Familia Gaidău, din oraşul Bălţi, face dezvăluiri şocante despre felul în care unul dintre feciori, Vitalie, de 28 de ani, a fost forţat de câţiva poliţişti să–şi «asume» explozia de la geamul apartamentului colonelului Domnişor, în seara zilei de 9 octombrie 2006.

Scenariul poliţienesc este dejucat de surse independente, care susţin că episoadele invocate în dosar, potrivit cărora, la 9 octombrie 2006, în jurul orei 22.30,  Vitalie Gaidău s–ar fi «jucat» cu aruncătorul de grenade în apropierea casei lui Domnişor, sunt false.

Ordonanţa procurorului, gândită de poliţişti

Într–o ordonanţă semnată de procurorul Valeriu Bodean la 1 februarie 2007 se spune că Vitalie Gaidău ar fi suspectat de comiterea unei infracţiuni prevăzute de art. 145, Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, Omorul intenţionat, punctele a, f, k, al Codului Penal. Punctele vizate în ordonanţă se referă la infracţiuni săvârşite asupra a două sau mai multe persoane; de două sau mai multe persoane; prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane. În ordonanţă se spune că există suficiente probe ca Gaidău să fie cercetat în dosarul 2006428082, care urma să elucideze explozia produsă asupra apartamentului colaboratorului Ministerului Afacerilor Interne (MAI) Constantin Domnişor.

Peste 5 zile, la 6 februarie 2007, procurorul decide schimbarea calităţii lui Gaidău din bănuit în învinuit. În ordonanţă se spune că, la 9 octombrie 2006, Gaidău ar fi găsit în preajma casei 73/3 de pe bd. Dacia un aruncător de grenade. Deoarece nu deţinea abilităţi de «trăgător» de armă, din greşeală, a împuşcat în direcţia apartamentului lui Domnişor, după care a adunat muniţiile, depozitându–le în subsolul casei nr. 38/3 de pe acelaşi bulevard. Potrivit aceleiaşi ordonanţe, Gaidău ar fi păstrat muniţiile acolo de la 9 octombrie până la 5 ianuarie 2007, adică timp de trei luni, după care le–a transferat într–un apartament de pe str. Liviu Rebreanu, 103, de unde, ulterior, au fost ridicate în urma percheziţiei. Procuratura îl acuză pe Gaidău de purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, potrivit art. 290 al Codului Penal.

O plângere către procurorul general

La 20 februarie 2007, după 21 de zile de detenţie preventivă prin subsolurile comisariatelor de poliţie din Chişinău, fiind deja la libertate, Vitalie Gaidău i–a adresat o plângere procurorului general, Valeriu Gurbulea. O reproducem aproape integral, deoarece aflăm din ea filmul unor acţiuni poliţieneşti aproape incredibile.

«Pe 16 ianuarie 2007, mă aflam la Chişinău, în vizită la nişte prieteni, într–un apartament de pe str. L. Rebreanu, 103. Pe la ora 15.00,  am fost arestat de trei colaboratori ai Poliţiei din sectorul Botanica. Am fost dus la Comisariat, unde, la etajul 2, am fost torturat. Mă băteau cu mâinile şi cu picioarele, apoi m–au culcat pe burtă. Unul dintre cei trei îmi frângea mâinile, al doilea îmi ţinea picioarele, iar al treilea, cu un baston de cauciuc, mă lovea peste tălpi, cerându–mi să iau asupra mea spargerea EximBank. Mă băteau cei care m–au reţinut. Peste vreo oră de agresiuni, am fost dus în alt cabinet, mi–au pus cătuşele şi mi–au făcut percheziţie corporală, băgându–mi în buzunar o cutie de chibrituri în care se afla nişte iarbă de culoare verde. Mi–au »reţinut« un telefon mobil, Nokia 8021, o cutie de ţigări, centura şi portmoneul. Când am strigat, reproşându–le că mi–au băgat cutia de chibrituri, m–au luat şi mai tare la bătaie. I–am întrebat: de ce–mi bagă droguri? Mi–au explicat că, la Bălţi, sunt dat în căutare pentru un furt, iar de această dată voi fi cercetat penal pentru implicare în comercializarea de droguri. Cu ironie, unul dintre ei mi–a spus: de–ar fi omul, că articol se găseşte oricând, mai ales că, după asta, aş putea fi avansat în funcţie. Am refuzat să semnez procesul verbal, iar din această cauză am fost bătut din nou.

A doua zi, la 17 ianuarie 2007, am fost transferat la Comisariatul municipal de Poliţie, pe str. Tighina. Acolo, de pe 18 până pe 25 ianuarie, am fost bătut de trei ori.

