.

Intru intr–un magazin alimentar din preajma monumentului lui Stalin din centrul or. Gori (localitatea unde s–a nascut Stalin), ca sa–mi cumpar o sticla de apa. In frigider, langa sticlele de 0,5 l de "Borjomi", sunt alte sticle de 1,5 l cu apa "Bagiat". Fara sa banuiesc ceva, o cumpar pe cea de 1,5 l. La iesire, ghidul nostru, corespondentul din Gori al postului de radio Europa Libera/Libertatea imi zice, mai in gluma, mai in serios, ca sunt "tradator de patrie". Nu puteam sa nu–i cer explicatii. Atunci el imi arata eticheta de pe sticla de apa, pe care abia atunci am vazut inscriptia, in engleza si rusa, "Apa minerala din Osetia", abrevierea in rusa "RIuO" ("Respublika Iujnaia Osetia" — "Republica Osetia de Sud"), precum si drapelul tricolor al acestei republici autoproclamate. Colegul meu din Gori imi spune ca e unul dintre produsele alimentare aduse prin contrabanda din regiunea Thinvali. Ne miram ca se vinde intr–un magazin din centrul orasului Gori…

Autoritatile locale afirma ca ei se afla in prima linie a frontului anticontrabanda, pe cand opozitia si presa aduce dovezi ca anume puterea locala (inclusiv politia) ar fi implicata direct si ar favoriza aceste afaceri.

Timp de mai multi ani, la 20 de km de Gori, in apropierea hotarului cu Osetia de Sud, in satul Ergneti (nu departe de Thinvali) a existat o piata in care se vindea marfa de contrabanda (in special produse alimentare, tigari si combustibil) adusa din Rusia. Se spune ca cel mai mare venit il aveau cei care vindeau faina de grau (se comercializau cca 450.000 de tone de faina anual). Aici se vindeau produse contrafacute (produse alcoolice, in special vin) sau furate (automobile, mai ales). Aceasta piata era locul unde convietuiau pasnic si incercau sa faca un ban si georgienii, si osetinii, uitand pentru moment de vechile neintelegeri. In vara lui 2004, incercarea oficialitatilor de la Tbilisi de a inchide aceasta piata a degenerat intr–un conflict militar, in care au murit cca 20 de oameni. Datorita implicarii OSCE si a altor organizatii internationale, la sfarsitul verii s–a reusit sa se puna capat acestor violente. Desi piata din Ergneti a fost inchisa, localnicii spun ca in continuare se aduc marfuri de contrabanda, iar in magazinele din Gori se vand si in prezent tigari, faina si alte produse alimentare, contrabandistii evitand sa achite taxele vamale.

Pe langa monumentul lui Stalin roiesc muncitorii si reprezentantii administratiei publice locale. Se desfasoara lucrari de refacere a pietei principale a orasului. Ni se spune ca e singurul monument al lui Stalin din Georgia, care nu a fost demolat, pentru ca populatia de aici s–ar revolta daca pamanteanul lor ar fi dat jos de pe soclu. In oras exista si casa–muzeu a fostului dictator sovietic, care e inchisa pentru vizitatori, dar cei care doresc sa afle detalii despre viata acestuia pot merge in muzeul de alaturi, unde se organizeaza excursii cu o durata de peste o ora si jumatate (inclusiv in vagonul personal al lui Stalin).

Il rugam pe ghidul nostru, jurnalistul de la Radio Libertatea, sa ne arate unde este imobilul in care locuiesc refugiatii din Osetia de Sud (dupa cum am aflat de la ziaristii din Gori, in acest oras s–au refugiat aproximativ sase mii de persoane din regiunea Thinvali). Destul de aproape de centrul acestui mic oras, gasim acest bloc, nimic altceva decat un fost hotel (ni se spune ca era cel mai bun hotel din oras), care acum a ajuns o ruina, fara usi la intrare, cu balcoane ticsite cu vechituri si cu peretii negri de fumul iesit pe hogeagurile din unele odai, care au sobe improvizate. In fata cladirii — mai multi barbati. Intram in vorba cu ei. Unul dintre barbati ne spune ca e profesor de sport in Gori, asa cum a fost si in or. Thinvali. Ar vrea sa se reintoarca in acel oras si crede ca e posibila aplanarea acestui conflict inghetat. Il intrebam daca a participat la luptele din anii '90. El evita sa ne dea un raspuns la aceasta intrebare. De la un alt barbat aflam ca nu e salariat si primeste o indemnizatie de cca 10 dolari. In Osetia de Sud a lasat o casa. A auzit de la cineva ca nu ar mai putea locui in ea daca s–ar intoarce acolo, pentru ca locuinta a fost devastata.

