Unii parinti isi lasa copii in voia sortii motivand ca nu pot sa–i intretina. Altii, pe langa faptul ca isi cresc propriii copii, mai infiaza unul, doi sau… chiar doisprezece.

Termenul «casa de copii de tip familie» a devenit cunoscut odata cu implementarea Reformei sistemului rezidential de protectie a copilului, desi astfel de institutii fusesera initiate inca in perioada sovietica.

Neavand niciun copil, familia Gherila din satul Grigoresti, raionul Sangerei, a decis sa infieze unul. Era anul 1989. De la un copil s–a ajuns tocmai la sase, iar in prezent familia Gherila este mandra ca a crescut si a educat 12 copii.

«Cand ne–am adresat la casa de copii de la Cupcini, cu o cerere de a infia un copil, ei ne–au propus patru deodata, ne–au spus ca sunt frati, toti dintr–o singura familie, doi baieti si doua fete. Fetita mai mare, Svetlana, avea doar 10 ani. Nu eram siguri ca suntem gata sa devenim parinti peste noapte, de aceea am hotarat sa o luam la noi pentru zilele de odihna. Vineri, i–am cumparat fetei o rochita. Luni, cand am vrut sa–i pun rochita in sacosa, ea m–a oprit spunandu–mi ca va avea nevoie doar la intoarcere. Atunci am inteles ca m–am ales cu o fiica. Ne–am intors cu sotul la orfelinat si i–am luat pe toti fratii acasa la noi. Mama copiilor a decedat din cauza unei boli de inima. Sunt originari din Comrat, dintre rude nu au decat o matusa, care, desi ii vizita periodic, nu avea posibilitati materiale pentru a–i lua la ea. Despre tatal copiilor nu stiu nimic. Celelalte doua fetite, din prima generatie, au fost luate de la orfelinatul din Popenchi. Cresteau cu bunica lor in Slobozia, batrana, insa, nu putea sa le ofere grija si atentia necesare. Cand le–am luat, bunica era foarte fericita, stiind ca de azi inainte nepotelele vor avea o familie», ne povesteste mama, Zinaida Gherila.

Avem si o nepotica de la ei

Parintele–educator spune ca nu regreta ca a crescut 12 copii. «Sunt foarte buni. Svetlana este casatorita, a absolvit facultatea de drept de la Chisinau, iar in prezent este angajata la o organizatie pentru apararea drepturilor omului din Balti. Sotul ei e si el jurist de formatie. Am si o nepotica de la ei, are sase anisori. Deseori vine si se joaca cu copiii din a doua generatie. Stie ca la bunica casa este intotdeauna plina cu copii si niciodata nu se va plictisi. Ceilalti copii din prima generatie traiesc tot cu noi. Din pacate, una dintre fete s–a casatorit, insa nu a avut o casnicie fericita. Mi–am zis ca decat sa fie obijduita de sot, mai bine sa stea langa noi. Baietii din prima generatie sunt de asemenea mari, buni de insuratoare. Se mai duc la Moscova sa mai castige ceva bani».

Copiii din a doua generatie au fost infiati acum patru ani. Primii au crescut, au plecat la studii, iar casa familiei Gherila a ajuns pustie. Ambii parinti mai au vreo zece ani pana la pensie, un alt lucru decat a fi parinti nu stiu a face. In aceste conditii au fost infiati alti sase copii.

«Dintr–o familie sunt doar doi dintre baieti, Oleg si Igor. Pe una dintre fetite, Doinita, am luat–o de la spitalul din Sangerei. Copila a fost parasita pe un ses de la Bursuceni, in mijlocul iernii. Cand au gasit–o, medicii si politistii, era aproape inghetata. Dupa ce a fost tratata, m–a sunat inspectoarea de sector, stiind ca am o casa tip familie, si m–a rugat sa adapostim temporar copila la noi. Am ingrijit–o ca pe ceilalti si nu am mai putut–o lasa sa plece», ne spune mama Zinaida.

Potrivit evaluarii tuturor institutiilor de tip rezidential, realizata in cadrul Proiectului «Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru familii vulnerabile si copii in situatii de risc», in orfelinatele din R. Moldova sunt peste 11 mii de copii. Casele de copii de tip familial sunt un serviciu de alternativa institutionalizarii copiilor. Acestea le asigura copiilor un mediu sigur si similar celui familial. Intr–o casa de copii tip familie se ingrijesc un numar de cel putin 3 si cel mult 7 copii, inclusiv copii biologici.

Zece paini pe zi 

«Sunt foarte mandra de copii pe care i–am crescut. Imi pare rau doar de un singur lucru. Daca ar avea statul grija de acesti copii dupa ce ating varsta majoratului, ar fi foarte bine. Copii din prima generatie au crescut mari, lucreaza. Dar unde sa se duca daca abia se pot intretine cu banii pe care ii castiga? Iar noi ce le putem face, sa–i alungam? Nu, ca doar sunt copiii nostri» ne spune mama celor 12 copii. «La inceput indemnizatiile erau foarte mici, de doar 90 de lei. Acum s–au majorat si constituie 200 de lei pentru fiecare copil. Eu primesc un salariu de 741 de lei. In fiecare zi cumparam cate 10 paini. Nu ma pot plange ca nu imi ajung bani, dar ne descurcam doar datorita faptului ca avem gospodarie: oi, porci, pasari. Lapte, branza de vaci, oua, lapte, smantana nu cumparam, le avem pe ale noastre».

Casa de tip familial a sotilor Gherila este unica in sat. La inceput vecinii ii invidiau, crezand ca au sa se imbogateasca pe seama copiilor. Insa copii traiesc si acum in casa parinteasca, casa care nu a fost reparata de 17 ani, de cand a fost infiat primul copil. «Toata viata am visat sa construiesc o casa mare, cu o odaie pentru fiecare copil, i–am crescut cu mult drag, cum sa nu le lase mama sau tata un acoperis deasupra capului?» se intreaba doamna Zinaida.

Asistentul social din sat i–a vizitat in urma cu un an. In rest, familia Gherila nu a fost intrebata de nimeni daca are sau nu cu ce–si hrani si intretine cei 12 copii.

Diana RAILEAN