Pe 18 mai, pe la 12.00,  m–au ridicat la et. 2, în biroul lui Laza, unde se afla şi comisarul Mihai. El mi–a spus că au făcut percheziţie pe str. Rebreanu, de unde am fost arestat, şi au găsit un aruncător de grenade, fapt ce nu corespunde adevărului. Cu o zi înainte de arestarea mea, pe 15 ianuarie 2007, întâmplător, am vărsat o cratiţă cu borş, după care, împreună cu Marcel şi cu Gicu, am făcut curăţenie generală. Nu era niciun aruncător de grenade sau altfel de arme în apartament. Comisarul Mihai m–a întrebat: de unde ai aruncătorul de grenade? I–am răspuns că nu ştiu nimic şi că aud pentru prima dată despre acest aruncător de grenade pe care, chipurile, ei l–au găsit în bucătăria de pe str. L. Rebreanu, 103. Atunci Mihai i–a ordonat lui Laza: lucraţi cu el! După asta am fost bătut cu cruzime, îmi îmbrăcau masca antigaz, închizând periodic aerul. Din când în când, îmi băgau în mâinile încătuşate diverse obiecte: un pistol, o sticlă. Când mi–am revenit după pierderea cunoştinţei, mi–au dat să beau apă dintr–o sticlă de rachiu cu etichetă galbenă, scrisă într–o limbă străină. După ce am băut din ea, au luat–o atent şi au pus–o într–o pungă, sigilând–o şi spunându–mi că amprentele mele digitale le vor prinde bine, poate, în alt dosar. Îmi cereau să recunosc că aruncătorul de grenade e al meu, chiar dacă în magazine nu se vinde astfel de tehnică, iar eu nici bani nu am ca să cumpăr aşa ceva. Ultima dată când m–au bătut, eram în biroul lui Laza. Atunci am lăsat special câteva pete de sânge pe masă şi pe scaun, în locuri ascunse, cunoscute doar de mine. Pot să le arăt oricând şi expertiza ar putea confirma că e sângele meu. Dacă nu au spălat petele, sunt şi până acum acolo. Nu am rezistat torturii şi am acceptat să recunosc tot ce îmi cerea Laza.

După ce am recunoscut, am fost dus la presupusul loc al infracţiunii. Acolo mi–au arătat unde, chipurile, am găsit aruncătorul de grenade şi locul în care a fost deteriorată casa. Apoi, împreună cu Laza şi Scurtu, ne–am deplasat pe la Botanica, căutând, în vreo casă, vreun subsol deschis. Mai întâi am căutat prin blocurile de la porţile oraşului, dar acolo toate subsolurile erau încuiate. Ne–am deplasat apoi spre alte blocuri cu 9 etaje, am găsit unul, vizavi de stadionul Zimbru, cu subsolul deschis. Mi–au arătat locul în care, chipurile, am ascuns aruncătorul de grenade. Ne–am deplasat cu un automobil Volkswagen Passat, de culoare gri, care e al Comisariatului de pe str. Tighina sau personal al lui Scurtu, nu ştiu exact. M–au instruit şi mi–au cerut să–i arăt procurorului traseul gândit de ei. Mi–au indicat ce să–i spun procurorului, în caz contrar, urmând să–mi deschidă vreo 20 de dosare şi să–mi distrugă sănătatea cu totul.

M–am temut să le spun procurorului şi avocatului adevărul, deoarece fusesem reţinut, fără o decizie a instanţei de judecată, fiind închis timp de 21 de zile, tot fără judecată. În această perioadă am fost «prelucrat». Mi s–a spus că voi plăti o amendă, dacă voi face ce–mi ordonează ei. Şi problema cutiei de chibrituri a fost «rezolvată» de Laza destul de repede, expertiza arătând că «iarba» găsită nu este suficientă pentru intentarea unui dosar penal.

Mai amintesc aici că, la 9.10.2006, când s–a produs explozia, eu nu mă aflam la Chişinău.

Atunci când a trebuit să reproduc derularea evenimentelor şi să fac depoziţii în prezenţa procurorului, am respectat instrucţiunile lui Laza, deoarece mă temeam să nu fiu bătut din nou. Aruncătorul de grenade nu este al meu, iar eu nu am comis această infracţiune. Rog să nu mai fiu cercetat în acest dosar şi să fie căutaţi adevăraţii vinovaţi. Vă rog să întreprindeţi acţiuni de protecţie, ca să nu fiu lichidat din cauza acestui dosar şi să nu–mi fie intentate alte dosare, din cauza acestor dezvăluiri«. Vitalii Gaidău, 20.02.2007

O adresare către premierul Vasile Tarlev

Peste o lună, la 19 martie 2007, Vladimir Gaidău i–a adresat premierului de atunci, Vasile Tarlev, o altă scrisoare, fiind nemulţumit de faptul că cei de la Comisariatul General de Poliţie refuză să îi elibereze un certificat care ar confirma aflarea fiului său acolo, timp de 21 de zile.

