Iurie Rosca a fost cel mai batut personaj politic al anului 2005. Nici chiar Voronin nu a putut sa–i mai fie concurent, dupa "mariajul politic" din 4 aprilie 2005. Mai mult decat atat, Rosca risca sa ramana in top si in 2006. De ce? Pentru ca si–a asumat, de voie sau de nevoie, un rol prea categoric si riscant in drama politica "Spionul V. Pasat". Povestea cu batutul cainilor "vagabonzi" impresioneaza, dar ea nu e de aici.

Cine vrea capul lui Pasat? De ce anume acum? De ce cu atata intarziere? De ce cu orice pret? Si daca, intr–adevar, il vrea? Si daca, intr–adevar, il va putea obtine?

Suspiciunile in acest caz au existat din start. Acestea au evoluat si mai insistent dupa declansarea celei de–a doua campanii impotriva ex–ministrului Apararii si ex–director al Securitatii, V. Pasat, acesta fiind deja acuzat de spionaj in favoarea Rusiei, complot impotriva puterii constitutionale de la Chisinau si tentativa de omor premeditat. Acuzatiile sunt extrem de grave, desi in conditiile R. Moldova, guvernata, in esenta, de o putere cu trecut sovietic kgb–ist, este mai simplu sa spui cine nu face spionaj in favoarea Rusiei, decat cine face. Si in acest sens, partea buna a dosarului Pasat este ca el readuce in actualitate importanta Legii Lustratiei care, usor de presupus, nu va putea fi votata nici de actualul Parlament. Dar asta–i alta problema. Sa revenim, insa, la dosarul Pasat–2 si sa recapitulam, scurt, evenimentele care l–au precedat: instantele de la Chisinau anunta sentinta in primul dosar Pasat: 10 ani de privatiune de libertate pentru prejudicierea statului in afacerea cu avioanele. Liderii de opinie si presa fara de partid acuza puterea de lipsa de transparenta in judecarea cazului si il califica drept unul politic. La Moscova, A. Ciubais, presedintele companiei RAO EAS si patronul oficial al lui V. Pasat, lanseaza o amenintare ambigua la adresa lui V. Voronin, dupa care intra in rol, cu o declaratie categorica, curtea prezidentiala de la Chisinau. Schimbul de declaratii trece in scandal de presa pe fundalul caruia Iu. Rosca, liderul PPCD si vicepresedinte al Parlamentului, face o vizita neanuntata la Moscova. Faptul ca, la intoarcere, cotidianul "Flux" il prezenta in anturajul unei lumi politice din Rusia, ce–i drept de mana a doua, nu putea ascunde ca Rosca a zburat la Moscova pentru altceva. Tot asa, cum se intamplase si in preajma aparitiei lui Vlad Cubreacov. Ceea ce ramane deocamdata absolut cert, e ca dosarul Pasat–2 intervine dupa revenirea lui Rosca la Chisinau, ceea ce nu exclude regizarea noului spectacol de catre FSB–ul rusesc. Straniu lucru, dar la nivel oficial, nici Moscova, nici Chisinaul nu au reactionat in nici un fel la cele intamplate. Serviciile de securitate ale Rusiei si cele ale R. Moldova au pastrat si ele tacere, desi cazul vizeaza arestarea unui presupus "agent al serviciilor secrete". Dosarul Pasat a fost lasat in seama liderilor PPCD, desi complotul programat pentru martie 2005, il avea ca tinta pe Voronin si intreaga guvernare PCRM. Comunistii, insa, tac. Prea multa tacere, o tacere simptomatica, care lasa tot mai mult loc ideii ca dosarul Pasat–2 este un dosar pierdut din start de Chisinau, mai exact, de cei care l–au lansat. Concluzia? Lansarea dosarului s–a facut nu pentru a condamna, ci pentru a compromite. Pe cine? In tot cazul nu pe Pasat care isi joaca, pur si simplu, rolul de jertfa. "Spionul" si "complotistul" Pasat va fi pus in libertate exact la momentul in care Moscova va cere acest lucru. Si atunci, cine sa fie jertfa? Voronin? Pentru ce? Rusilor le convine duplicitatea presedintelui in politica regionala. Pentru Rusia, in principal, a fost si ramane important ca Voronin sa tergiverseze solutionarea diferendului transnistrean, asigurand, astfel, prezenta militara rusa in regiune. Asa incat Moscova nu prea are ce ii reprosa generalului Voronin, ba dimpotriva. Repunerea in lege a PCRM si promovarea acestuia la guverrnare este cartea pe care a mizat Moscova tot timpul, dupa 1991. Si atunci, cine sa fie tinta? Exista mai multe detalii ale acestui scenariu, care nu exclud faptul ca jertfa "complotului" putea fi chiar Ilie Ilascu. Exista destule motive ca acesta sa nu convina in politica nici lui Rosca, nici lui Voronin si nici Moscovei. Ilascu este o piesa foarte incomoda pentru rusi, care le strica imaginea in exterior. Iar pe plan intern ar putea face umbra liderilor PPCD. Stiindu–se foarte bine ca Ilascu nu este frate cu Rosca si care are anumite suparari pe el, de ce sa nu folosesti cazul, sa–l ademenesti pe Ilascu sa accepte jocul, sa vina la Chisinau, si sa cada in plasa. Compromiterea lui Ilascu e dorinta mai multora. Inclusiv la Chisinau. Inclusiv din perspectivele politice ale R. Moldova.

Exista, insa, o contradictie de sens si logica, care face sa deducem ca tinta si jertfa acestui scenariu politic este, de fapt, PPCD: compromiterea acestuia prin liderii sai si excluderea lui din viata politica activa a R. Moldova. Liderii PPCD, care totdeauna au cerut in politica "Jos comunistii", astazi sunt pe rol de avocati ai comunistilor si striga "Jos mainile de pe comunisti". Intamplator, oare? Sunt departe de gandul ca ei cred in ceea ce striga, dar faptul ca o fac, avand titulatura de lideri, e o tradare. Singurul lucru care mai ramanea netradat in R. Moldova erau sperantele unei lumi care s–a impotrivit sa renunte de bunavoie la idealuri. Iata, insa, ca s–a ajuns si la ele. Liderilor PPCD, Rosca si Cubreacov, li s–a distribuit rolul de gropari. Spre asta s–a mers, cel putin de la debarcarea lui Mircea Druc incoace. Distrugerea partidului s–a facut, metodic si constant, in paralel cu distrugerea dreptei politice, declarata de Rosca plina de "falsi amici" si, deci, de dusmani. "Cistka" in interiorul partidului si riscurile de imagine la care a fost supus PPCD in toate campaniile electorale sau aliantele postelectorale, nu au facut decat sa compromita statutul de miscare de eliberare nationala a PPCD. Dupa "pasul cu stangul", din 4 aprilie 2005, Rosca se hotaraste sau accepta sa faca si "pasul cu dreptul". Ambii pasi in favoarea stangii. Se incearca o rezidire a "imaginii" comunistilor, pe chinul, speranta si aspiratiile unei lumi care a acceptat, la inceputuri, PPCD–ul ca pe o icoana. E regretabil faptul ca doua minti politice si diplomatice bune in PPCD nu au avut parte si de caractere pe potriva. Compromiterea PPCD–ului in favoarea PCRM–ului este revenirea la punctul din care am pornit. "Actorii" isi joaca rolul de totdeauna, dar in spectacolul de pe urma. Cine stie, poate ca e si asta o solutie: renasterea prin moarte. Sa ne gandim cu totii.

Petru Amariei