Aseara, am gasit in cutia postala un prospect electoral, care insera programul de guvernare al unui partid politic. Nu voi da numele acestei formatiuni, voi spune doar ca ceea ce ne propun candidatii de pe lista seamana cu Paradisul promis de Dumnezeu in ziua cand i-a creat pe Adam si pe Eva. Lipsea, din speach-urile persoanelor din filele prospectului, doar faptul ca, in Rai, oamenii vor locui in buna intelegere cu animalele si, peste omenire, va domni pacea. Din 10 februarie, in cutiile postale ale locuitorilor orasului, asemenea "paradisuri" vor fi aruncate de doua ori pe zi. Sunt aproape sigura ca multe dintre platformele electorale, adunate colorat si frumos aranjate in pagina, vor fi aruncate la gunoi, gospodarii incercand sa inteleaga de ce se face atata risipa de hartie.

Am ajuns la varsta (poate e mult prea degraba sa spun acest lucru) cand putine sunt evenimentele care ma uimesc. N-am mai exclamat de mult fraza "este adevarat?!", cum o faceam in copilarie, cand vreun coleg de clasa imi transmitea vreo minciunica despre un profesor. Credeam ca nu voi mai intalni niciodata o privire care sa ma miste, care sa ma faca sa cred ca, intr-o buna zi, in tara mea totul va fi altfel, o privire calda, profunda, sincera si cu licari aprinse de viata in ea. Cand am vazut aceasta femeie, am simtit pentru ea o admiratie cum o aveam doar pentru mama lui Isus, care a mers la un sacrificiu incomensurabil de dragul acestei lumi pacatoase. Aceasta femeie, cu ochii plini de o speranta pe care o simte si o crede doar ea, a devenit cea mai apropiata fiinta a lumii mele, fara ca sa stie si fara sa fi vorbit vreodata cu ea mai mult decat "buna ziua" si "ce face sotul Dvs., Andrei Ivantoc?". O privesc cand vine la noi in redactie, ca sa punem la cale anumite lucruri legate de initiativa ziarului nostru. O admir, cautandu-i acea privire, de care eu am atata nevoie. 12 ani de detentie ilegala… E o perioada cand nici lacrimile nu isi mai au rostul. Spunea cineva ca doar cel care plange in taina, plange sincer. Cate taine o fi adunat in acea privire Eudochia Ivantoc, ca acum sa reflecte atata cutezanta si dragoste de viata, dragoste care il mentine si-i da puteri si lui Andrei acolo, in temnita?

Stau cu ochii Eudochiei Ivantoc in fata si cu acel prospect electoral in maini si ma intreb daca cei care ne promit raiul au, barem, cea mai vaga idee in ce iad zace detinut ilegal Andrei, raspunzand, poate, pentru pacatele comise de toate regimurile care ne-au distrus sperantele si ne-au secat ochii de lacrimi…

Ileana Rusu