Ei sunt în minoritate. Nu sunt prea mulţi, nu se prea arată în societate, nu apar la manifestări publice, nici prin presă.

Nu, nu au vreun handicap locomotor, nici nu suferă în mod obligatoriu de infirmităţi fizice, estetice, sexuale, deşi unii dintre ei le–ar putea avea. Nu provin dintr–o rasă sau o etnie respinse. Ei par neauziţi, dar nu sunt muţi. Sunt retraşi, dar nu trişti. Sunt nevăzuţi, dar nu nevăzători.

Această minoritate este, pur şi simplu, ocupată. Ei vând zahăr şi ulei din rezervele şi roada anului trecut la preţurile anului viitor. Unii dintre ei vând chiar ulei şi orez din ajutoarele umanitare ale anului trecut la preţuri futuristice. Munca lor e grea — combinată cu ilegalităţi, cu relaţii dubioase, cu activităţi abuzive, cu împărţeli. Ei stau la fund, când muncesc, şi ies deasupra când se distrează. Dar nu se distrează acasă, pentru ei sunt deschise staţiunile frumoase ale lumii, la fel ca şi hotarele, căci ei sunt posesori de paşapoarte diplomatice. Ei sunt puţini, mai puţin de 10 la sută din populaţia R.Moldova, şi criza orezului sau a zahărului nu e o criză a lor, căci ei îşi servesc sarmalele la Budapesta şi îşi beau şerbetul la Dubai. Ei sunt cei 10 la sută de oameni bogaţi ai R.Moldova, minoritatea contrapusă mulţimii sărace de la noi.

«Vorbesc româneşte, locuiesc la Chişinău, dar nu sunt din Moldova, pentru că zâmbesc mereu», aşa s–a autocalificat zilele trecute o cetăţeană străină aflată la Chişinău, care munceşte în şi pentru Moldova. Trăsătura noastră naţională, după cum se vede, nu mai ţine de limbă, cultură, religie. Trăsătura comună a circa 70 la sută din cetăţeni este tristeţea, alimentată de neîncrederea în ziua de mâine, de şomaj, de pauperizare.

Ei locuiesc ca într–o lume paralelă cu lumea celor 10 la sută din bogaţi, ei sunt majoritari şi au un portret distinct: doar fiecare a doua persoană aptă de muncă este angajată, şi fiecare a doua persoană angajată munceşte …în propria gospodărie agricolă, dar şi aşa numărul angajaţilor scade cu câteva procente anual. Şi fiecare al treilea cetăţean al R.Moldova plecat peste hotare provine de la ţară, din sânul unei asemenea gospodării agricole. Şi jumătate din şomeri provin tot de la ţară. Ei sunt îmbătrâniţi, trişti, şi râd foarte rar.

Ei zâmbesc când privesc revistele glamouroase cu cei 10 la sută, care fac băi în jakuzi cu şampanie, merg la spa cu jeepul, la shopping — cu avionul. Mai zâmbesc când văd părinţii, naşii, cumetrii şi partenerii acestora — la televizor, prin instituţii guvernamentale. Mai zâmbesc când reuşesc să îşi cumpere câte un sac de zahăr, deşi nu mai au făină, şi râd chiar atunci când îşi cumpără câte 3 saci de sare — unicul produs care pare să fi rămas accesibil. Ei sunt sarea acestui pământ, şi rămân surzi la minoritatea care ar fi trebuit să amortizeze explozia preţurilor.

Alina Radu