Wilma Hurskainen este un fotograf din Finlanda care a vernisat o expozitie de fotografie la Chisinau. Lucrarile expuse in recenta expozitie «Devenirea/Growth/» prezinta un proiect la realizarea caruia Wilma a fost ghidata de ideea reactualizarii unor momente reale din viata sa si a celor trei surori, dupa fotografiile facute de tatal lor, pe cand erau copile. Artista intentioneaza ca noile fotografii sa comporte analogii cu originalul: locurile si compozitiile au ramas aceleasi, si expresia fetei la fel. Seria de fotografii inglobeaza circa 30 de imagini. Wilma este absolventa a Universitatii de Arte Industriale si Design, departamentul Photografie din Helsinki. Are numeroase participari la expozitii de grup si cateva vernisaje personale. Este membra a Uniunii Fotografilor si Jurnalistilor din Finlanda. Am incercat sa descopar lumea unei tinere care spune ca fotografia este una din cele mai frumoase arte, dar si

— Spune–mi ceva despre expozitia «Devenire», vernisata la Centrul Expozitional «Constantin Brancusi», reprezentand si prima ta prezenta in Moldova?

— Sunt niste fotografii pe care le–a realizat tatal meu, cu mine si cu surorile mele, cu 20 de ani in urma. Am fost mereu impresionata de fotografiile din albumul familiei. Am incercat sa reamintesc acele momente din copilaria mea, pentru a face o paralela cu imaginile din fotografii. Daca au continutul cautat, ma impresioneaza. Am mers cu surorile mele in acele locuri pentru a face fotografii, am luat acelasi tip de haine, am incercat o imitare a momentelor care s–au derulat acum 20 de ani. Initial, aveam dubii privind expunerea acestor fotografii, fiind foarte personale. Acum, fotografiile au devenit o serie de imagini. As dori sa continui, sa retraiesc acele momente. Nu cred ca surorile mele vor face acest lucru pentru mine din nou. Fotografiile de familie pot fi o forma de a invedera trecutul si identitatea unei persoane. Simultan, fotografiile sunt o forma de a ascunde unele aspecte, la fel si de a le revela pe altele.

— Fotografiile sunt realizate la Helsinki?

— Nu toate. Pe atunci, familia mea era razletita. Am trait in Germania, apoi in Argentina, surorile erau in Franta si Brazilia, faceau studii. A fost o perioada foarte grea pentru noi. Atunci am inceput sa reflectez si sa inteleg ce reprezinta familia pentru om.

— Tatal tau este fotograf?

— El a lucrat contabil, acum este pensionar. Fotografia a fost un hobby in viata sa si l–a marcat.

— Si mama?

— Ea face web–design, dar cat am fost noi mici a fost casnica.

— Care va fi urmatoarea ta expozitie?

— Acum lucrez la o serie de fotografii «fara titlu». Vor fi imagini insotite de texte. De fapt, continui sa le iau pe surorile mele drept modele pentru fotografii. Aceasta serie tine de amintiri, copilarie, de maturitate. Nu va fi la fel cu cea intitulata «fotografii vechi ale familiei». Intentionez sa dezvalui acea simbioza a fotografiei cu textul, asa cum apar in ziare. La un anume moment intelegi ca atat textul, cat si imaginea, ne transmit aceeasi informatie.

— Uneori chiar fotografia spune mai mult decat un text.

— Exact, este ceea ce incerc sa expun in aceasta serie. Textul parca ar fi ceva narativ, de parca cineva iti vorbeste, fotografia, insa, pare a fi o soapta, o sugestie, este a–lexica si ceea ce vedem in fotografie este o imagine reala a evenimentului.

— Cum a fost sa organizezi o expozitie in Moldova?

— Am avut o expozitie la Bucuresti, acum doua saptamani. Acolo, angajatii de la Ambasada Finlandei au sugerat organizarea evenimentului la Chisinau. Sunt fericita ca mi s–a oferit aceasta oportunitate.

— Prin optica ta, Moldova este o tara interesanta?

— Nu am mai calatorit prin regiuni atat de estice ale Europei. Am fost in Rusia, in alte tari europene din est, dar aici totul pare atat de diferit. Chiar si in Romania, toate incep «a prinde» o infatisare europeana. In Moldova, oamenii sunt extraordinari, foarte buni, sunt prietenosi. In acest context, gasesc interesata prima intrebare care mi–ati adresat–o privind identitatea. De fapt, sunt foarte multi artisti tineri, fotografi in Finlanda care acum sunt in cautarea identitatii nationale. Poate fi un rezultat al amplasarii nordice, fiind intre est si vest, apropierea de Rusia, dar acum timpurile sunt altele. Si situatia pare a fi similara si pentru Moldova. Se simte o usoara izolare si senzatia feroce a nationalitatii. Si nu e doar o necesitate in identitate nationala, e dorinta de a creste intr–o familie, de a deveni adult, de a fi independent. Aici toti reprezinta o individualitate.

— Povesteste–mi ceva interesant din viata ta?

— Am obsesia de a colectiona, din tarile pe care le vizitez pentru prima oara, tot felul de obiecte, ele trebuie sa fie legate de fotografie, in mod obligatoriu. Totul a inceput de la varsta de 15 ani, cand am inceput sa calatoresc. Atunci am realizat ca o calatorie inseamna si depozitarea, in memoria mea, a acestor tari. Am vizitat 40 de tari si acum as dori sa gasesc pentru colectia mea ceva neobisnuit!

— Ce te–a fascinat cel mai mult cand ai inceput sa fotografiezi?

— Cand realitatea arata aidoma fotografiei, atunci nu mai e nevoie de fotografie. Aparatul foto este menit, intr–un fel aparte, de a documenta realitatea dar, in acelasi timp, are loc o detasare de realitate: realitatea este tridimensionala, iar fotografia este bidimensionala.

— Ce detaliu te–a impresionat in aceasta dimineata?

— M–am trezit si am simtit frigul. Cand plecam, la Helsinki ningea. Am venit aici unde era cald si brusc a venit «frigul finlandez». Tara se tine de mine. M–am gandit cat de buni sunt oamenii, cand e atat de frig: administratorul hotelului mi–a permis sa tin o pisica in camera! Ador pisicile si sunt foarte fericita dimineata.

— Iti multumim.

Un interviu de Antonina SARBU