La fiecare manifestare de protest pe care o organizeaza Asociatia Fostilor Deportati si Detinuti Politici (AFDDP) se aduna tot mai putini protestatari. Unii dintre ei, dezamagiti de justitie, renunta sa se mai umileasca in fata guvernantilor. Altii, nu mai spera sa–si redobandeasca bunurile care le–au fost confiscate pe nedrept, iar altii, dezamagiti si umiliti, se sting din viata.

La 1 noiembrie, un grup de cateva zeci de deportati au manifestat din nou in fata Guvernului. Ei au protestat in raport cu hotararea Guvernului din 5.06.2007 care, potrivit lor, contine prevederi ce fac imposibila sansa de a–si redobandi averea sau de a primi compensatii din partea statului.

Solicitata de Ziarul de Garda, presedinta AFDDP, Valentina Sturza, a mentionat ca Guvernul adopta astfel de documente in speranta ca deportatii si fostii detinuti politici, care in prezent au peste 70 de ani, nu vor mai ajunge niciodata sa–si revendice drepturile.

«Executivul ne amageste din zi in zi, din luna in luna. Potrivit hotararii adoptate, daca vrem sa ne redobandim averea, trebuie sa prezentam inclusiv documentele pe bunurile confiscate, insa nicio arhiva nu detine astfel de acte! Cand am fost in audienta la Tarlev, ne–a promis ca ne va restitui indemnizatiile de care am beneficiat si va face tot posibilul sa aloce bani in buget pentru recuperarea bunurilor confiscate, dar, pana in prezent, asa si nu a facut nimic. Ni se cere sa facem evaluarea bunurilor pe care le–am avut in 1941. Ei, cum putem sa evaluam bunuri care nu mai exista? In plus, trebuie sa aducem in fata instantei doi martori cu 18 ani mai in varsta ca noi, care ar confirma ca toate bunurile intr–adevar ne apartineau. Pai, daca noi avem cate 75 de ani, cei mai mari ca noi sunt morti demult. Intentionat elaboreaza astfel de legi, ca sa murim. Sunt niste hoti, ei fura tot din buget, fura pentru campanii electorale», spune Valentina Sturza.

Legitimatiile deportatilor nu au valoare

Feodosia Mihaila este originara din Soldanesti. La cei 76 de ani a venit la protest tinand in mani un teanc de acte care dovedesc ca este victima a represiilor politice.

"In 1941 a fost ridicat tata, eu nu il tin minte, iar in 1943 au fost deportate mama cu sora. Cand au luat–o pe mama, nu eram acasa. Asa am scapat cu viata. Am avut noroc de niste rude care m–au adapostit. Sunt reabilitata, am statut de «jertfa politiceskoi represii». Ma doare inima cand amintesc prin cate am trecut. Fugeam de toata lumea, de parca eram un caine. Daca in Guvern sunt atatia oameni invatati, de ce nu se gaseste macar unul sa ne faca dreptate. Dupa ce au fost deportati parintii, vedeam cum ni se distrugea casa, cum ni se fura averea, pamanturile, dar nu puteam face nimic. Am 76 de ani, mi–au dat o legitimatie care confirma ca sunt victima a represiunilor politice, dar aceasta nu are nicio valoare. Nu am inlesniri la achitarea consumului de energie electrica, de gaze, sau apa. Noi, cei care am muncit o viata, nu primim nimic, iar cei care ne fura, au de toate. De ce sa nu–mi intoarca averea parintilor? De zeci de ori am venit in fata Guvernului, insa nimeni nu ne aude«, spune batrana.

