La 20 decembrie 2007, Ziarul de Gardă a publicat articolul «Leordoaia: nu ne luaţi şcoala!», în care se vorbea despre îngrijorarea celor 57 de elevi ai şcolii din localitate care, în 2010, urmează să fie înscrişi la studii la Harjăuca, unde nu este decât o şcoală cu predare în limba rusă. Copiii, părinţii şi profesorii din Leodoaia spuneau pentru Ziarul de Gardă că refuză să accepte altă şcoală şi să facă studii într–o limbă străină.

Ziarul de Gardă a publicat atunci zeci de mesaje în care copiii din acest sat ne spuneau «vreau să învăţ în limba ţării mele», «vom lupta pentru dreptul nostru de a învăţa acasă, adică în satul de baştină, şi în limba română», «ajutaţi–ne, vă rog, să ne păstrăm şcoala, pentru că cineva a pus la cale să o închidă», «avem drepturi egale cu cei mulţi», «doresc sincer să absolvesc această şcoală lângă mama şi buneii mei», «marea avere a acestui sătuc este şcoala, or, la Leordoaia, nu există biserică, grădiniţă, nici primărie», «vestea că ne vor închide şcoala a venit ca un blestem», «cândva, cei plecaţi se vor întoarce şi ce vor găsi din fosta şcoală, ruine?», «închiderea şcolii va conduce la dispariţia acestui sat», «profesorii îmi sunt ca şi părinţi, iar colegii, ca şi fraţi şi surori», «şcoala noastră este ca o mamă care ne iubeşte şi ne jeleşte aşa cum suntem, puţini, dar hotărâţi să ne păstrăm satul"… Am selectat acum câteva dintre mesajele publicate la 20 decembrie 2007, după ce, la începutul acestei săptămâni, am constatat că problema celor 57 de copii şi a celor 6 profesori din Leordoaia a ajuns pe masa proaspetei ministre a Educaţiei şi Tineretului, Larisa Şavga, specialistă MOLDCOOP, în merceologie şi organizarea comerţului cu mărfuri nealimentare.

Lansarea «strategiei de optimizare» a învăţământului din R. Moldova, căci aşa au preferat guvernanţii să numească fenomenul comasării şi închiderii şcolilor, coincide cu instalarea Larisei Şavga în cadrul Guvernului Greceanâi. Prin această «strategie», deşi indirect, guvernarea recunoaşte că R. Moldova se confruntă cu o criză demografică de proporţii, chiar dacă Victor Stepaniuc nu a ieşit în public să spună asta.

«Optimizarea» a devenit «strategie» deoarece puterea nu–şi mai poate asuma responsabilitatea faţă de viaţa sutelor de mii de oameni plecaţi ireversibil din R. Moldova, dar şi faţă de copiii rămaşi aici, pe seama buneilor sau a vecinilor. Cei plecaţi fac copii în Italia, Franţa, România, Belgia, Turcia, Polonia, Israel, Spania sau Portugalia, îi înscriu la grădiniţele, iar apoi la şcolile de acolo, luându–i, deseori, din Moldova şi pe fraţii rămaşi acasă. Chiar dacă, în ultimii ani, guvernarea PCRM a lansat iniţiative repetate, una mai ridicolă decât alta, îndemnând cetăţenii să revină în R. Moldova şi să nască aici cât mai mulţi copii, cărora partidul le–ar purta de grijă, alături de părinţi şi bunei, efectele sloganelor patriotarde, ale lui Tarlev, Stepaniuc sau Ostapciuc, sunt astăzi nule.

«Optimizarea» învăţământului se va produce în perioada 2008–2015. Pe motiv că nu are cine învăţa, urmează să fie închise 120 de şcoli, preponderent din zonele rurale. Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET) explică ce conţine «strategia», făcând trimitere la «Planul de acţiuni pentru anii 2006—2007 în vederea realizării prevederilor Programului de reforme pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei, susţinut de creditul Băncii Mondiale (CSRS)». «Optimizarea», potrivit autorilor, ar fi parte a mai multor documente de politici naţionale: Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2007), Programul naţional «Satul Moldovenesc», Programul de modernizare a sistemului educaţional din R. Moldova, Strategia naţională «Educaţie pentru toţi», Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (2008—2010), proiectul Planului Naţional de Dezvoltare a R. Moldova pe anii 2008—2011.

În umbra fiecărui document, plan sau strategie enumerate mai sus, se ascund sume impresionante de bani, alocate din bugetul de stat sau acordate de instituţiile internaţionale. În nota explicativă ce însoţeşte proiectul «strategiei de optimizare» nu se spune niciun cuvânt despre o eventuală aprobare a acesteia de către donatori sau finanţatori. Ce ştiu aceştia despre neliniştea copiilor de la Leordoaia?

Astăzi, în cele 1539 instituţii de învăţământ secundar general, câte funcţionează în Moldova, numărul mediu al elevilor în clasă s–a redus până la 20. Prin sate, învaţă câte 19 elevi într–o clasă, iar numărul claselor cu 8—15 elevi e în creştere. Se reduce şi numărul elevilor care revin fiecărui cadru didactic. În anul şcolar 2006—2007, un învăţător a instruit în medie vreo 13 elevi.

Date oficiale spun că instituţiile de învăţământ secundar general de la noi dispun de 730198 locuri de studii, numărul elevilor fiind de 491482. Capacitatea de proiect (aşa se cheamă randamentul în limbajul actualului minister al Educaţiei) a instituţiilor e utilizată în proporţie de 67%, iar în unele localităţi chiar de 50% sau 45%. Peste 4 ani, numărul de elevi ai clasei a V–a se va reduce cu 8307 (12%), iar peste 9 ani, contingentul clasei a IX–a va fi redus cu 15208 elevi (29%), în raport cu anul curent de studii.

Ce spun aceste cifre? Că am ajuns la limita deznădejdii, când tinerii nu mai vor să nască copii, de frica sărăciei, iar cei plecaţi, din aceleaşi motive, nu mai acceptă să revină în Moldova. În aceste condiţii, guvernanţii au decis să închidă şcolile şi să–i distrugă pe drumuri pe acei copii număraţi, câţi au mai rămas acasă. «Strategia» ar putea face ca, în 50 de ani, satele din Moldova să rămână fără şcoli, elevi şi profesori.

Pe de altă parte, implementarea «strategiei», potrivit autorilor acesteia, ar forma o sumă de cheltuieli optimizate în valoare de 28623,3 mii lei anual. Economiile, explică aceştia, ar putea fi reorientate la majorarea salariilor din învăţământul preuniversitar şi la stimularea performanţelor în educaţie. Totodată, însă, pentru implementarea «strategiei» sunt necesare 91 unităţi de transport destinate transportării elevilor, cheltuielile estimative constituind 48370,0 mii lei. Unde sunt cheltuielile optimizate?

În loc să găsească soluţii eficiente de modernizare a satelor, comuniştii decid să închidă şcolile, să le comaseze, să facă nişte «colonii», dacă ne amintim de şcolile comunismului.

Aneta Grosu