Nr. 156 (22 noiembrie 2007)


 Social

Condamnate la 
9 luni de sarcina
Care sunt sansele unei femei gravide de a se angaja la un loc de munca? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, ar trebui sa ajungi in locul acesteia Continuare 

Deznadejdea a pus stapanire pe tarani in prag de iarna
La gura sobei, oameni adusi din spate isi calculeaza, amarati, pierderile din acest an. Indiferent ca sunt din centrul sau din sudul republicii, pe toti ii uneste acelasi necaz — din cauza secetei, maine vor fi mai saraci decat azi. Ii poate salva doar roada din anul viitor Continuare 



Condamnate la 9 luni de sarcina

«Am absolvit doua facultati. Am 3 ani stagiu de munca in domeniu. Cunosc la perfectie limbile romana, engleza, franceza si rusa. Am facut cursuri de programist–operator. Am participat la diverse seminare si conferinte pentru schimb de experienta. Sunt profesionista in domeniu», declaram pe nerasuflate fiecarui potential angajator. Imediat auzeam un «Da!» categoric din partea lor si eu adaugam «Vreau sa va mai comunic un mic detaliu: sunt insarcinata». In acel moment, prezentul si viitorul meu profesional se naruiau in totalitate.

Care sunt sansele unei femei gravide de a se angaja la un loc de munca? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, ar trebui sa ajungi in locul acesteia.

Cat de gravida sunteti?

«Green Hills Market, cu ocazia deschiderii supermarket–ului din sectorul Ciocana, invita toti doritorii sa se angajeze intr–un colectiv unit.» (anunt din Makler)

Totusi, o femeie insarcinata, fie ea si cu doua facultati absolvite, cu stagiu de lucru de cativa ani, si cu o sarcina cu termenul de doar o luna, se pare ca nu are loc in colectivul unit al Green Hills Market. «Cat de gravida sunteti?» — m–a intrebat o voce de la alt capat de telefon. «Ei, si cum gandesti tu ca vei putea lucra, fiind insarcinata? Chiar daca e mic termenul sarcinii, putine sanse ca vei fi selectata. Incearca si trimite CV–ul tau pe adresa noastra electronica. Insa, raspunsul mai degraba este NU», a continuat, pe un ton sever, angajata Green Hills Market.

Majoritatea intreprinderilor care au nevoie de personal si publica anunturi in presa, ascund multe lucruri. Unele anunturi, publicate la rubricile «Bursa Muncii» sau «Ofer locuri de munca», nu indica denumirea firmei angajatoare. De ce?

N–avem nevoie de cadre «gravide»!

Am incercat sa gasesc de lucru si la aceste firme anonime: «Firma are nevoie de un manager pe vanzari». Dupa ce am fost supusa unei anchetari telefonice minutioase, reprezentanta firmei necunoscute m–a intrebat daca nu sunt casatorita. Auzind ca pe langa toate mai sunt si insarcinata, femeia de la telefon, care cu doar 5 minute in urma era atat de amabila, mi–a raspuns pe un ton dur, ca angajatorul respectiv nu are nevoie de asemenea «cadre» si fara a–si lua ramas bun si a cere scuze pentru acest ton agresiv utilizat in comunicarea cu o femeie insarcinata, a inchis telefonul.

Termenul de sarcina in cazul unei viitoare mame ar putea fi comparat cu termenul de detentie in locurile de privatiune de libertate. Exact cum un detinut cu termen mai mare de inchisoare are mai putine sanse sa se angajeze, asa si o femeie «mai gravida» are sanse sa ramana dupa usa angajatorului, cot la cot cu ex–detinutii.

Pentru gravide si puscariasi nu–i de lucru

«Pentru o femeie care si–a ispasit termenul de privatiune de libertate in penitenciar este foarte greu sa se integreze in societate, indeosebi sa se angajeze la un loc de munca. Angajatorii nu inteleg ca aceaste femei deja au fost pedepsite pentru crima savarsita si ele sunt oameni la fel ca si toti oamenii. Acest fapt, ca persoanele care au stat in puscarie nu sunt acceptate in campul muncii il confirma orice detinut iesit la libertate», spune Elena Tanase, asistenta sociala la penitenciarul pentru femei.

Spre deosebire de o fosta detinuta, careia angajatorul ii vorbeste si mai brutal, cu o femeie insarcinata acesta este poate, mai amabil. Pe cand raspunsul este identic in ambele cazuri — NU. «Nu angajam astfel de femei!»

