Cantaretul de opera Vitalie Todirascu este un basarabean revenit in vacanta din Italia. Acum cateva zile, am ascultat cum tenorul a interpretat, dezvaluind un amor potolit de sentimente profunde, renumitele operete "O sole mio", "Santa Lucia", "Torna a Suriento", "Funiculi–Funicula", "Non ti scordar dime". Prin prestatia sa vocala, tenorul s–a aflat la inaltimea stelelor.

Vitalie Todirascu a facut studii si a cantat pana acum pe mai multe scene din Italia. Este talentat si vrea sa cuprinda necuprinsul cand este vorba de opera, aceasta muzica profunda si deosebit de prestigioasa in toata lumea. A absolvit Academia Nationala de Muzica din Bucuresti si Conservatorul din Iasi. A cantat la Teatrul din Brasov. A urmat diferite stagii, de tenor, in Italia. Acum, revenit in Moldova, unde, mi–a spus ca i–ar placea sa–si urmeze cariera, a inceput sa–si adreseze, fara vreun pretext, ne–am zis noi, intrebarea: ce va face el in R. Moldova cu experienta acumulata in Europa? Este, cum va spuneam, talentat si are sanse sa devina, neintarziat, un nume de rezonanta. Dupa o discutie cu el, ne–am surprins asupra unei intrebari nepoftite: de ce ar trebui acest artist sa–si faca probleme? Poate, doar pentru ca nu a avut bafta sa se nasca intr–o tara ca a lui Luciano Pavarotti.

— Cunoastem cum e sa fii moldovean in Italia, dar spune–ne, cum e sa canti opera in Italia?

— Nu pot sa spun ca deja sunt un artist realizat. Sunt la inceput de cale si, bineinteles, am simtit ca nu–i deloc simplu sa canti pe o scena serioasa a unui teatru mare… Daca, de exemplu, la un festival sau la un spectacol, precum l–am avut aici, este mai usor sa–ti faci loc, pentru a ajunge pe o scena de prestatie internationala, nu trebuie sa fii doar talentat. Opera, in genere, a devenit un fel de business–show, asa precum comerciale sunt, in toata lumea, muzica usoara si dansurile. Peste tot, nu doar in Moldova, exista interesul si apoi valoarea. Nu–i deloc usor sa razbati. Daramite cand vii din Moldova… E dificil pentru italieni, pentru nemti, pentru toata Europa, dar pentru moldoveni dificultatile sunt duble…Vorbesc despre situatii traite in experienta mea, dar si despre cele aflate de la cantareti, dirijori, profesori italieni de cantopera. Eu cant doar muzica clasica, dar ma fascineaza si muzica pe care o canta italianul Andrea Bocelli. E genul muzicii de film. Imi place muzica selecta. De fapt, toata muzica este frumoasa, daca e creata cu inspiratie si din inima.

— Cum ai ajuns sa canti in Italia?

— Deocamdata nu sunt angajat la vreo opera din Italia. Am evoluat pe scene in Ancola, Ozimo, Peizero — o localitate cu traditii in muzica clasica. Acolo au absolvit marii cantareti de opera Renata Tebaldi, Franco Corelli, Mario Del Monaco. Mai nou, acolo da lectii tenorul Luciano Pavarotti. Am concertat in cadrul Academiei de Muzica si a Teatrului de Muzica din Ozimo "Nova Fenice", unde mi–am facut si ultimul masterat. Acesta este un teatru experimental pentru tinere talente, un fel de oglinda pentru incepatori…

— Cum ti–ai inceput cariera?