Hai sa dam mana cu mana... pe un teritoriu neutru

Dupa cum am aflat de la ziaristii din Tbilisi si Gori, colaborarea cu colegii lor din Abhazia sau Osetia de Sud este extrem de anevoioasa, practic imposibila. Jurnalistilor din Tbilisi nu li se permite sa mearga sa se documenteze in aceste regiuni (nu ai nici o sansa sa treci de politia de frontiera mai ales daca esti un ziarist cunoscut sau daca ai luat echipamentul de filmare, sau poti fi retinut, daca ajungi in regiune si esti vazut ca–ti exerciti meseria), iar celor din Thinvali sau Suhumi nu li se da voie sa ajunga in Tbilisi. Potrivit jurnalistilor georgieni, oamenilor din regiunile sus–numite le este frica sa fie filmati sau sa–si exprime opinia, iar pe reporterii de la ziare sau de la radio ii roaga sa nu le dea numele (cate asemanari cu regiunea transnistreana!).

In cazul initierii unor proiecte comune (realizarea unui film documentar sau elaborarea unui ziar comun), acestea se duc la bun sfarsit doar pe un "teritoriu neutru" (in Ucraina, Armenia, Rusia etc.), cum ne–au spus jurnalistii cu care am stat de vorba. Intrebata de ce se intampla asa, directorul Serviciului Informativ Caucazian, Margarita Ahvlediani, ne spune ca jurnalistii din Abhazia sau Osetia de Sud inca nu au incredere deplina fata de colegii lor georgieni si se tem de represiunile care ar putea urma, daca autoritatile din aceste regiuni afla ca ei colaboreaza cu colegii lor georgieni. Organizarea unor programe de instruire pentru jurnalistii din regiunile mentionate, cu participarea expertilor georgieni este, de asemenea, imposibila.

Redactorul–sef al unei publicatii on–line (www.civil.ge), Giorgi Sepasvili, considera ca aspectele ce tin de conflictele interetnice din Georgia nu sunt reflectate asa cum ar trebui de catre jurnalisti, pentru ca majoritatea se plaseaza automat de o parte sau de alta a celor doua tabere aflate in conflict, iar cei care nu fac acest lucru oricum nu au acces direct la sursele de informatie din aceste regiuni.

Directorul biroului din Tbilisi al postului de radio Libertatea, Tamar Cicovani, ne–a spus ca toate incercarile lor de a angaja un corespondent local in regiunea abhaza au esuat, ca si incercarile de a trimite in regiune un reporter din Tbilisi. Acesta nu a primit acreditare de la oficialitatile din Abhazia. La fel de greu e sa lucrezi si in Osetia de Sud. Dupa cum ne–a declarat directorul biroului din Gori al postului de radio Libertatea, Goga Aptsiauri, "autoritatile osetine le–au interzis jurnalistilor din regiune sa comunice cu cei din Gori sau din oricare alta localitate din Georgia". Directorul Centrului Caucazian de Jurnalism, Marina Vashakmadze, crede ca aceasta stare de lucruri se va schimba peste cativa ani, iar jurnalistii din toate regiunile Georgiei isi vor strange mana intr–o zi.

Butoiul cu pulbere

In sudul Georgiei sunt doua regiuni (Djavaheti si Kvemo Kartli) locuite compact de doua minoritati etnice: armeana si azera. Potrivit statisticilor, minoritatea azera e cea mai numeroasa minoritate etnica din Georgia ( peste 300.000 de persoane). Sunt regiuni deosebit de sarace. Foarte multe persoane originare din aceste regiuni pleaca sa munceasca in Rusia, pentru ca acasa nu au un loc de munca. De remarcat ca, potrivit datelor oferite de colegii nostri din Tbilisi, peste un milion de georgieni au plecat sa munceasca in strainatate, dintre care cca 600 de mii se afla in Rusia.

Azerii din Georgia, spre exemplu, considera ca raidurile politiei, care–i impiedica sa aduca marfa din Azerbaidjan, pe care ulterior s–o vanda in localitatile lor, ca sa supravietuiasca cumva, pentru ca e unica lor sursa de venit, e una dintre metodele de presiune asupra etniei lor. Politia insa declara ca astfel ei incearca sa combata contrabanda.

La inceputul anilor '90 ai secolului trecut, existau forte radicale care chemau la mitinguri si demonstratii, cerand autonomie sau chiar iesirea din componenta Georgiei. Unii analisti considera ca in orice moment aceste regiuni pot deveni zone de conflict. Dupa cum am aflat de la colegii nostri georgieni, reprezentantii ambelor comunitati (inclusiv functionarii din cele doua regiuni) nu cunosc limba georgiana (ei cunosc doar limba materna si limba rusa) si din acest motiv sunt rupti de procesele care au loc in restul tarii. Pentru a schimba starea de lucruri si pentru a evita izbucnirea unor noi focare de conflict, diverse organizatii georgiene si internationale desfasoara mai multe programe pentru minoritatile armeana si azera. Pe primul loc se situeaza programele care au menirea sa–i informeze (veridic) pe oamenii din aceste regiuni.

