9 iunie. Dimineaţă, la Bucureşti. Cald, dar suportabil. Din Gara Filaret pornesc spre Calea Victoriei, cu tramvaiul nr. 25, fac transbordare şi iau autobuzul nr. 381, aşa–mi explică binevoitori cei pe care–i rog să mă îndrepte să ajung în strada Atenei, 2, unde trebuie să fiu la 9.00.  Mă grăbesc, deoarece am greşit din start, luând–o spre Piaţa Amzei.

În timp ce străbat pe jos Calea Victoriei, citesc mesajul cu litere de o şchioapă, plasat peste tot: «"Pavarotti din Carpaţi" va concerta în această seară pe scena Ateneului Român». Cumpăr un braţ de ziare. Aflu că evenimentul este organizat de Jurnal Naţional şi oferit în dar prietenilor săi cu ocazia împlinirii a 15 ani de la fondare. Cumpăr şi Jurnalul Naţional, cu un supliment distribuit gratuit. Am o Ediţie de colecţie, un ziar despre Costel şi un CD ce conţine piesele pe care le–a interpretat în timpul concursului, piese, fiecare dintre care are o poveste individuală în istoria muzicii: «Nessun Dorma», «Carusso», «Granada», «Con te partiro», «O sole mio», «Ave Maria», «E Lucevan le Stelle» şi «Cha Gelida Manina».

Scurtez drumul şi mă îndrept spre Ateneul Român, cu gândul la Costel Busuioc, ca şi cei din Tomeştii lui, unde «toată lumea cântă, cu voce, pe o voce, pe mai multe. Unii preferă să asculte muzică. Orice muzică». Am rătăcit prin zona Ateneului, poate–l aud repetând, poate–l văd când coboară din maşină şi se îndreaptă spre uşă. Aflu că bucureştenii erau bine informaţi despre eveniment. Jurnalul s–a vândut ca pâinea caldă, iar pe după masă întreg tirajul era epuizat. «Nu mai avem, s–a dus repede, Busuiocul de Tomeşti n–a ajuns», mi–a spus mândră chioşchiera de ziare din Filaret. Pentru că mai aveam ceva timp până pleca autocarul spre Chişinău, iar gara era pustie, doar câţiva oameni se înghesuiau în faţa unui ecran mare, privind meciul de fotbal România–Franţa, m–am prins în discuţie cu vânzătoarea de ziare. «Ăştia–s săracii, ei privesc fotbalul în gară, cei bogaţi sunt în tribune. Aşa–i şi cu Costel, toată ziua mă gândesc la băiatul ăsta, care vine din săraci, dar uite ce a făcut puterea lui Dumnezeu! Aţi prins? Ne–a arătat o pildă ca la Solomon. Da lumea vede? Lumea înţelege? Nicio iotă. Oamenii spun că a avut noroc, da eu am părerea mea. Dacă nu ar fi vrut Dumnezeu să–l ajute pe Costel Busuioc, oamenii nu făceau nimic. Că el a bătut pe la multe uşi, a cântat şi în biserică, a fost invitat la Andreea Marin la «Surprize–surprize» şi la alte emisiuni, dar degeaba… Doar când a fost voia lui Dumnezeu, cântecul lui a fost auzit şi s–a înălţat. Ziceţi că sunteţi din Moldova, care Moldovă — a noastră sau cea rusească? Iaca, aţi auzit de Costel al nostru, mă bucur. Poftim, vă dau Jurnalul şi suplimentul. Le–am pus deoparte, pentru mine, dar mai am un număr, l–am pus pentru nea Petre–cizmarul, da văd că nu mai vine, o fi "staţionat" la crâşma din deal». Iau bucuroasă ziarul. Plătesc 3 lei noi. Ambalat frumos în plic de polietilenă, CD şi…Costel zâmbind din poză. Desfac JN şi citesc «Subiect de Hollywood». «În general, obiectul nostru din ultima vreme este să demolăm sarcastic pe cel ce ajunge undeva în vârf. Pe Costel, până când a câştigat concursul "Hijos de Babel", nu l–a maculat nimeni. Evenimentul Costel este un subiect de Hollywood. Să fii atât de sărac, încât să crezi că eşti în 1940, sec. 17, să porneşti cinstit să iei viaţa în piept, să te–nsori tânăr de tot, să ai repede o familie numeroasă, mulţi copii dulci şi încrezători, să ai meserii ciudate (şi asta se înscrie în scenariu), să pleci în Peninsula Iberică, să munceşti, să–ţi ridici o casă, să cânţi mereu, să te audă un vecin, să te înscrie la un concurs celebru în Spania, să devii subiect fierbinte de duminică, să câştigi concursul şi după ce ai câştigat competiţia în doar trei luni să–ţi apară primul disc cu refrene clasice populare spaniole, cu hituri celebre…»

Totuşi, vânzătoarea de la chioşcul de ziare din gara Filaret a spus mai bine despre Costel. Românii adunaţi în faţa unui ecran strigă exaltaţi, înjurând echipa francezilor, iar eu cu gândul la Ateneul Român văd pe cei bogaţi cum îl ascultă pe viu pe Costel Busuioc, cel cu mult bun–simţ, o calitate a omului simplu. Şi vânzătoarea din Filaret avea această calitate.

Antonina Sârbu