Gravidele nu fac echipa stabila

«SC "Creator–Iu. Bors" SRL» anunta concurs pentru posturile vacante: manager, jurist, designer, vanzator, consultant…sunt invitate toate persoanele care doresc sa depuna un efort maxim pentru a obtine un salariu avantajos».

Acest anunt ar trebuit sa fie insotit de o remarca: «toate persoanele», cu exceptia femeilor insarcinate. Oare ele nu au nevoie de «un salariu avantajos»?

«Noi pregatim o echipa stabila. Cred ca in cazul dumneavoastra ar fi cam problematic sa va incadrati in lucru, respectiv e putin posibil ca veti fi angajata,» mi–a spus cu regret un membru al echipei de lucratori din «SC. "Creator–Iu. Bors" SRL»

La momentul in care am facut aceste apeluri, era marti, 20 noiembrie 2007, secolul XXI. Barbatii si femeile sunt declarati prin lege pe aceeasi treapta, respectiv, daca au studii egale, calificari egale, abilitati egale — au si drepturi egale la acelasi loc de munca si la acelasi salariu. Asta — potrivit legii, doar. Realitatea din Moldova, insa, este in afara legii.

Eurofirmele, fara femei insarcinate

Companie Moldo–Engleza de constructii angajeaza in campul muncii administratori de santier. De aceasta data nici nu am mai reusit sa spun ca sunt insarcinata, a fost de–ajuns sa–mi auda vocea de femeie, pentru a–mi spune, cuvantul pe care l–am auzit de la majoritatea angajatorilor: «Nu».

«Avem nevoie de barbati pentru un astfel de serviciu», mi–a spus reprezentantul companiei de constructii.

Astazi multe intreprinderi prefera sa le demonstreze oamenilor, prin denumirea pe care o aleg, ca se orienteaza spre Europa, acest continent fiind pentru majoritatea dintre noi un echivalent al societatii in care drepturile omului sunt puse in prim plan. Companiile «EuroFasad» si «Evroseti», desi fac parte din aceasta lista a companiilor «euro», au renuntat sa respecte standardele europene si sa angajeze o femeie insarcinata. «Doar persoanele selectate se vor bucura de faptul ca pot fi angajate la noi«, mi–au spus reprezentantii acestor companii.

Legea protejeaza dreptul femeii gravide de a beneficia de un tratament corect, de salarii nediscriminatorii si de concedii de sarcina si lauzie pe durata a 112 zile. De asemenea, la cerere, se acorda un concediu platit pentru ingrijirea copilului, in continuarea celui pentru sarcina si lauzie sau oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de doi ani. Pe durata concediului pentru ingrijirea copilului mama beneficiaza de o indemnizatie reprezentand 85% din salariul de baza. Perioada concediului pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani se include in stagiul de munca.

Gravida? Va asteptam la spalat podelele

Am apelat la numerosi angajatori si am constatat ca o femeie insarcinata, chiar daca are studii superioare, experienta de munca in domeniul solicitat, cunoaste mai multe limbi moderne, poseda la perfectie programele electronice, nu are decat sa se angajeze in calitate de dereticatoare.

«Va trebui sa veniti sa faceti curat in doua oficii, dimineata si seara, patru zile in saptamana. Salariul este de o mie de lei, plus–minus. Daca tremenul sarcinii va permite sa lucrati cel putin inca patru luni, eu va astept», mi–a spus cu optimism angajatoarea Nastia.

Cursuri pentru femei insarcinate

Doar o singura companie, din multiplele pe care le–am contactat, a acceptat sa angajeze o femeie gravida potrivit calificarii si studiilor pe care le detine.

«Compania de consulting "Teletrade" are nevoie de specialisti. Daca aveti studii superioare si cunoasteti lucrul la calculator, va asteptam. Suplimentar, va oferim cursuri de instruire, iar faptul ca sunteti insarcinata nu este o problema pentru noi», m–a bucurat domnisoara din compania respectiva, singura voce incurajatoare pentru o zi de framantari.

Svetlana PANTA

Materialele din aceasta pagina au fost realizate cu suportul UNIFEM
Opiniile exprimate in aceste articole nu reprezinta in mod necesar politica sau pozitia UNIFEM.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com