Ma numesc Varvara Zingan, locuitoare a satului Taslic, r–nul Grigoriopol. Durerea si disperarea m–au facut sa ma adresez presedintelui R. Moldova cu aceasta scrisoare deschisa, nadajduind la sprijin si ajutor.

De cinci luni de zile incerc sa ajung in audienta la Dvs., dar fara vreun rezultat. Feciorul meu, Vitalie Zingan (anul nasterii 1979) este acum arestat pe nedreptate si, inteleg ca doar o minune il mai poate salva. Dupa absolvirea scolii medii din sat, feciorul a fost inrolat in armata transnistreana, iar dupa doi ani de armata a plecat imediat la Moscova, unde timp de sase ani a lucrat pe la pietele de acolo.

Venea rar acasa, iar vizitele nu durau mai mult de cateva zile. In 2001, a venit la sarbatoarea de 8 martie. In una dintre zile a iesit cu un baiat (medic in sat) si doua domnisoare. S–au dus la barul din satul vecin. Sedeau la masa cand in bar a intrat Vasile Agatiev, feciorul unui mare arendator de pamant din satul nostru. Feciorul meu, Vitalie, l–a intrebat ceva, adresandu–i–se dupa porecla, cum se mai obisnuieste la noi. Vasile s–a suparat, amenintandu–l ca de atunci incolo ii va face probleme. Agatiev era cu un var de–al sau. Dupa acel neinsemnat incident, ambii s–au retras, ca, peste un timp, sa apara cu taica–sau, Valeriu Agatiev. Acesta avea la el o arma de carabina. El i–a zis feciorului meu sa iasa din bar. L–a imbrancit si l–a lovit cu pumnii. Il lovea cu patul armei, amenintandu–l cu moartea si fortandu–l sa urce la el in masina. Exact atunci, prin preajma trecea un oarecare Ion Coica. Acesta se opri, sa vada ce se intampla. Agatiev i–a spus aceluia sa nu se amestece, ca se "lamureste" singur. Coica nu era singur, motiv din care Valeriu Agatiev, fara a se gandi prea mult, a urcat cu feciorul si nepotul sau in automobil si a plecat. Peste vreo 10 minute s–au intors toti trei, aducand cu ei inca doua persoane, doi cumatri de–ai lor, Zeablov si Gulpari. Prinzand la "puteri", feciorul si nepotul lui Agatiev s–au napustit asupra lui Vitalie. Acesta a incercat sa se apere, dupa care s–a dat la o parte ca sa se stearga de sange. Tot atunci, Alexandru, cu care venisera la bar, s–a apropiat de fiul meu, spunandu–i sa plece de acolo, sa nu–si puna mintea cu acestia. Alexandru, insotit de cele doua domnisoare a urcat in masina sa, Vitalie — in a sa si au plecat de la bataia care se prelungea. A doua zi in sat s–a aflat ca cumatrul lui Agatiev, Gulpari, murise in spital.

Feciorul meu s–a prezentat benevol la politie, pentru a depune marturii despre cele intamplate in seara din ajun. Atunci a fost retinut pentru 30 de zile. Pe cand se afla in izolator, Agatiev impreuna cu procurorul (care, printre altele, e actionar al gospodariei sale de fermieri) au intrat la Vitalie in celula, incercand sa–l induca in eroare: "Vitalie sa nu spui nimic despre pusca, ca tu n–o sa patesti nimic, lasa Coica sa stea inchis". Fiul meu i–a raspuns ca va spune numai adevarul. La expirarea a 30 de zile, din motive necunoscute, dosarul lui Vitalie a fost transmis de la Grigoriopol la Chisinau. In tot acest timp ma zbateam ca pestele pe uscat sa gasesc martorii care ar spune adevarul, pentru a–mi salva feciorul. Nu era usor, deoarece aproape tot satul lucreaza la acest Agatiev, primind de la el salarii. Din acest motiv tuturor le este frica de el, mai ales ca si mie mi–a spus in fata: "Svideteli dolgo ne jivut". Peste inca 30 de zile am reusit, cu mare greu, sa obtinem eliberarea lui Vitalie. Dosarul sau a fost transmis inapoi in Transnistria. Ulterior, de la Tiraspol am primit o scrisoare oficiala ca in privinta lui Vitalie nu a fost inaintata invinuire, nu este dat in urmarire si nici un fel de actiune de constrangere in raport cu el nu este prevazuta.

