Ordinul "Stefan cel Mare", care este cea mai inalta distinctie militara din R. Moldova, nu a fost inclus pe lista meritelor pentru care au fost stabilite indemnizatii lunare de 500 de lei. Conform Legii privind stabilirea indemnizatiilor pentru detinatorii unor distinctii de stat, deputatii au decis sai favorizeze pe pensionarii ce au titlul "Erou al Muncii Socialiste" si Ordinul "Slava Muncii", ale URSS, precum si pe cavalerii "Ordinului Republicii", distinctie suprema stabilita de legislatia R. Moldova.
"Prin ultimele hotarari ale Parlamentului privind neincluderea indemnizatiilor pentru detinatorii Ordinului "Stefan cel Mare" se dezvaluie comportamentul discriminatoriu al demnitarilor fata de combatanti. Aceste decoratii au ramas pur simbolice. Actiunile noastre de protest nu au fost luate in serios de catre guvernanti. Ei neau lasat fara o protectie sociala. Neam dat seama ca doar noi putem sa ne aparam. Anterior, la 7.12.2000, am ocupat blocul destinat deputatilor de pe str. Corobceanu. E ultimul nostru bastion", declara Mihai Balan, ofiter superior in rezerva.
In prezent, in blocul destinat deputatilor locuiesc 59 de familii ale veteranilor de razboi din Transnistria si Afganistan. Printre acestia sapte detinatori ai Ordinului "Stefan cel Mare". Chiar de la bun inceput, locatarilor leau fost deschise procese penale, la articolul "samavolnicie". "Aici ar trebui sa locuiasca deputatii. Neam propus, totusi, sa comparam meritele deputatilor fata de popor si meritele celor care au luptat in razboi. Ar mai fi sa comparam salariile deputatilor care pretind sa locuiasca in acest bloc cu cele ale veteranilor. Averile lor cu cele ale veteranilor si invalizilor care au o pensie de doar 164 de lei. Dupa ce vom face aceasta comparatie, putem determina cine merita sa locuiasca aici. Un demnitar nea spus in fata: "Ce vreti? Ati pierdut doua razboaie, unul la Nistru si celalalt in Afganistan. Ce inlesniri va mai trebuie?" Am inteles atunci ca drepturile ni le putem proteja doar noi. Nu avem afaceri protejate, case in Valea Morilor si nici politica nu facem", spune Mihai Balan.
El isi aduce aminte ca atunci cand au venit in acest bloc au primit telegrame de sustinere de la combatantii din intreaga Moldova, din Ucraina si din Rusia, de la cei care au luptat in Afganistan si care iau asigurat ca in cazul in care se va face uz de arme impotriva lor, ei le vor veni in ajutor. "Prin diverse modalitati, timp de cinci ani, de cand locuim aici, se incearca dezbinarea noastra. Au fost create diverse comisii guvernamentale care ne invinuiau ca activam impotriva statului, lucru neadevarat. Nu au reusit sa ne franga, pentru ca suntem solidari. Daca pleaca vreo familie, vor veni tot ai nostri. Suntem considerati o amenintare, aflandune aici, in centrul capitalei, crezandune afectati de sindromul militar. Daca, insa, va fi nevoie de aparat iar tara, tot la noi se vor adresa", mai spune Balan.
Potrivit lui, apartamentele din blocul respectiv nu au fost impartite la intamplare, ci sa tinut cont de starea familiala si meritele fiecaruia.
"Cand am incercat sa sfintim blocul, neau refuzat si la Mitropolia Moldovei, si la Mitropolia Basarabiei. Iam intrebat un singur lucru: cui va rugati, Parlamentului sau lui Dumnezeu?", isi mai aminteste Mihai Balan. Totusi, imobilul a fost sfintit de un preot, din cadrul Mitropoliei Basarabiei care, la fel ca o buna parte dintre locatarii blocului de pe str. Corobceanu, a luptat la razboi.
O parte dintre cei care au luptat in Transnistria sau Afganistan devin victime ale starii financiare precare, fiind afectati si de depresii. De cele mai multe ori acestia nu beneficiaza de o sustinere din partea statului sau a societatii. Mihai Balan spune ca unul dintre camarazii sai, cavaler al Ordinului "Stefan cel Mare", fiind invalid, a fost induplicat de traficanti si dus la Moscova sa cerseasca. Conditiile in care era pus sa "munceasca" iau distrus sanatatea si, intorcanduse acasa, a decedat. A urmat adresarea prin diferite institutii pentru ca familia acestuia sa fie sprijinita financiar. Au fost tratati, insa, cu refuz. "Noi am platit funeraliile, mai apoi tot noi am ajutat cu bani si familia. Nici un demnitar nu a venit sa rosteasca un cuvant de bine, chiar daca era cavaler al Ordinului "Stefan cel Mare"", spune Balan.
Alt veteran, pe nume Garnet, la fel decorat cu Ordinul "Stefan cel Mare", a fost maltratat de persoane care faceau serviciul de paza la un bar. Sa intors acasa, a luat o grenada pe care o pastra ilegal. Ia gasit pe indivizii respectivi si a aruncat grenada in automobilul in care se aflau acestia. Nu a fugit. In consecinta a ramas invalid pe viata. In instanta de judecata acesta a fost privat de libertate pe un termen de 21 de ani. "Ancheta a fost facuta superficial. In astfel de cazuri ar trebui facuta expertiza psihologica pentru a constata de ce a procedat astfel. El a ales sa moara, nu a fugit. Un alt veteran, vazand ca nusi poate intretine familia, sa sinucis. Pentru acesti oameni este necesar un tratament psihologic, precum benificiaza veteranii in SUA."
Combatantii din blocul de pe str. Corobceanu au apelat la Ambasada Republicii Federale Germania, cerand protectie si azil in aceasta tara. Dar, acest fapt nu a fost posibil pentru ca declansarea unei proceduri de azil poate fi initiata numai de persoana aflata in cautarea protectiei care este deja pe teritoriul Germaniei. "Cineva sar bucura daca neam lua lumea in cap", spune Balan.
"Rosca spune ca sunt deputati care vin de pe la Calarasi la Chisinau in fiecare zi si acestia au nevoie de apartament. Dar poate acestia au case cu doua niveluri pe undeva? Si atunci cand a fost "orasul libertatii" in Piata Marii Adunari Nationale, cand politistii ii bateau pe studenti, cand il fugareau pe Rosca cu amplificatoare cu tot, neam implicat tot noi. Doar asa a putut rezista "orasul libertatii". La alegerile parlamentare, jumatate din locatarii acestui bloc au votat pentru partidul lui Rosca.Va dati seama care a fost tragedia acestora atunci cand au aflat de tradarea lui?", afirma Mihai Balan.
La etajul cinci al acestui bloc este arborat Tricolorul. "Am arborat acest drapel cand neam mutat in bloc. El reprezinta lupta pentru drepturile noastre. Initial am arborat si steagurile care erau cu noi in razboi, le mai pastram. Dar leam scos pentru ca reprezinta demnitatea noastra. E ceva deosebit. Cand am venit in aceasta casa erau numai peretii, neau fost deconectate si apa, si caldura, sperand ca astfel vom ceda. Noi am decis ca este cu adevarat ultimul bastion. Vom ramane aici si vom cere legiferarea acestui bloc", declara Balan.
Anastasia NANI