— In 1990, o comisie din Romania anunta un concurs in vederea formarii unei trupe de actori. Mi–am depus actele si am fost admis. Ulterior am fost inmatriculat la Conservatorul "G. Enescu" din Iasi. Fac parte din prima promotie a studentilor basarabeni in Romania. In '93, calatorind pentru prima data in Germania, un prieten care locuia acolo si care m–a gazduit, mi–a dat prima caseta cu muzica clasica, familiarizandu–ma cu muzica clasica. Caseta continea vocile a trei mari tenori: Careras, tenor spaniol, Placido Domingo si stralucitul Luciano Pavarotti. Dupa ce am ascultat caseta, m–am imbolnavit… de opera. Astfel, din 1993, am inceput sa ascult si apoi sa cant, sa tot cant opera. Mai tarziu, un prieten m–a sfatuit: "bine ar fi sa–ti iei talentul in serios". Abia peste un an, dupa absolvirea Academiei de Teatru din Iasi, am fost admis la Conservatorul din Bucuresti. Am avut norocul sa fiu studentul unor profesori seriosi, cum era regretatul Dorin Teoderescu. Am fost si studentul Silviei Voinea care a cantat mult in strainatate, in special la Teatrul de Opera din Viena, a Georgetei Stoleriu. Mi–a fost profesor si dl Vasile Martinoiu — mare solist la Opera din Bucuresti. In anul V am fost licentiat la tenorul Ionel Voineag, un cantaret ce a dus pe umeri opera romana, timp de 20 de ani, avand o cariera internationala exceptionala. Dupa absolvire, in 2001, prin concurs, am devenit solist la Teatrul din Brasov. Acolo am debutat in rolul lui Alfred, in opera "Fledermaus" de Strauss. Tot pe atunci, la Bucuresti, am interpretat rolul lui Don Ottavio, in opera "Don Giovanni" de Mozart. Am interpretat si rolul lui "Adam" din opereta "Vanzatorul de pasari", si rolul lui Alfredo din renumita "Traviata". Cu maestrul Dumitru Goia si dirijorul Mihai Agafita am sustinut un concert in cadrul sarbatorilor de vara la Conservatorul din Bucuresti. Concomitent, am fost inscris pentru noi auditii la Conservatorul din Pesaro, Italia. Conservatorul m–a acceptat, insa la Consulat au aparut numeroase probleme. Pentru a–mi continua masteratul, trebuia sa ma intorc in Tara, sa–mi echivalez diploma. Sunt foarte multe bariere. Pentru a fi admis la studii in Italia, trebuie sa te inscrii cu un an mai devreme la institutia de invatamant respectiva… Sunt si alte detalii care ne conving ca, in Italia, locurile din invatamant sunt foarte bine pazite de straini. Aceeasi situatie e si cu locurile de munca. In continuare am plecat la Atena, unde am trecut cu succes probele, fiind angajat in Teatrul de Opera din capitala Greciei. Situatia de la Consulatul Italiei la Bucuresti s–a repetat si la cel al Greciei, unde am fost "baricadat" din simplul motiv ca, nefiind european, nu aveam dreptul la un contract de munca acolo. De altfel, in strainatate nu ti se perfecteaza un drept de munca oficial, daca "nu esti european". Am pasaport romanesc, dar cu acesta mi s–a spus ca am dreptul doar sa calatoresc, ca turist. Astfel, avand pasaport romanesc, plec si vin, vin si plec... Anul acesta m–am inscris la Academia de Arte din Ozimo, unde am obtinut si o bursa de studii. Acum sunt in vacanta, dar la toamna m–as duce sa mai ascult si din auditiile maestrului Antonio Ivara de la Conservatorul din Padova. In ultimele mele trei luni in orasul Ozimo, acesta venea, la fel ca si alti 8 mari cantareti, care ne citeau "tehnica vocala".

— Ai planuri legate si de Moldova?

— Da, doar ca mi se pare cam adormit orasul. Nu descopar o sete de arta, specifica in lume. Nu zic, in Italia e alt nivel de viata. La noi, ca sa razbati, trebuie sa ai un tatic sau un unchi foarte bogati. Or, pana la urma, chiar daca ajungi, dupa merit, unde ti–ai dorit, nu–ti poti asigura traiul din munca ta. Producatorul scolii de dans "Teodor", Teodor Radulescu este singurul cu care am mai colaborat. Am concertat impreuna aici si la Moscova. Este un baiat foarte energic, ma bucur pentru succesul lui. Prin talentul sau a reusit. Este adevarat ca e si foarte muncitor. La acest paragraf m–a intrecut. Sper la o colaborare eficienta cu el.

— Ce ne–ai cantat vinerea trecuta, la serata Lorinei Balteanu?

— Am cantat cantonete napolitane, renumita "O sole mio", "Santa Lucia", "Non ti scordar di me", "Funiculi–Funicula" si "Torna–Asuriento". Niste cantonete linistitoare, dupa parerea mea, care iti inmoaie sufletul, te fac mai bun, sunt ca un fum de tigara. Acestea sunt din repertoriul muzicii clasice, dar nu pot fi comparate cu opera. Sunt niste cantonete de dragoste, cu mult soare. Nu pot afirma ca–i ceva nou, pentru ca orice muzica exprima sentimentul dragostei. O cantoneta napoletana sau italiana contine o nebunie deosebita, un romantism aproape exagerat, nu–i simplu deloc, trebuie sa ai un temperament foarte aprins ca sa le poti exprima. Probabil ca nu orice cantaret de opera, fie si vestit, poate sa cante o cantoneta. Mai mult decat atat: ca sa canti, trebuie mai intai sa vezi cum traiesc si ce temperament au italienii, sa simti caldura lor, soarele si marea lor, sa gusti putin din parfumul lor. Doar astfel poti reda mai exact aceasta muzica… Cand am fost prima data in Italia, un italian care era cu noi, ne–a spus ca pana la Roma e o Italie, iar la sud, este o altfel de Italie. Lumea din sudul Italiei este mai nebuna, mai haotica. De fapt, italienii sunt cei care vor sa munceasca cand le place, sa doarma cand le place, sa iubeasca cand le place. Compozitorul italian Eduardo Di Capua, autorul celebrei "O sole mio", cantata de cateva secole incoace in diverse colturi ale lumii, a fost un simplu pescar. Canta la mandolina, castigandu–si painea. El canta pe malul unui rau, din apropierea orasului Napoli si a vulcanului Vezuvio, unde se intampla lucruri ciudate. Se spune ca toti artistii care au trecut pe acolo, printre care si vestitul Caruso, au devenit celebri, eu inca n–am ajuns acolo…

— Spectatorul operei trebuie sa fie: talentat, sa aiba putere de concentrare, sa aiba spirit liber, sa fie lipsit de griji sau furat de valuri?