«Dat fiind faptul că Comisariatul de Poliţie de pe str. Tighina refuză să elibereze un certificat despre aflarea fiului meu, Vitalii Gaidău, în perioada 17.01.2007–06.02.2007, în detenţie preventivă, în Comisariat, vă rog să interveniţi.

Fiului meu i–au ordonat să ia asupra sa acţiunile dosarului 2006428082, deoarece dosarul este de mare rezonanţă politică… Stimate dle premier, rog să fie luată analiza sângelui din cabinetul lui Laza şi comparată cu probele de sânge ale fiului meu.

Rog să fie cercetat sectoristul din raza casei de locuit de pe Dacia, 73/3.

Rog să fie cercetat preşedintele Asociaţiei de Locuinţe în raza căreia intră casa de pe Dacia, 73/3.

Rog să fie cercetat sectoristul în raza căruia intră casa de locuit nr.38/3,  bd. Dacia, unde poliţiştii susţin că ar fi existat un depozit de armament, substanţe radioactive, mai ales că şi procurorul Bodean, care a investigat «cazul Domnişor», trăieşte în această casă.

Rog să fie cercetat preşedintele Asociaţiei de Locuinţe în raza căreia intră subsolul cu muniţii al casei de pe Dacia, 38/3.

În cazul în care vor fi depistate muniţii, rachete Bor 25 şi Bor 25P, la îndemâna oricui şi, în special, la îndemâna copiilor, vinovaţii să fie traşi la răspundere.

Să fie lichidat depozitul de muniţii din subsol, să fie traşi la răspundere penală sectoristul, preşedintele cooperativei, dacă vor recunoaşte cele scrise în ordonanţa din 6 februarie 2007, semnată de procurorul Bodean.

Rugăm să ne răspundeţi în scris. Dacă vom fi lichidaţi, rugăm ca în contul familiei noastre să fie transferat 1 milion de lei, în calitate de recompensă celor rămaşi în viaţă«. Vladimir Gaidău, tata lui Vitalie Gaidău,19 martie 2007.«

Autorii scrisorilor spun că nu au primit vreun răspuns la adresările lor în instituţiile statului, iar la MAI, în cadrul Direcţiei Securitate Internă, am fost informaţi că acest caz este cercetat de Procuratura Generală.

Acum câteva zile, la 2 iunie 2008, constatam că urmărirea penală în dosarul 2006428082 continuă. Igor Popa, din Secţia Exercitare a Urmăririi Penale pe cazuri excepţionale a Procuraturii Generale, ne–a spus că investigaţiile au intrat în impas după ce Vitalie şi Vladimir Gaidău au scris numeroase petiţii, dezvăluind că poliţia l–ar fi maltratat pe Vitalie ca să–şi asume vina într–o infracţiune pe care acesta nu ar fi comis–o. Potrivit lui Popa, Vitalie Gaidău este învinuit de păstrare ilegală a armei de foc. «Tatăl lui Vitalie, Vladimir Gaidău, pretinde că deţine informaţii care ar demonstra nevinovăţia fiului său, dar refuză să depună depoziţii. În cadrul urmăririi penale, am expediat 9 petiţii oficiale, solicitându–l pe Vladimir Gaidău să se prezinte la procuratură, pentru a depune depoziţii», ne–a spus Igor Popa, precizând că, de la 20 septembrie 2007, de când a depus un raport pe acest caz, anexând la dosar şi o înregistrare video conţinând mărturiile unei persoane care pretinde că ar fi Vitalie Gaidău, ancheta nu poate avansa, deoarece cei doi, tatăl şi fiul, nu acceptă vreo întrevedere cu procurorii.

«Vladimir Gaidău a fost înscris şi aşteptat în audienţă la procurorul general, dar tot nu s–a prezentat», afirmă Popa, explicând că depoziţiile în scris ale acestora şi înregistrarea video sunt insuficiente pentru a demara o anchetă împotriva celor acuzaţi în aceste probe. «Ei trebuie să depună depoziţii la Procuratură», susţine Popa.

L–am întrebat dacă admite că familia Gaidău a pierdut încrederea în justiţie şi că ar putea avea frică de aceiaşi poliţişti care conlucrează «eficient» cu poliţiştii. Igor Popa a spus că în practica sa nu s–a confruntat cu astfel de cazuri.

