Nr. 70 (2 februarie 2006)

Omorati la Pruncul

La 25 ianuarie, condamnatul Victor Boghiul, in varsta de 37 de ani, avand la activ sase antecedente penale si doua tentative de evadare din penitenciar, aflat la tratament stationar in Sectia psihoneurologie a spitalului Penitenciarului nr. 16 din localitatea Pruncul, a atacat cu un obiect metalic, in regiunea capului, trei detinuti, aflati la tratament in acelasi salon. Decesul detinutilor Igor Bodean si Ion Nichifor a survenit in aceeasi zi, Alexandru Bavin decedand la 30 ianuarie.

Potrivit unui Comunicat de presa al Departamentului Institutii Penitenciare (DIP), condamnatul Boghiul suferea de o maladie psihoneurologica "tulburare de personalitate emotional instabila, tip impulsiv". De aceeasi maladie, intr–o forma grava, sufereau si victimele sale. In aceasta stare, Boghiul a gasit in sectia spitalului un obiect contondent, utilizat, potrivit Comunicatului de presa, in lucrarile gospodaresti, lovindu–i in cap pe ceilalti trei colegi ai sai de salon.

"Desi este interzis ca in astfel de sectii, pacientii sa aiba la dispozitie obiecte care ar putea pune in pericol viata persoanelor. Dupa ce isi taiase venele, Boghiul a gasit un ciocan care i–a servit drept arma de atac. Neglijenta celor care au admis acest lucru ar trebui pedepsita", ne–au declarat surse de la Penitenciarul nr. 16.

Comunicatul de presa a fost difuzat la 31 ianuarie, dupa sase zile de la decesul condamnatilor Nichifor si Boghean. "Am sperat ca vor supravietui, de aceea nu ne–am grabit sa anuntam despre acest caz", ne–a explicat, la DIP, Veronica Soltan, precizand ca medicii de la penitenciar au intervenit imediat, cele trei victime "beneficiind" si de asistenta medicilor de la Spitalul Salvarii.

La sectia de internare a Spitalului de Urgenta constatam ca, intr–adevar, la 25 ianuarie, o echipa de medici a fost solicitata la Pruncul. "Au fost adusi doar doi detinuti, unul a decedat in aceeasi zi, iar altul a suportat o interventie chirurgicala, decedand la 30 ianuarie", au precizat medicii de la Salvare.

Care dintre ei, deci, ar fi putut supravietui?

Presedintele Comisiei republicane de expertiza psihico–legala, medicul Ion Catrinici, ne–a declarat ca, de obicei, condamnatii sunt supusi expertizei doar la cererea organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Potrivit lui Catrinici, 95% din numarul total al condamnatilor au diverse dereglari psihice, dar nu intotdeauna pot fi absolviti de ispasirea pedepsei pentru comiterea unor infractiuni. Este greu de spus care a fost motivul acestui atac, explica medicul, precizand ca relatiile dintre persoanele aflate la libertate sunt complicate si dubioase, daramite relatiile dintre condamnatii care deseori mai sufera si din cauza "psihozelor de detentie". Doctorul Catrinici a confirmat ca in institutiile medicale specializate este interzis ca bolnavii sa aiba la indemana ciocane sau orice altfel de arme reci.

Unde sunt acum cele trei victime? La DIP am aflat ca "au venit rudele si i–au luat acasa", departamentul oferind familiilor cate 2000 de lei pentru funerarii.

La Gruzesti, Nisporeni, sotia si cei trei copii ai lui Ion Nichifor l–au petrecut pe ultimul drum. Politistul de sector, Serghei Tofan, ne–a spus ca Nichifor fusese condamnat pentru ca fura vin de prin beciurile oamenilor. "A muncit cioban toata viata. De cativa ani, din cauza saraciei, oamenii nu mai puteau intretine turma. Nichifor ramasese fara un loc de munca. A fost condamnat acum cateva luni. Altceva nu stiu ce sa va spun", a incheiat Tofan.

Ieri, la DIP a avut loc sedinta Colegiului, in problema tragediei de la Pruncul. Angajati DIP afirma ca acesta este un caz rar, chiar iesit din comun. Ei sustin ca in penitenciarele din R. Moldova nu sunt inregistrate cazuri de violenta si crime.

Presedintele Comisiei parlamentare pentru Securitatea nationala, Aparare si Ordinea publica, Iurie Stoicov, ne–a declarat ca, acum cateva luni, pe parcursul expertizarii conditiilor din inchisori au fost descoperite mai multe nereguli. "Primim foarte multe scrisori in care detinutii se plang ca sunt maltratati, fiind supusi unor tratamente inumane. Sunt probleme", afirma Stoicov, precizand ca astfel de conditii ar fi putut provoca tragedia din 25 ianuarie.

A. G.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com