Goran Gheorghiev are 70 de ani si lucreaza pentru "Rabotnicesko Delo", un ziar foarte popular in Bulgaria. Anterior, in perioada de varf a dictaturii comuniste, a lucrat cateva zeci de ani corespondent strain in Algeria, Iugoslavia, Egipt, Rusia, Romania . Vorbeste perfect limbile acestor state si crede ca soarta oamenilor simpli e determinata de rotorul marii politici.

— Ce a fost si ce este azi Moldova in contextul geopolitic european?

— La parerea mea, Moldova este un al doilea stat romanesc si atunci, la sfarsitul anilor 80, am asteptat ca acesta va fi proclamat oficial, dat fiind faptul ca aveti aceeasi limba, cultura si istorie. Dar nu a fost asa si asta nu s–a intamplat doar cu Moldova. Mai multe popoare si–au cautat identitatea dupa destramarea blocului socialist. De exemplu, Bulgaria a fost prima care a recunoscut independenta Macedoniei, chiar daca macedonenii vorbesc aceeasi limba si au acelasi folclor ca si noi. Acum, in fiecare luna, cate 4000 de macedoneni solicita cetatenia Bulgariei. Si asta pentru ca Bulgaria e la un pas de intrarea in UE, acesta fiind drumul integrarii si reunirii popoarelor – fara confruntari. S–ar putea ca acelasi model sa fie valabil pentru Moldova si Romania. Or, nu cred ca Moldova nu gaseste atractiva Uniunea Europeana si nu doreste sa faca un pas spre Vest.

— In urma unei deznationalizari care a durat ani in sir, cetatenii actualei Moldove isi redobandesc cu greu identitatea. De ce credeti ca a fost escaladata ura intre romanii de pe cele doua maluri de Prut?

— Am fost corespondent oficial al Bulgariei la Bucuresti la sfarsitul anilor 60, tocmai in perioada cea mai complicata din punct de vedere politic, cand tancurile sovietice au inabusit revolutia de la Praga. Atunci, Ceausescu nu si–a ascuns nemultumirea fata de abuzul Moscovei. A organizat chiar un miting in centrul Bucurestiului si a strigat de la tribuna ca "Romania nu va lua parte la asemenea interventii, caci asa ceva se poate intampla si cu noi". Se faceau auzite opinii chiar despre faptul ca Romania va iesi din Tratatul de la Varsovia. Jurnalistii bulgari instituisera termenul "pozitia speciala a Romaniei", cand comentau situatia din tarile lagarului socialist. Astfel, Ceausescu a intrat in dizgratia Moscovei, iar oamenii de rand, romanii din Basarabia, au fost doar jertfe ale masinii ideologice sovietice. Totodata, Ceausescu se pare ca nu a renuntat niciodata la ideea Romaniei Mari. Revistele istorice din acea perioada publicau diferite articole care readuceau acest subiect in atentie, unde Romania era prezentata ca o tara care integra atat Basarabia, cat si Dobrogea. Ceausescu isi permitea sa critice Pactul Ribbentrop–Molotov, asa ca au existat destule cauze care au determinat supararea Moscovei si implicit, provocarea fobiilor intre cetateni.

— L–ati criticat pe Ceausescu, fiind corespondent al Bulgariei la Bucuresti?

— Aveam si pentru ce. Pe Ceausescu l–a doborat megalomania sa. El credea sincer in socialism, insa in propria varianta de socialism. Ceausescu avea ideea fixa ca ceea ce face este bine si prin politica sa face un mare bine poporului. El nu si–a dat seama ca unui popor nu–i poti face bine cu de–a sila, si ca inainte de a face acest bine, trebuie sa intrebi poporul daca doreste aceasta. Admitem ca a facut lucruri care au ramas in patrimoniul Romaniei pentru totdeauna – a construit metroul la Bucuresti in 5 ani, pe cand bulgarii l–au construit la Sofia in 20 de ani. Dar la Bucuresti, in cadrul acelor constructii–fulger au murit oameni, precum au murit muncitori construind Casa Poporului. Asemenea erori sunt prea grave. Apoi, a decis sa ramburseze datoriile externe sortind poporul la foame. Asa ceva e de neconceput. Cultul personalitatii pe care l–a instituit a fost inceputul caderii sale.

— Fiind corespondent al unei tari care facea parte din acelasi bloc comunist, era posibil sa spuneti adevarul?

— Era posibil sa spun tot adevarul despre tara in care ma aflam, nu despre a mea, desigur. Astfel, faceam corespondente destul de directe despre regimul Ceausescu, pana intr–o buna zi sefa mea de la Sofia m–a intrebat: "Nu crezi ca cineva i–ar putea sugera lui Jivkov ca atunci cand critici totalitarismul lui Ceausescu, il vizezi si pe liderul bulgar?" I–am raspuns ca as vrea sa vad curajosul care va apare cu ideea totalitarismului bulgar in fata lui Todor Jivkov, si ea a ras. Cred ca am scris adevarul despre Romania lui Ceausescu, despre ideile lui grandioase, dar utopice, despre sotia sa Elena, care conducea indirect tara. Atunci, un corespondent strain avea de scris pentru doua buletine de stiri: pentru unul oficial, care era difuzat prin mass–media din Bulgaria, si pentru altul, si mai oficial, care era scris doar pentru conducerea de varf, si care continea cele mai multe si mai tari adevaruri.

