Pentru a gazifica o gospodarie ar trebui sa cheltui in medie cateva mii de lei. Cu toate ca premierul Tarlev a tot promis in campaniile electorale celor din s. Suruceni, r. Ialoveni, conectarea gratuita la gaze naturale, in sat au ramas zeci de gospodarii negazificate, chiar daca oamenii au platit din propriul buzunar cate aproximativ opt mii de lei.

Recent, premierul Tarlev a reafirmat ca, potrivit programului de gazificare, pana in 2010 urmeaza sa fie construite conducte de gaze spre fiecare localitate, iar administratia publica locala urmeaza sa continue lucrarile in interiorul localitatilor. La fel promitea si in campaniile electorale, la intalnirile cu alegatorii…

«Tarlev ne-a tot promis in perioada alegerilor, dar nu-l mai cred!», imi spune Maria Suruceanu din Suruceni. «Dar nici bani pentru a-mi gazifica gospodaria n-am dat, fiindca nu-i am.»

Deoarece Vasile Tarlev nu si-a respectat promisiunea, cei din Suruceni au pornit gazificarea gospodariilor, achitand din propriul buzunar. Sapte-opt mii de lei, atat a costat gazificarea fiecarei locuinte din Suruceni. Chiar daca au dat acesti bani, vreo 20 de gospodari au ramas cu casele negazificate.

O pensie pentru 1 m.c.  de lemne

«Pentru ca nu ajungeau resurse financiare, banii adunati de noi au fost cheltuiti pentru gazificarea altor gospodarii», explica Maria Duja, care a achitat 7 800 de lei acum patru ani. Valeriu Gara insa a platit, in 2004, doar jumatate din suma. «Nici nu voi da mai mult pana nu voi fi sigur ca gazele naturale vor ajunge in casa mea, adica pana ce va fi instalat contorul», spune el. «De fapt, nici nu ni s-a explicat cum au fost cheltuiti banii. Cica proiectul a fost intocmit pentru tot satul — si pentru cei care doreau, si pentru cei care nu doreau… Cu siguranta stim doar ca banii s-au cheltuit!» De vreo trei saptamani, la poarta lui Valeriu Gara stau cateva tevi care urmeaza a fi instalate. «Ni se tot promite… Le spun ca vine iarna si e frig, iar responsabilii se tot tin de promisiuni». Pentru orice eventualitate, barbatul a cumparat si un tractor de lemne de foc pentru iarna. Pentru fiecare metru cub Gara a platit 400 de lei, exact atat cat e pensia soacrei sale, Maria Neaga. «Cum sa ne descurcam?», se intreaba femeia de 72 de ani. «Ne vom imbodoli cu totii si vom astepta vara. Lemnele is tare scumpe. O pensie de a mea valoreaza exact cat un metru cub de lemne. Dar ce sa mai mancam?»

Salariul unui invatator — pentru mai putin de jumatate de luna

Vera Suruceanu, fosta invatatoare de clasele primare din sat, are o propunere. «De ce nu ar incerca cei de la putere sa mearga la munca peste hotare, sa guste si ei din amarul strainatatii?», spune femeia, care a incercat pe propria piele aceasta experienta, fiind nevoita sa lase scoala si elevii, care au ramas fara invatatoare, ca sa-si poata intretine gospodaria. Doar asa a reusit sa achite aproape opt mii de lei pentru instalarea gazelor naturale. «Din 2004, de cand am dat banii, ni se tot promite: "Saptamana viitoare"…» Chiar daca a muncit in Italia vreo cateva luni, suma achitata pentru gazele naturale i se pare enorma si spune ca e un pret european.

Cu salariul pe care il avea Vera Suruceanu in scoala, ar fi trebuit sa munceasca ani in sir si sa nu manance nimic doar ca sa se poata incalzi iarna. A facut chiar si un experiment cu salariul sau de profesoara, incercand sa vada pe cat timp i-ar ajunge sa-si intretina familia. Nici jumatate de luna… «Tarlev a promis satului nostru gazificare gratuita! Asa am si ramas cu promisiunile…», isi aminteste femeia de perioada campaniilor electorale. «Am fost si la primar. Ne-a spus ca nu sunt fonduri.» Vazand ca premierul ii duce de nas, din sat au plecat la munca peste hotare mai multi suruceneni. Vera Suruceanu numara ca doar in Italia muncesc vreo opt profesoare in frunte cu directoarea scolii din sat. «Doar cei care sunt peste hotare au reusit sa achite suma totala pentru gazele naturale. Ceilalti — nu au de unde.» Vera Suruceanu a constatat ca, din cauza problemelor, in R. Modova au aparut foarte multi alcoolici. «Nu sunt locuri de munca. Oamenii beau, se imbata si uita de toate! Din cauza asta am ajuns o tara atat de saraca.»

O picatura de apa de la imparat

«Au mai promis ca medicii si invatatorii nu vor achita intreaga suma», isi aminteste femeia de un alt sir de promisiuni venit din partea autoritatilor. «Si Rosca ne-a promis salarii de trei sute de euro. El si-a atins scopul, a ajuns in Parlament, dupa care s-a intors cu spatele la noi. Ne-a promis cu crucea in fata! As vrea sa-i spun drept in ochi ca nu are niciun fel de credinta. Ba da, are credinta, doar in propriul buzunar!»

Invatatoarea presupune ca poate cineva, de undeva, transmite diverse ajutoare, doar ca ele nu ajung la destinatie. «Un imparat a imbracat haine taranesti si a pornit prin sate ca sa vada cum o duc cei de la tara», isi aminteste Vera Suruceanu o poveste pe care a auzit-o de la tatal sau. «Imparatul a fost primit si bine, si rau. A vazut si multa saracie, si oameni care se plangeau pe faptele sale. A ajuns imparatul la oaste. Vroia sa vada cum traiesc ostasii. Era iarna. Facuse un bulgare mare de zapada. A aranjat soldatii intr-un rand si le-a dat bulgarele sa-l transmita de la unul la altul. La ultimul ostas ajunsese doar o picatura de apa. Vedeti? Asa dau si eu tot de ce are nevoie un om, dar pana ajunge la cel mai mic, nu mai ramane nimic…»

Vera Suruceanu a asociat aceasta poveste cu ajutoarele pe care cineva poate le si transmite pentru saracii din R. Moldova. «Dar pana ajung la noi, acestea se transforma in acea picatura de apa a imparatului.»

Anastasia NANI