Au trecut 4 ani de atunci. In tot acest timp feciorul meu a locuit la Moscova, iar ultimii doi ani si jumatate — la Chisinau, unde este casatorit si are o fetita de sapte luni. De fiecare data cand venea in sat sa ne viziteze, Agatiev avea grija sa ajunga la urechile noastre ca el va face tot ce–i sta in puteri ca sa–l inchida pe Vitalie, spunand ca dupa el plange puscaria. Asta o facea pentru ca si sotia victimei, dar si tot satul stie ca adevaratul vinovat al mortii lui Gulpari este insasi Agatiev care a initiat bataia si care, in toiul noptii, a scos omul din casa. Sa fi fost Agatiev un om simplu, el trebuia sa faca puscarie, dar deoarece el are multi bani, suferim noi, care suntem niste oameni de la sapa. Mie chiar mi–a zis: "Eu timp de zece ani i–am hranit pe procurorii din Chisinau. Sa nu ma ajute ei acum sa–l pun pe Vitalie in inchisoare?"

Ma tot intreb: de unde atata ura in el? Noi niciodata nu i–am dorit vreun rau? Pana la urma, Agatiev si–a respectat promisiunea si, in august 2004, feciorul meu, Vitalie, a fost anuntat in urmarire, iar in mai 2005, cand venea cu copilul de la maternitate, a fost retinut. Am incercat sa–l conving pe anchetatorul de la Directia Urmarire Penala, Vasile Danu, si pe procurorul Procuraturii Generale, Nicolae Ediniuc, ca e o greseala sa–l tina inchis pe Vitalie, ca el nu este vinovat, dar ei nici nu ma ascultau. Avocatul a cerut sa fie audiati martorii nostri, dar demersurile ne–au fost respinse. In anumite cercuri si procurorul si anchetatorul s–au scapat cu vorba ca, in fiecare zi, sunt sunati de un consilier de–al prim–ministrului, care, cica, este bun amic cu Agatiev. Numele consilierului nu pot sa–l dau, deoarece mi–ar fi greu sa demonstrez aceasta relatie a lor. Dosarul a fost transmis la Judecatoria Centru, judecatorului Nicolae Costin, cu o zi inainte ca acesta sa plece in concediu. Astfel, tot concediul judecatorului Vitalie l–a petrecut in izolatorul de la Tighina 6, iar apoi in penitenciarul din aceeasi zona.

Recent, a inceput judecarea cauzei, dar si aici suntem tratati ca niste gunoaie. Cu o luna inainte de prima sedinta, judecatorul mi–a spus ca sedintele vor fi inchise. Asa a si facut, iar acum spune ca sedintele sunt inchise pentru a proteja asa–zisa "parte vatamata". Buna protectie, dar pe noi cine sa ne protejeze? Feciorul mi–a scris ca in sedinta ii este inchisa gura. I s–a mai spus ca daca mai adreseaza intrebari, o sa–l aduca in sala de judecata doar atunci cand va trebui sa–i citeasca anii. Nici macar avocatul nu este ascultat, iar in afara sedintei judecatorul Costin, chiar in prezenta mea a spus: "Vedeti, domnule avocat, mai trebuie sa ramanem in relatii bune." Nu mai spun despre faptul ca Vasile Agatiev se simte ca la el acasa, zambeste sau chiar rade cu procurorul si judecatorul.

In calitatea mea de mama consider ca, la moment, am incercat toate caile posibile si imposibile pentru a–mi apara feciorul, dar intelegand ca judecata se face pe ascuns, de parca se fura ceva, vad ca ma zbat degeaba.

L–am crescut si l–am educat pe Vitalii cu mare greu. Eu si sotul suntem invalizi de gradul doi. Va rog din suflet sa nu treceti cu vederea aceasta scrisoare, pentru ca alta nadejde nu mai avem. Nu–i lasati sa ne ia ce avem mai scump pe lume. Dumnezeu sa ne aiba pe toti in paza si sa ne fereasca de oameni rai!