Semion Branzila, de 71 de ani, sustine ca a fost in audienta la viceprim–ministrul Zinaida Greceanii si la ministrul Justitiei Vitalie Parlog. " I–am intrebat cat va mai dura pana vor rezovla problema oamenilor lipsiti pe nedrept de avere? Nu mi–au raspuns. Sunt sigur ca s–au saturat de noi, dar ce sa facem daca ne poarta prin toate instantele de judecata? Spun ca nu sunt bani, dar cine se foloseste in prezent de pamanturile parintilor nostri? Noi, fostii deportati, daca nu hotaram problema aici, vom adresa o plangere la CEDO. D–na Greceanii ne–a promis ca, in 2009, vor rezolva problema. Dar, in 2009, avem alegeri, de aceea si spun sa asteptam pana atunci. Suntem siguri ca, in programul lor electoral, vor include si un punct referitor la despagubirea fostilor deportati, ca asa fac de fiecare data, numai ca, venind la putere, uita de existenta noastra«.

Mortii erau aruncati la urmatoarea statie

Potrivit Hotararii Guvernului din 5 iunie 2007, daca vor sa–si restituie averea, deportatii trebuie sa prezinte testamentul care ar dovedi ca bunurile parintilor urmau sa le revina lor.

«Va inchipuiti ca atunci cand au venit la noi in casa soldatii cu armele si ne fortau sa urcam in masina, tata trebuia sa–i opresca pentru a–mi scrie testament. Cum putea fi real acest lucru? De unde sa iau acest act? De ani de zile umblu prin instante, dar nu obtin nimic. Intreaga familie a fost deportata. Am fost dusi o luna de zile cu trenul. Pana am ajuns la raul Volga, usile vagoanelor au ramas inchise. Nu ne dadeau nici mancare, nici apa. Mortii erau aruncati la urmatoarea statie. Dupa o luna de zile, au inceput sa ne dea paine neagra si peste sarat. In Ircutsk, am lucrat in minele de aur. M–am intors acasa abia dupa 33 de ani», isi aminteste fostul deportat, Victor Busuioc, de 77 ani.

Multi dintre deportatii care protestau joi, 1 noiembrie, in fata Guvernului, au inaintat cereri in judecata pentru a–si redobandi averea. Printre ei se numara si Vasile Busuioc, de 72 ani, deportat in 1949 in regiunea Tiumeni.

«Acolo efectuam munca silnica, de dimineata pana seara, pentru o bucatica de paine neagra, din care curgea apa ca din mamaliga. Asa am lucrat sapte ani de zile. Nu aveam haine calduroase, nu eram platiti. Eram doar chinuiti si batjocoriti. In plus, cu forte proprii, am ridicat doua case. Una ne–a fost luata cu forta, iar in alta locuiam cate trei familii intr–o camera. In 2003, am fost primit de Eugenia Ostapciuc. I–am prezentat toate actele. Dupa ce m–a ascultat a zis: " Da, se vede ca omul acesta s–a chinuit, trebuie sa hotaram problema lui», insa pana in ziua de azi nu s–a decis nimic. O tot vad la televizor cum serveste, alaturi de alti comunisti, bucate alese. Dar vreau si eu sa traiesc bine. Un general comunist, urmas de–al lui Stalin sau Voronin, are cate 6 mii de lei pensie lunara. Dar de ce eu am doar 600 de lei? Este asta o pensie reala dupa ce am muncit 59 de ani. Sa le fie rusine celor care stau in Parlament si Guvern. Vreau sa stie intreaga lume ca, in R. Moldova, a fost si este genocid! Cum platesc germanii evreilor, asa si noua rusii trebuie sa ne plateasca pentru ca, fiind minori, ne–au exploatat in Siberia. Niciun ministru nu iese sa ne vada, rad cu totii de noi. In 1989, mi–au platit 4 mii de ruble despagubiri, bani pe care i–am depus la casa de economii si am ramas cu 4 lei. M–au furat si nu am cui ma plamge. Ma doare inima cand imi amintesc chinurile si foamea pe care am indurat–o in Siberia. Timp de patru ani, am umblat in carpe, in loc de cizme, pe un frig de –25 C. Pentru ce? As vrea sa–l intreb pe Voronin, pentru ce?« — se tot intreaba Vasile Busuioc.

