Cu cat trece mai mult timp de la lansarea initiativei Iuscenko in "chestiunea transnistreana", cu atat devine mai transparent faptul, ca "planul ucrainean" este, de fapt, unul rusesc, chiar daca "ambalajul" protocolar si semnaturile apartin Kievului. Presupunerile ca Rusia, mizand pe bunele relatii Voronin–Iuscenko, ar fi cedat initiativa politica Ucrainei in "chestiunea transnistreana" au fost niste iluzii. Rusia, pur si simplu a speculat o noua situatie politica, dupa "revolutia portocalie" de la Kiev si nu a facut decat sa treaca "sub masca" initiativele sale Kievului, in speranta ca Chisinaul le va accepta mai usor. A fost o "incercare de minte" a Chisinaului, pentru,ca "planul Iuscenko" camufla, insa nu excludea interesele rusesti la Nistru: federalizarea R. Moldova. In cazul in care Chisinaul ar fi mers, fara rezerve, pe varianta ucraineana, R. Moldova s–ar fi pomenit ostatecul Ucrainei in "chestiunea transnistreana", tot asa cum este si al Rusiei. Din momentul, insa, in care oficialii de la Chisinau nu au cedat "initiativei Iuscenko" si au adoptat o viziune proprie asupra problemei, care nu excludea "planul ucrainean", ci doar il nuanta, Moscova a trecut la "santaj"– dovada ca s–a simtit lezata.
La un interval de o luna, Ucraina saboteaza, de doua ori consecutiv, initiativele occidentale in "chestiunea transnistreana", incercand sa compromita, sub acompaniamentul Kremlinului, utilitatea implicarii in negocieri a SUA si UE.
Prima "cadere in pacat" a Kievului s–a produs pe 15 decembrie 2005, cand presedintele Iuscenko semneaza, alaturi de Putin, declaratia comuna prin care se obliga sa sprijine initiativele rusesti privind reglementarea "diferendului transnistrean". Angajamentul lui Iuscenko nu insemna altceva decat repunerea pe rol a "planul Kozak", la care Rusia nu renunta. Declaratia celor doi presedinti anticipa, intentionat, reluarea noului proces de negocieri in "chestiunea transnistreana", in formatul "5 plus 2". Alinierea lui Iuscenko la Putin, era un semnal clar, ca Kievul, indiferent din care considerente, va juca in continuare cartea ruseasca in "chestiunea transnistreana". Lipsa de constructivism si consecutivitate a Kievului este reconfirmata pe 26 ianuarie curent, printr–o noua actiune de sabotare a initiativelor occidentale: este vorba de problema securizarii frontierei moldo–ucrainene pe segmentul transnistrean — actiune care trebuia sa fie deja in derulare, conform termenilor conveniti la nivelul primilor ministri, ucrainean si moldovean, Iahanurov si Tarlev. In prima zi de program al negocierilor, insa, secretarii Consiliilor de securitate de pe langa presedintii Iuscenko si Putin, Anatoli Kinah si Igor Ivanov, au anuntat, intr–o conferinta de presa, ca problema necesita examinari suplimentare si ca Kievul si Moscova vor decide asupra ei, reiesind din interesele lor comune de securitate. Asadar, vechiul triumvirat anti–Moldova, Moscova–Kiev–Tiraspol, a renascut, dovada ca Ucraina, sub nici un fel de administratii — rosii, negre sau portocalii, nu va putea fi un mediator impartial in solutionarea "diferendului transnistrean". Fie din motive de vasalitate sau din considerente de dependenta fata de Rusia, care in cazul Ucrainei coexista. Dar, chiar si daca nu ar fi pus rusii "in functiune" tatarii din Crimeea, care au inceput de saptamana trecuta "ocuparea" pamanturilor istorice la mare, Kievul, la fel ca si Rusia, nu este capabil sa intruneasca conditiile unui mediator corect si consecvent in "chestiunea transnistreana". Ucraina, care s–a constituit pe pamanturi agonisite in urma expansiunilor rusesti, viseaza la Transnistria, asa cum visa in 1917 la Basarabia. Obarsia slava tine Ucraina aproape de Rusia, ambele alimentandu–se cu aceleasi aspiratii imperiale. Moldova nu poate fi in campul lor de interese decat doar ca jertfa. Cele treu runde de negocieri in noul format, total esuate, sunt o noua lectie de rea–vointa la adresa R. Moldova, de data aceasta una pentru occidentali, care ar fi bine sa inceapa a pune note "la purtare" iar, in caz de "risc major" pentru securitatea regionala sa aplice inclusiv "exmatricularile" din institutul de negocieri. In tot cazul, Kievul trebuie sa–si asume esecul celor trei runde de negocieri, iar Occidentul, in situatia in care are tot asentimentul Chisinaului, trebuie sa–si revada modul de "curtare" a Moscovei si, mai ales, a Kievului.
Evolutiile politice in jurul "problemei transnistrene" raman in continuare pe punct mort. Parcurgand, retrospectiv, evenimentele legate de Transnistria de la 1992 incoace, ma gandesc la faptul ca evenimentele ar fi avut o cu totul alta evolutie, daca Chisinaul si Bucurestiul ar fi fost capabili sa joace si sa dejoace in politica mai multe interese comune, asa dupa cum o face Moscova cu Kievul. Din pacate… Poate ca va fi. Exista semne…
Petru AMARIEI