Joi, 16 iunie, am fost, pentru a doua oara, la Haragas. Prima data, reporterul Ziarului de Garda a realizat un reportaj–fulger si cateva poze — expromt, pe cand soarele deja asfintea, ascunzandu–se dupa Codrii Tighecilor din preajma acestui sat. Vazand fotografiile copiilor din Haragas (pe unul l–am surprins in timp ce ducea de funie un magar, pe altul — iesind din ograda in niste cizme mari, de guma, intr–o vara ca aceasta), dar si imaginea integra a satului posomorat, echipa Ziarului de Garda a sesizat in ce nevoie se afla aceasta localitate si a demarat imediat, in acelasi numar de ziar, o campanie de sustinere a "celui mai sarac sat din Europa". Actiunea conteaza in special pe sprijinul oamenilor de afaceri din republica, pe ajutorul cititorilor nostri si, nu in ultimul rand, pe implicarea factorilor de decizie din localitate, raion si stat. Deocamdata, cei care au reactionat la indemnul nostru si au acordat, rapid, o mana de ajutor acestui sat din partea de sud a Moldovei, sunt cititori modesti ai Ziarului de Garda. Noua ni s–a creat impresia ca acesti oameni sunt credinciosi si bine crescuti, o data ce, in primul rand, au promis, iar apoi — s–au tinut de cuvant. Datorita lor, noi am ajuns la Haragas, cu o masina mica de daruri.

Acest sat se afla la o distanta de 140 km de Chisinau si la o distanta de vreo 35 de km de raionul Cantemir. Oamenii din Haragas sunt de parerea ca satul o duce greu din cauza ca este situat pe o costisa incercuita de alte sate mari si mici si pentru ca nu are iesire directa la raion. In reportajul publicat anterior, am descris realitatea simpla a acestui sat, fara a umfla sau a ascunde ceva despre conditiile de existenta ale locuitorilor de acolo (vezi Ziarul de Garda, 21 aprilie 2005). Joia trecuta, 16 iunie, am poposit la scoala, unde eram asteptati de cativa profesori. Am discutat ceva mai mult cu directorul, dl Alexandru Rosca. Dansul ne–a recunoscut ca, desi nu este originar din acest sat, a ramas sa traiasca aici din simplul motiv ca nu se putea desparti de o localitate, despre care a inteles ca merita sa fie salvata. Vizitandu–l, am trait si noi aceleasi emotii si, probabil, le–ar avea oricine, daca ar vizita macar o singura data acest sat.

Printre lucrurile valoroase pe care le–am transmis noi: carti, reviste, ziare, paine, imbracaminte, cateva perechi de incaltaminte, erau si un casetofon si o minge, ultimile doua — de la Iurie Bors. Ne–am zis ca daca omul de afaceri ar fi cunoscut profesorii de acolo, cu siguranta ca ar fi venit personal la Haragas, si cu flori, ca de ziua lor. Inimoasa, visatoare si foarte energica, profesoara de geografie, Eugenia Barca, care este si director adjunct pe educatie, ne–a spus ca scoala are mare nevoie de un glob–doua pentru lectia de geografie, harta si macar cateva atlasuri si corturi. Cat despre corturi, profesoara isi doreste foarte mult sa realizeze niste trasee turistice cu elevii, tinand cu tot dinadinsul sa le demonstreze fermecatoarele tinuturi ale acestui meleag, pe care copiii le–au vazut doar in poze, vreodata. Deocamdata, insa, copiii nu au nici harta. Pe drum, ne gandeam cine ar fi visatorul care ar implini acest miraculos plan al profesoarei Barca...

Inca o data ii multumim unui cititor, Anatol Josanu, demnitar de stat, care a oferit satului Haragas 40 de perechi de incaltaminte, nou–noute. In acest context avem un mesaj, in mod special pentru oficialii acestui stat, tot ei, initiatorii proiectului "Satul moldovenesc". Pentru cei 180 de copii de la scoala din Haragas, care ar trebui sa beneficieze de hrana, statul aloca 6000 de lei, anual. Repartizand suma respectiva fiecarui copil, constatam ca le revine o ratie alimentara in valoare de 12 bani pe zi. Cheltuielile pentru "rechizitele de birou, materialele si obiectele de uz casnic" au fost evaluate la 3000 de lei, anual. Impartita la fiecare elev, suma data constituie echivalentul a 4, 09 banuti, pe cap de scolar. Pentru "reparatia cladirii si incaperilor scolii", institutia care nu a fost reparata capital niciodata, a primit in acest an de la stat doar 3500 de lei.

Pe timpul discutiilor despre starea de lucruri din scoala, am cunoscut–o si pe "prima profesoara" a satului, tot ea tutorele mai multor generatii de elevi. Dna Maria Malachi reprezinta intelectualul veritabil, cel care mai crede in impactul deosebit pe care il pot avea studiile in viata omului. Profesoara de clasele primare, dna Malachi activeaza in aceasta scoala de 50 de ani. Dansa a contribuit atat la edificarea caracterelor, cat si la constructia multor sobe din interiorul scolii, sobe care, pe langa faptul ca incalzesc clasele, atunci cand pui multe lemne pe foc, produc si mare naduf din cauza fumului care ineaca pana si casele vecine... De fapt, este important sa nu confundam aceste realitati cu "disconfortul", pentru ca ar parea nefiresc sa vorbim despre "incomoditati" intr–un sat care o duce atat de greu!

...In spatele scolii, o constructie mare, umeda si rece, nereparata capital de prin anii `60, atarna mai multe hogeaguri. "Deseori, cand vantul bate in directie opusa, scoala devine de culoarea fumului din ele", spune profesoara Malachi. Iar oficiul postal, observat de noi, se deosebeste de alte case degradate printr–o tablita veche, purtand inscriptia acestei institutii oficiale. "Posta lucreaza", ne spun profesorii, atunci cand incercam sa aflam de ce este incuiata usa. "Doar ca lumea nu prea primeste scrisori sau telegrame", continua ei. Profesorul de sport, Leon Jorovlea, si–ar mai fi dorit o minge... Profesoarele Vasilisa Barca, Teodora Dobrescu, Zinaida Jorovlea, pe care le–am surprins in pragul scolii, ne–au spus ca nu au nici un volum de literatura artistica in grafie latina. Cu ajutorul cititorilor nostri, noi le–am oferit cateva. Ne–am despartit, lasandu–i fericiti doar pentru o clipa. Ani si zile de fericire si realizarea bunei noastre intentii le dorim oamenilor din Haragas. Dragi cititori, campania "Ajuta cel mai sarac sat din Europa" a demarat cu ceva succes. Continuam sa tinem legatura cu directorul scolii din satul Haragas, dl Rosca, si cu alti oameni din sat. Totodata, rugam inalta conducere a statului sa se autosesizeze in legatura cu problemele taranilor din acest sat din raionul Cantemir. Potrivit directorului scolii, Alexandru Rosca, in prezent institutia ar avea nevoie de cel putin 50 de mii de lei pentru reparatia capitala si restabilirea cantinei scolii, devastata, intr–o noapte, cand i–au fost sustrase toate vasele din aluminiu, cu scopul comercializarii contra catorva lei la statiile de colectare a metalului uzat. Ajuta scoala din Haragas, ajuta cel mai sarac sat din Europa.

Aliona AVRAM