— Capacitatea de a asculta opera se educa de mic copil si nu intamplator cei care au crescut in familie de muzicieni merg, in majoritatea cazurilor, pe urmele parintilor. Din frageda copilarie lor li se cultiva simtul muzicii. Desi am cunoscuti medici si businessmeni de pe timpul cand am debutat la Brasov. Dupa aceea tot timpul mi–au zis ca vor sa le aduc muzica de opera. Iar un verisor aflat acum la Moscova, care a fost provocat de muzica de opera, pe timpul cand studiam la Bucuresti si locuiam impreuna, dimineata facandu–l sa se trezeasca in ambianta muzicii clasice, are acum o etajera de CD–uri cu astfel de muzica. El mi–a declarat ca muzica clasica il linisteste si il ajuta sa se concentreze.

Despre coruptia si protectionismul de la noi, din Consulate si din alte tari

— Cum se manifesta coruptia in alte state?

— Deci, daca ma prezint eu…, originar din R. Moldova…., la un concurs pentru angajarea solistilor la teatrele din Italia si cant pe nota 10, iar italianul de alaturi pe 5, tot pe el il vor angaja. La ei exista acest conservatism necivilizat, pastrandu–si locurile de munca ca intr–un incubator. Totusi eu cred ca la ei, e ca si la noi, sub acest aspect, doar ca e sub alta masca. Acolo nu conteaza cum canti daca, atunci cand incerci sa te angajezi undeva, nu ai recomandarea vreunui baron. Daca vii cu o recomandare, practic esti angajat.

— Pana la urma, unde ai de gand sa–ti traiesti viata: acolo sau aici?

— Vreau foarte mult aici, acasa, pentru ca este si mai simplu, probabil. Fara a renunta la opera, as face si muzica a la Andreea Bocelli, careia i–a reusit perfect sa creeze o punte de legatura intre muzica clasica si cea usoara. Un compozitor din Chisinau mi–a recunoscut ca stilul Bocelli este o provocare si pentru el. Acelasi Nikolai Baskov canta muzica combinata, usoara si clasica, am inteles ca a debutat si in rolul lui Lenskii din opera lui Evghenii Oneghin de Ceaikovski, la Bolsoi Teatr. Prin aceasta imbinare, el isi distreaza profesia, deoarece muzica usoara e putin mai de distractie si mai artificiala. Momentan, sunt in cautarea un compozitor caruia i s–ar potrivi stilul combinat al lui Bocelli, caut si un impresar bun (email: vitalietodirascu@yahoo.com).

— Ai cantat si publicului moldovean de la Padova?

— …Sau de la Sadova, caci majoritatea lor sunt anume din acest sat moldovenesc. Am sora acolo si nu cred ca exista vreo familie aici care sa nu aiba macar o ruda in Italia. De ce sa nu cant pentru ei, doar ca pentru aceasta as avea nevoie de un impresar priceput in ale organizarii, am intalnit acolo directori de scoli, poeti, un preot chiar, atatia oameni culti…

— Dar nu–i asa ca te simti mai fericit ca ei in Italia?

— Ca fiecare om care face anume ceea ce–i place.

Fiica de 10 luni va fi ca tata

— Familia ta este la Chisinau, am inteles ca ai si doua fete…

— Cea mai mare, Mihaela, are 12 ani, iar ce–a mai mica, are 10 luni si am simtit ca deja ii place opera. Sotia, Lilia Todirascu, a absolvit Facultatea de Psihologie din Bucuresti. Foarte multi ii spun ca nu o invidiaza pentru faptul ca este sotia unui tenor, zicand ca cantaretii de opera au un caracter foarte dificil, din motivul ca sunt si foarte sensibili in dispozitie. Iar eu invidiez astfel de sotii si cred ca au o puternica forta launtrica. La urma urmei cantatul este un act psihologic, in primul rand. Omul, cand are bucurie — canta, cand nu are — boceste. Ca sa poate sa cante, in primul rand sotia trebuie sa–l bine dispuna. Am 35 de ani — varsta cand are loc coacerea vocii, varsta unui cantaret de opera desavarsit. Iar marele Caruso spunea ca daca pana la 40 de ani, un cantaret nu se realizeaza, el nu mai crede in viitorul lui. Astazi, e un mare lux sa devii un cantaret de opera, reusesc sa aiba rezultate imediate doar cei care sunt "imediat" sponsorizati.

Aliona AVRAM