— Nu ati avut probleme cu serviciile secrete in tarile pe care le criticati?

— Nu am suferit niciodata de paranoia ca sunt filat sau urmarit non–stop. Dar am avut destule dovezi ca serviciile secrete stau cu ochii pe mine. Cel mai trist caz mi s–a intamplat in Iugoslavia: mi–au fost desurubate rotile la automobil, eu avand in salon un copil. Am scapat ca prin minune. "Filatorii" din Romania erau nostimi, ii vedeam in retrovizorul masinii in permanenta. Odata am oprit la o margine de drum. S–au oprit si ei. M–am apropiat de masina lor si i–am intrebat daca nu ma pot ajuta cu niste scule, ca tocmai mi s–a defectat masina. Nu stiau ce sa faca de furie, caci regulamentul lor era sa poarte palarii pe ochi, sa fie neobservati si imposibil de identificat. Dar cel mai vesel caz a avut loc, totusi, la Cairo. Am mers intr–o zi la un armean care anuntase ca pleaca din acel oras si vindea un pian, de care tocmai aveam nevoie pentru copii. Il vedeam pentru prima data pe armean, si aflu de la el tot felul de detalii pe care le stiam doar eu cu sotia – ca baiatul nostru nu are pofta de mancare si ca atunci cand mananca o cireasa, in casa noastra e sarbatoare, ca la Sofia tot incercam sa cumparam un apartament, dar inca nu am reusit, ca parintii nostri fac asta si asta. Cand imi pierdusem deja cumpatul, vanzatorul de pian a izbucnit intr–un hohot de ras si a recunoscut ca el era "cenzorul" nostru, care citea toate scrisorile pe care naiva de sotia mea le scria cu kilogramele parintilor si le expedia prin posta in Bulgaria si in care le povestea totul despre viata noastra in Egipt. Totusi, am cumparat pianul atunci.

— Care dintre serviciile secrete de atunci era cel mai eficient?

— Desigur, KGB. Nu era nici un minister, atat la Sofia, cat si la Bucuresti, in care sa nu existe om de–al Moscovei, angajat in aceste structuri. Nu mai vedeai limita intre agenti si prieteni, sau rude. Probabil, si relatiile oficiale dintre tarile socialiste erau intrepatrunse de interese de spionaj. De exemplu, Jivkov era in relatii destul de bune cu conducerea URSS, dar, totodata, avea o amicitie cu Ceausescu, oponentul Moscovei. Relatia Jivkov–Ceausescu era, fara indoiala, alimentata de relatia seculara a bulgarilor si romanilor, care au rezistat impreuna razboaielor turce, romanii gazduind cu multa ospitalitate luptatorii bulgari. S–ar putea insa ca Jivkov era prieten cu Ceausescu ca sa mai afle ce gandeste acesta si sa povesteasca Kremlinului.

— Electoratul din R. Moldova alege comunismul in ultimele campanii electorale si in sondaje. Ar putea Bulgaria sa urmeze exemplul Moldovei si sa revina la comunism?

— Chiar daca cetatenii in varsta ai Bulgariei resimt niste dezavantaje sociale, Bulgaria nu mai poate reveni la linia socialismului de candva, nu mai e cale inapoi spre totalitarism. Este adevarat ca perestroika a adus si bulgarilor, pe langa unele libertati, o sumedenie de probleme, dar dictatura nu poate fi tolerata sub nici o forma si bulgarii nu vor mai alege asta.

— Puteti compara libertatea jurnalistica din epoca socialismului cu cea de acum?

— In prezent lucrez la "Rabotnicesko Delo". Trebuie sa recunosc ca am scris si atunci ceea ce gandeam, si acum. Doar ca atunci zile intregi scriam buletine doar pentru 10 persoane din conducerea tarii, iar acum scriu editoriale pentru sute de mii de cititori. Acum ma simt mult mai liber si mult mai aproape de miile de oameni simpli, decat atunci in raport cu cei cativa lideri de stat. Este foarte important sa spui adevarul, dar mai e important e sa stii cati oameni te aud.

— Care este cel mai mare avantaj pe care vi l–a adus profesia?

— Aceasta peregrinare a mea prin lume mi–a parut deseori plina de dezavantaje: trebuia mereu sa schimb copiii dintr–o scoala in alta, dintr–o tara in alta si chiar dintr–un mediu lingvistic in altul. Pe urma, activitatea de jurnalist pe teritoriul altor state nu a fost lipsita de unele neplaceri mari si mici, cum ar fi achitarea cu mare intarziere a salariului sau lipsa cu desavarsire a produselor in magazine, de exemplu, in Romania. Dar pana la urma, am castigat: copiii mei vorbesc fluent 4–5 limbi straine, si noi toti am avut marea sansa sa aflam adevarul prin compararea sistemelor, metodelor si chiar erorilor de guvernare. Cei doi copii ai mei au devenit si ei jurnalisti, iar nepotul, care se numeste tot Goran Gheorghiev, studiaza acum jurnalismul la Paris. Eu continui sa exersez aceeasi profesie si impreuna cu sotia, care a lucrat si ea toata viata jurnalista, am inceput sa scriem memorii, prima noastra carte numindu–se "Romania de aproape".

Un interviu de Alina Radu