Pe timpurile Uniunii Sovietice, nu puteam sa procuram carti in grafie latina la Chisinau decat, uneori, ceva carti de bucate. In schimb la Odesa, Ucraina, puteai sa cumperi literatura artistica, dictionare, carti de istorie. Le plateam cu sange, la propriu.

Librariile de la Odesa nu aveau program duminica, iar daca se afla ca ai lipsit de la lectii pe parcursul saptamanii ca sa pleci la Odesa pentru carti in grafie latina, trebuia sa dai explicatii serioase. Solutia a fost generata tot de sistemul sovietic — studentii erau indemnati periodic sa doneze sange, fapt pentru care erau rasplatiti cu 2 zile libere, 3 ruble si o masa calorica la cantina Centrului de Transfuzie.

De dimineata donam sange, luam un certificat pentru decanat (de proaspat donator cu drept de refacere timp de 2 zile), ridicam rublele si peste cateva minute eram deja in primul tren spre Odesa. Librariile de pe Deribasovskaia ne asteptau cu usile deschise, rusii si ucrainenii de acolo nu prea se dadeau in vant dupa carte romaneasca si vanzatorii chiar erau multumiti sa faca planul cu cateva volume de «Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent».

In aceasta vara, tinerii romani din Basarabia au impanzit Odesa din nou. Ei vor trece si prin librariile de pe Deribasovskaia, dar in fond vor petrece urmatorii 4 ani pe Bulevardul Francez nr.24,  la Universitatea de aici.

In acest an tinerii din R. Moldova cu dor de carte au fost loviti din toate partile. Mai intai, Ministerul Invatamantului de la Chisinau i–a tinut in suspans cu diplomele de bac. Apoi, a urmat socul admiterii, cand autoritatile Moldovei au anuntat reducerea drastica a locurilor de studii chiar si prin contract. Mii de tineri s–au pomenit fara loc, fara nici un loc de studii.

In Romania, rezultatele admiterii tinerilor din R. Moldova pentru locurile cu bursa se vor face publice in ziua in care s–ar putea sa fie depasite termenele pentru aplicarea dosarelor la locurile de studii prin contract .

Tinerii au mers pe cea mai accesibila cale — au luat trenul spre Kiev, Harkov, iar multi dintre ei — spre Odesa. Acolo au gasit facultati de romano–germanica sau de italiana si au platit contractele, fiind admisi spre bucuria managerilor universitari, a parintilor care ii finanteaza muncind in pizzeriile italiene, dar in primul rand spre bucuria tinerilor — au devenit studenti.

Acasa, guvernantii striga ca vor ca tinerii sa se intoarca si sa isi puna umarul la opera de construire a Moldovei. Peste cativa ani vor veni, probabil, ca si cei din acest banc despre odesitii plecati in ospetie, inclus in serialul «Odesa–mama»:

«Au ajuns la scara si unul dintre ei a inceput sa bata cu picioarele in usa.

— Senea, de ce bati cu piciorul? intreaba celalalt.

— Las« sa creada ca mainile ni–s pline de cadouri.»

Alina Radu