Sunt sau nu cercetate şi alte versiuni ale acelei explozii? — l–am întrebat pe Popa, amintind că deflagraţia s–a produs exact în perioada în care Constantin Domnişor se afla într–un conflict dur cu ex–ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, iar în Parlament fuseseră făcute mai multe interpelări, fiind solicitată suspendarea din funcţie a ministrului pe perioada desfăşurării anchetei. «Investigăm mai multe versiuni. Deocamdată nu am exclus niciuna, iar depoziţiile lui Gaidău, făcute la poliţie pe când era reţinut, nu sunt argumente definitive», ne–a spus şeful grupului de anchetă, Igor Popa.

Percheziţie în miez de noapte

După ce a fost eliberat şi a decis să facă dezvăluiri despre cele 21 de zile de detenţie, Vitalie susţine că a continuat să fie urmărit de poliţiştii din Bălţi, iar familia acestuia — persecutată în mod repetat. Vladimir Gaidău, tatăl lui Vitalie, relatează într–o telegramă adresată expres ministrului de Interne, Valentin Mejinschi, pe 11.04.2008, la ora 24, că «pe 11 aprilie 2008, pe la 23.30,  am fost supus torturilor, iar apartamentul a fost arestat. Ne–am adresat la minister, dl Sidorenco, care nu a reacţionat. În prezent ne aflăm la Comisariatul de Poliţie Bălţi. Familia Gaidău».

Comisarul adjunct al Comisariatului Bălţi, Valerii Starii, ne–a spus că el cunoaşte bine problemele familiei Gaidău. «Tot ce s–a întâmplat în ultimul timp e pentru că Vitalie Gaidău nu se prezintă la anchetă. El este suspectat de trafic de droguri, dar refuză să colaboreze cu anchetatorul», spune Starii. Comisarul adjunct susţine că, la 11 aprilie 2008, percheziţia a fost efectuată în temeiul deciziei judecătorului de instrucţie. «Am încercat să efectuăm percheziţie în speranţa că îl vom găsi pe Vitalie Gaidău. Familia acestuia a refuzat să ne deschidă uşa. Atunci am chemat grupul specializat de la Situaţii Excepţionale, care a spart uşa, făcând astfel posibilă desfăşurarea percheziţiei. Există martori (persoane civile) ai percheziţiei. După ce am încheiat verificările, Vladimir Gaidău a refuzat să intre în casă. Din această cauză, uşa apartamentului a fost sigilată, ca să nu fim cumva acuzaţi că a intrat cineva în apartament, în lipsa stăpânilor. Gaidău nu se întreabă de ce copiii săi ajung în vizorul poliţiei, dar scrie, scrie şi scrie…» — spune comisarul adjunct.

Ancheta independentă a Ziarului de Gardă despre muniţiile inexistente

Vladimir Struc, preşedintele Întreprinderii de Gestionare a Locuinţelor nr. 5, în subordinea căreia se află şi blocul 38/3 din bd. Dacia, ne–a spus că nimeni, niciodată nu i–a solicitat informaţii despre vreo posibilă depozitare a muniţiilor în subsolul acestui bloc. «Aud prima dată că la noi s–ar fi găsit aruncătoare de grenade sau muniţii. Nu am fost solicitat în acest subiect niciodată«, ne–a spus Struc.

Nicolae Borodac, inspectorul sectorului de poliţie nr. 6, în raza căruia, pe bd. Dacia, se află şi blocul 38/3,  ne–a spus că, în această casă niciodată, nimeni nu a descoperit muniţii sau altfel de armament. «Aş fi fost informat, cu siguranţă», ne–a spus Borodac.

Şi Denis Covaliov, inspectorul sectorului de poliţie nr. 5, în raza căruia se află blocul nr. 73/3,  ne–a spus că aude pentru prima dată despre vreun «arsenal» de arme în vreun subsol al caselor de locuit de pe bd. Dacia.

Corespondentul nostru a încercat să reconstituie calea «elaborată» de poliţişti în scopul acuzării lui Gaidău de comiterea unei infracţiuni de care, se presupune, era vinovat altcineva. Dacă admitem că Gaidău a găsit arma şi muniţiile în zona casei unde locuieşte colonelul Domnişor, cum putea acesta să le transfere într–un bloc de locuit, aflat pe acelaşi bulevard, Dacia, dar la distanţă de circa 5 km de primul? Cum ar fi putut depozita acolo aceste explozive? Cum a fost posibil ca, timp de trei luni, să nu găsească nimeni aceste muniţii şi cum a fost posibilă ridicarea acestora fără ştirea administraţiei blocului şi a inspectorului sectorului de poliţie?

Ancheta continuă.

Aneta Grosu