«Razboiul mediatic», reluat saptamana trecuta de presedintele Voronin la adresa Romaniei, mai degraba dintr–o lipsa de discernamant istoric decat dintr–o oportunitate relevanta, a lasat sa se raceasca prea repede o tema extrem de fierbinte ca cea a ultimelor manevre de la SIS. Remanierea de cadre si, in special, cea de prerogative, intervenite la propunerea presedintelui Voronin si votate, selectiv, in Parlament, era cazul sa ramana o tema deschisa dialogului cel putin din considerentul ca ameninta drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Dincolo de aceasta, decizia este obiectul unui abuz politic. Sa nu ne facem a nu observa ca Voronin devine tot mai mult personajul–exceptie in acest stat. Si prin asta, extrem de posesiv. Si riscant, ca sa nu zicem altfel. Obsedat de sine si de partidul sau (plin de «exclusivisme», conform «noului program» PCRM), Voronin forteaza politizarea institutiilor statului si subordonarea administrativa si politica a acestor structuri nu doar partidului de guvernamant, ci si sie insusi. Tarul din Vladimir, asadar, se face tot mai ambitios si insistent. Era si logic, de fapt, sa ajungem unde s–a ajuns. In situatia in care comunistii pretind sa ramana la guvernare si nu mai au suportul politic al maselor, Voronin nu face decat sa si–l asigure pe cel al institutiilor statului si, in primul rand, al celor de forta. La modul practic, acesta a fost dintotdeauna suportul si garantiile pe care comunistii s–au tinut la guvernare in URSS toata jumatatea secolului trecut si in care SIS–ul era scutul si spada partidului. Iata de ce, deciziile recente vizavi de SIS nu sunt altceva decat readucerea Securitatii la conditia ei de odinioara, de politie politica. Evident, sub o alta masca, conforma «noilor conditii istorice», vorba presedintelui Voronin, dar cu aceleasi consecinte pentru «dusmanii poporului (partidului)». Era si de asteptat. Chiar e de mirare ca acest lucru se intampla cu atata intarziere in timp. De fapt, nicio intarziere.

Voronin a fost calm si sigur pe sine si pe partidul sau pana la momentul in care au fost dati de pamant la electorala — 2007. Din momentul in care riscurile pentru scrutinul din 2009 au devenit iminente, Voronin intra in panica si devine violent si abuziv in raport cu tot si toti acei care nu sunt cu el. Santajele de imagine, relansarea dosarelor politice, divorturile politice, aliantele ad–hok, solidarizarea stangii revansarde de la Chisinau si Comrat, reactivizarea batalioanelor de ieniceri moldoveni din Rusia, remanierile de cadre si de competente in SIS (si nu numai), concentrarea exclusiva a «spionajului electronic» in mainile Securitatii, «lovitura locala» de la Rezina, santajul si amenintarile la adresa puterii municipale Chisinau, eliminarea finantarilor de la bugetul de stat–2008 pentru teritoriile necontrolate de comunisti — aceste si alte situatii si evenimente fac dovada faptului ca lupta electorala–2009 va fi una extrem de ambitioasa si categorica. Si generalul Voronin se pregateste de ea ca de un razboi. Metodic, insistent si chiar abuziv, daca tinem cont ca toate institutiile statului actioneaza la indicatia directa si personala a lui Voronin. Noi am mai trecut prin aceste experiente si stim foarte bine in ce se poate transforma un stat in care un serviciu de securitate, cu atributii exclusive, este controlat de un singur partid. Nu este deloc greu sa ne dam seama ce se poate intampla cu acest stat din momentul in care SIS a trecut, de facto, sub controlul personal al lui V. Voronin, care de 6 ani incontinuu confunda statutul si atributiile sale de presedinte al statului cu cele ale prim–secretarului partidului comunistilor.

Motivele demiterii lui Ion Ursu de la SIS nu sunt plauzibile. Explicatia ca Ursu ar avea prea multi ani pentru a mai putea fi seful Serviciului de Securitate este una prost motivata. De altfel ca si candidatura lui Artur Resetnikov. De ce anume Resetnikov si nu altul, de ce un personaj atat de banal si neinspirat pentru o functie de maxima importanta in stat? Parerile difera. Majoritatea inclina spre faptul ca, in noile conditii politice, Voronin avea nevoie de «omul lui» la securitate, mult mai «al lui» decat putea fi Ursu. Posibil. La fel cum este posibila si ipoteza ca Resetnikov ar fi personajul pe rol de papusa gofrata la SIS, «omul din fata», dincolo de care va actiona «omul Moscovei». Nimic nou. Practica «omului din umbra» este una experimentata si raspandita la Chisinau, si nu doar in politica. In orice caz, modificarea prerogativelor SIS, concomitent cu schimbarea directorului acestei institutii, lasa loc de noi interpretari. Nu–i exclus ca manevrele de la SIS sa faca parte, potrivit unor versiuni, din cadrul «planului secret» despre care se vorbeste de mult ca ar exista intre Voronin si Putin. Se presupune ca Voronin ar fi acceptat sa faca mai multe concesii Moscovei in «problema transnistreana», in schimbul sprijinului electoral pentru 2009 din partea Transnistriei si Gagauziei. E asa sau nu, ramane de vazut. In orice caz (si acest lucru l–au aratat atat localele–2007, cat si ultimele sondaje de opinie), Voronin nu are o problema mai dificila pentru alegerile parlamentare — 2009 decat cea a resurselor electorale. Iata de ce, implicarea Securitatii in viitoarele alegeri parlamentare devine mai mult decat probabila. Constient de faptul ca nu mai are sprijinul electoratului traditional, Voronin va cauta, cu concursul SIS, sa si–l recapete, fie prin compromiterea si eliminarea din cursa a unor potentiali concurenti electorali, fie prin silirea lor la «aliante post–electorale». Oricum, Voronin va incerca sa compromita tot ce va putea fi compromis in aceste alegeri. Comunistii se pregatesc de un mare si ambitios razboi politic, care, sub aspect logistic, a si inceput. Lucrul cel mai grav care se poate intampla e ca acest razboi s–ar putea sa nu se incheie in 2009, ci abia dupa alegerile din 2009 sa inceapa cu adevarat. S–ar putea intampla ca R. Moldova sa–si regaseasca viitorul in trecutul ei sovietic, pe care comunistii il critica, dar de care nu vor sa se lase.

Petru Amariei