Nr. 147 (20 septembrie 2007)


 Editorial

Chisinau — Alaska
Incepand cu luna mai studentii moldoveni misunau deja prin aeroportul de la Chisinau sau chiar cele de la Kiev si Bucuresti. Cu totii aveau aceeasi destinatie — SUA. Continuare 

Odesa–mama
Pe timpurile Uniunii Sovietice, nu puteam sa procuram carti in grafie latina la Chisinau decat, uneori, ceva carti de bucate. In schimb la Odesa, Ucraina, puteai sa cumperi literatura artistica, dictionare, carti de istorie. Le plateam cu sange, la propriu. Continuare 

Divorturi de septembrie
Desi toamna este considerata anotimpul nuntilor, in politica, ne–am convins de mai multe ori, este sezonul divorturilor Continuare 

Divorturi de septembrie

Desi toamna este considerata anotimpul nuntilor, in politica, ne–am convins de mai multe ori, este sezonul divorturilor. Plecarea lui Vladimir Filat de la Dumitru Diacov si cea a lui Alexandru Tanase din cadrul fractiunii PD din CMC ar putea fi urmate de alte despartiri, mai mult sau mai putin dramatice.

In aceasta toamna, se intrevad divorturi si la nivelul puterii. Ministrul Papuc, potrivit liderului PSL, Oleg Serebrian, ar putea divorta de functia sa din MAI, ajungand ambasador in Emiratele Arabe, speakerul Marian Lupu ar putea divorta de ideologia comunista, pe care a slujit–o cu iz de modernitate, ajungand unul dintre putinii pretendenti la increderea occidentalilor pentru 2009, premierul Tarlev ar putea divorta de functia sa, deoarece BM a constatat ca toate declaratiile optimiste ale acestuia nu sunt decat un bluf, or, in lipsa remitentelor din strainatate, R. Moldova ar pieri de foame si de saracie.

Si ministrul Justitiei, Vitalie Parlog, s–ar putea desparti de functia sa, motivul descaunarii acestuia fiind unul cat se poate de serios. Acum cateva zile, Cabinetul de Ministri al Consiliului Europei a respins integral lista celor trei judecatori propusi de R. Moldova pentru functiile de judecatori in cadrul CEDO, formata din Victor Orendas, judecator la judecatoria economica, Victoria Eftodi, ex–ministru al Justitiei, si Lilia Vasilevici, judecator la Judecatoria Centru, cea care a pronuntat scandaloasele decizii in cauzele Sarban, Paladi, Modarca si Pasat, in urma carora statul R. Moldova a fost condamnat la CEDO. Astfel, Cabinetul de Ministri a constatat ca cei trei judecatori, dar toti trei, nu corespund Regulamentului CE si CEDO, care prevede ca judecatorii inaintati trebuie sa demonstreze ca sunt capabili, impartiali, independenti si nesupusi statului care i–a delegat. Ce vina are Parlog in aceasta poveste? Tocmai el este persoana care a insistat ca lista celor trei sa fie propusa cat mai urgent, fara a fi supuse discutiilor si alte candidaturi, de alternativa.

Divorturi spectaculoase se asteapta si la Primarie. Dupa ce pretorul interimar al sectorului Centru, Petru Budurin, a declarat ca habar nu are despre constructia de pe Drumul Viilor, aceasta fiind, de fapt, a familiei sale, doua sau, cel putin, un divort il asteapta inevitabil. Daca nevasta i–ar putea ierta faptul ca, in public, Budurin a declarat ca nu are nimic in comun cu ea, nu cred ca primarul Chirtoaca ar putea sa–i ierte aceasta minciuna, chiar daca pretorul sustine ca l–a luat gura pe dinainte din cauza emotiilor prilejuite de microfoane si de camerele de luat vederi.

La Primarie, despartirile ar putea continua, deoarece numarul functionarilor care, de ani de zile, fac uz de functii in favoarea propriilor afaceri este necunoscut, deocamdata.

Aneta Grosu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com