Din nou in audienta, din nou fara raspuns

Dupa mai multe ore de protest, un grup de cinci protestatatri au fost primiti in audienta de catre Elena Tabacaru, sefa sectiei Petitii si Audienta din cadrul Guvernului. Accesul jurnalistilor la aceasta intalnire a fost interzis.

Dupa audiere, Valentina Sturza, presedinta AFDDP, a declarat pentru Ziarul de Garda ca in cadrul intalnirii i s–a depuna in scris toate pretentiile pe care le au fostii deportati fata de Guvern.

«Ne–au promis ca toate aceste probleme vor fi analizate. De ce noi nu avem aceleasi drepturi ca veteranii de razboi, de ce Executivul nostru nu cere de la Guvernul Federatiei Ruse, care este succesor de drept a Uniunii Sovietice, sa ne plateasca despagubiri pentru prejudiciile morale care ni le–au adus? Oare de buna voie am plecat noi in Siberia?»

Aminitm ca fostii deportati picheteaza deja pentru a treia oara in acest an cladirea Guvernului, protestand fata de hotararea «privind aprobarea Regulamentului de restituire a valorii bunurilor prin achitarea de compensatii persoanelor supuse represiunilor politice, precum si achitarea compensatiei in cazul decesului ca urmare a represiunilor politice».

La 13 iunie, niciun guvernant nu s–a obosit sa le vorbeasca fostilor deportati. La fel si la 6 iulie si 1 noiembrie.

Diana RAILEAN

 

Profesorul Constantin Bobeica despre foametea din 1946—1947 S–a demonstrat ca foametea din 1946–1947 a fost provocata si planificata la cel mai inalt nivel, actele purtand semnatura lui Stalin si Jdanov. Prin Hotararea CM al URSS din 26. VI. 1946, Moldovei i se stabilise planul anual de achizitii de cereale, egal cu 10.059.000 de puduri. Culmea cinismului: dupa vizita de documentare a lui A. Kosighin, ajutoarele alimentare destinate distroficilor erau «redirectionate» in fondul achitarii postavcei. Doar in judetul Bender, in februarie 1947, erau inregistrati 39. 479 de distrofici. In raionul Lipcani, in fiecare sat, erau inregistrati cate 300 de distrofici. La punctele alimentare organizate, repartizau muribunzilor cate… 200 gr de paine, in timp ce organele de partid locale nu uita sa noteze in rapoartele lor catre instantele superioare, multumiri personale din partea celor infometati, adresate tov. Stalin, pentru «ajutorul» acordat. Basarabia a mai fost lovita de seceta si in 1922, si la inceputul anilor 30, dar nu mureau oamenii de foame sub garduri, sau in gropile cu borhot ale fabricilor de zahar din Ucraina. Era greu, dar suportabil. Nici pomeneala sa se ajunga la canibalism. Imi amintesc, din frageda copilarie, cum umblau prin sat «cu cerutul» refugiati din Transnistria, fugiti de groaza foametei si a terorii rosii, infruntand primejdii de moarte, or, mitralierile nu alegeau — copii, femei sau batrani, toti erau cositi fara mila. Asta era foamea — cel mai necrutator judecator, cum spunea D. Cantemir «Mai tare si mai vrajmasa jiganie nu este», mai ales, cand era generalizata si planificata diabolic, cum a fost cea din 1946–1947 din Basarabia. Locuitorii satelor de pe malul stang al Prutului treceau ilegal granita, cautandu–si salvarea in Romania. Pentru a evita astfel de situatii, guvernul de la Chisinau a decis marirea fondurilor de ajutor alimentar pentru aceste sate. «In 1946, pe sectorul 22 al detasamentului de graniceri, au fost retinute 400 de persoane care au incercat sa treaca ilegal granita. In ianuarie 1947, au fost retinute 101 persoane, iar 14 indivizi au reusit sa fuga». Nici nu–i de mirare, daca cei care primeau «ajutor» se alegeau cu 4 kg graunte pe luna, adesea in doua cu nisip.