La 16 iunie, președintele R. Moldova, Vladimir Voronin, acționar al Băncii «Fincombank», condusă de fiul său, Oleg, a prezidat o ședințăexpres a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), desfășurată la tema anihilării abuzurilor și falsificărilor comise de un grup de persoane, format din avocați, factori de decizie din cadrul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și ai sistemului judecătoresc care, aplicând scheme frauduloase, au deposedat un grup de acționari ai BC «Moldova Agroindbank» de valori mobiliare în sumă de 8 mil. de lei.
Potrivit declarațiilor lui Voronin, grupul în cauză, aflând cine sunt acționarii băncilor comerciale, crea artificial contracte de datorii între unii acționari ai BC «Moldova Agroindbank» și persoane racolate în acest scop, cu adresarea ulterioară în judecată privind deposedarea acționarilor legitimi de acțiuni.
Ruslan Berlinschi, șeful Direcției juridice a BNM a fost vizat în acuzațiile prezidențiale, de rând cu Judecătoria Râșcani din Chișinău. Președintele a adăugat că CCCEC investighează cazul și că, în timpul apropiat, materialele vor fi prezentate în judecată.
Potrivit președintelui, ar fi fost prejudiciați opt acționari, dar nici «Moldova Agroindbank», nici CCCEC, nu au putut confirma ieri această informație, deși responsabili din cadrul CCCEC au declarat că în zilele imediat următoare dosarul va fi remis în instanța de judecată.
Solicitat de Ziarul de Gardă, Ruslan Berlinschi, șeful Direcției juridice a BNM, a declarat că a aflat din presă despre învinuirile aduse de șeful statului și că nu a fost interogat sau informat despre faptul că figurează în calitate de bănuit sau martor în vreo cauză penală. «Nu cunosc nimic la subiectul abordat în cadrul CSS», spune Berlinschi.
Participanți la ședința CSS susțin că nu au știut în prealabil subiectul acelei întruniri, iar membri ai Comisiei parlamentare pentru securitatea statului afirmă că un atare subiect nu ține de competența acestui consiliu, iar neglijarea, de către șeful statului, a prezumției nevinovăției, este un caz regretabil.
Alte surse susțin că «ieșirea președintelui nu este altceva decât o parte
Președintele Consiliului de Administrare al «Moldova Agroindbank», Victor Miculeț, spune că acest caz nu a afectat imaginea băncii și că această instituție, în ansamblu, nu a suportat pierderi în urma tranzacțiilor dezvăluite de președinte.
Menționăm că, anterior, presa din Moldova și din străinătate a scris despre acționari ai Fincombank care ar fi implicați în activități ilegale, inclusiv una dintre firmele acționare fiind implicată în vânzări de metale, iar alta în activități de racolare a mamelorsurogat. Nicio investigație în acest sens nu a fost demarată, iar, la începutul acestui an, președintele Voronin a arătat în declarația sa de venituri că deține un număr impunător de acțiuni la «Fincombank». Experții susțin că aceasta ar fi cauza din care acționarii acestei bănci nu sunt supuși investigațiilor la CCCEC și nici în cadrul CSS.
«Cele mai mari bănci din Moldova sunt Moldagroindbank, Banca de Economii și Victoriabank», se spune
EdG