Se cauta solutii

Georgienii considera ca toate conflictele interetnice ar putea fi solutionate in scurt timp, daca autoritatile autoproclamatelor republici nu ar fi sustinute de Rusia, iar armatele acestui stat (de mentionat ca prezenta militara rusa in Georgia dureaza de 200 de ani) ar fi retrase de pe teritoriul georgian. Mai multi ziaristi, comentatori politici si reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale georgiene, cu care am discutat in timpul acestei vizite de studiu, considera ca situatiile de conflict se aplaneaza intre cele doua parti implicate, fara interventia unei a treia puteri, cum ar fi Rusia, spre exemplu. "Abhazia si Osetia de Sud trebuie sa fie demilitarizate", sustin acestia.

"Exista persoane care sunt interesate de permanentizarea acestei stari de conflict, adica pastrarea unei situatii incerte in Georgia, pentru ca doar in aceste conditii se dezvolta contrabanda, care–i imbogateste pe unii... Nu exista un conflict georgiano–osetin, ci unul georgiano–rus. Acest asa–zis conflict poate fi solutionat in cateva ore de tratative. Oamenii simpli din aceste regiuni, fie ei georgieni, abhazi sau osetini, convietuiesc. Piata si biserica sunt locurile unde se intalnesc oamenii, iar diplomatia populara are un rol incontestabil in stabilirea unor relatii de pace", ne–a declarat Mihail Citadze, directorul unei organizatii neguvernamentale din or. Gori.

Am remarcat ca si oamenii de arta nu stau deoparte. Au decis sa faca ce pot face ei cel mai bine. Asa si–au dat mana un scriitor, Guram Odisaria, si un regizor, ambii refugiati din Suhumi in Tbilisi. Au montat un spectacol (autobiografic), care are menirea sa explice absurdul situatiei create, cand fostii prieteni sau colegi au fost despartiti de cativa politicieni ambitiosi.

Lasa Tugusi, redactor–sef al ziarului "Rezonansi" si reprezentant al unei coalitii a organizatiilor nonguvernamentale, ne–a prezentat chiar o "Conceptie de solutionare a conflictului georgiano–abhaz" (care, in caz de reusita, ar putea fi extinsa si pentru alte regiuni de conflict), asupra careia s–a lucrat peste cinci ani. In opinia reprezentantilor societatii civile, crearea unor zone economice speciale, la hotarul dintre Georgia si regiunea abhaza, adoptarea unor legi care ar stimula investitiile si comertul in regiunile mentionate, ar stimula afacerile comune. "Sunt ferm convins ca anume factorul economic ar solutiona conflictul din zona", a declarat Tugusi. "Pentru a oferi garantii de securitate investitorilor, va trebui sa implicam structurile occidentale (OSCE, de exemplu)", a adaugat ziaristul. "Cand vorbim de revenirea refugiatilor in zona, suntem constienti ca locuintele lor au fost distruse sau sunt locuite in prezent de alti oameni. Trebuie sa ridicam alte case. Acest proiect se poate desfasura doar cu ajutorul bancilor, a banilor din Fondul de reabilitare si dezvoltare, in baza unor planuri de afaceri bine intocmite. Sunt foarte multi georgieni plecati in strainatate, unde fac afaceri, si cred ca ar fi interesati sa investeasca in regiune. Daca totul se va desfasura asa cum am planificat, peste un an de la demararea proiectului vom putea incepe afacerile comune... Acest proiect a fost prezentat autoritatilor georgiene, care au declarat ca–l vor sustine. Sper ca in scurt timp acesta va fi discutat si in Parlament", a mai spus Tugusi.

"Restabilirea unitatii teritoriale a Georgiei este scopul vietii mele", a declarat presedintele georgian Mihail Saakasvili. El a spus ca readucerea in componenta Georgiei a Osetiei de Sud si a Abhaziei este posibila pana la viitoarele alegeri prezidentiale din anul 2009.

Vizita de studiu in Georgia a fost organizata de Centrul Independent de Jurnalism, ca parte componenta a programului "Crearea unui cadru de relatii pasnice in R. Moldova", administrat de catre sectia DFID din cadrul Ambasadei Marii Britanii la Chisinau si finantat de Fondul Guvernului Marii Britanii pentru prevenirea conflictelor din Rusia si statele CSI.

Maria PRAPORSCIC