La sediul Misiunii OSCE, este vernisata expozitia personala a artistului plastic Mihai Tarus, originar din Chisinau, dar care activeaza de multi ani in Sankt Petersburg, unde s–a stabilit imediat dupa absolvirea Academiei de Arte din acest oras.

La vernisaj «a fost prezent», expediind un text despre artist, criticul Gheorghe Mardare, un vechi prieten si coleg de generatie, stabilit de mai bine de un deceniu la Hanovra, Germania.. Criticul mentiona ca «Mihai Tarus a fost unul dintre putinii care, in anii de grea restriste pentru libertatea gandirii, nu a dorit sa stie ce inseamna compromisul, cu atat mai mult — colaborationismul cu unul dintre cele mai dure regimuri care a fost comunismul imperial. Mihai, in virtutea preocuparilor sale profesionale, a recunosut doar o singura ideologie — cea a frumosului in arta. Putini sunt cei care, chiar si astazi, isi mai amintesc cata forta se cerea pe atunci ca sa rezisti capcanelor si ispitelor monstrului care nici pe departe nu gratia infidelitatea si nesupusenia. Mihai a rezistat fizic, moral si intelectual, reusind sa elaboreze, pe parcursul a peste trei decenii, o arta de proba inalta si rezistenta in timp, lucru pe care si–l doreste fiecare creator, dar care se realizeaza doar pe masura talentului si a muncii enorme de intelectualizare a acestuia».

— Cum se picta pe timpul regimului sovietic si cum se picteaza si se afirma azi un artist la Sankt Petersburg?

— In perioada urss, la Petersburg, s–a declansat o miscare a artistilor si artei nonconformiste. Eu, pe atunci proaspat absolvent al Academiei de pictura, am aderat la acest fenomen cu speranta ca voi putea sa activez ca artist mai altfel decat cei care se angajau in sistemul oficial de functionare a artei. Viata si activitatea unui artist incepator in acel spatiu cultural erau deosebite. Erai supus unui risc serios daca acceptai statutul de «artist neoficial"(neinregimentat). Asa li se spunea acelor pictori. Trebuia sa ai si surse de existenta, or, unul din tabara nonconformistilor nu avea cum sa spere la comenzi de la institutiile oficiale statale si nici la achizitii de lucrari pentru muzee. Unii dintre colegi au nimerit chiar in inchisori, sub diferite pretexte, altii — au emigrat, dar majoritatea au continuat sa activeze in conditiile care le permiteau sa gandeasca liber. Un sprijin important il aveam din partea misiunilor diplomatice acreditate in acea perioada la Petersburg. La receptiile oficiale, pe care le organizau consulatele, erau invitai conducatorii oficiali ai orasului, dar si artistii »neinregimentati ideologic«. Printre diplomati erau colectionari de opere de arta. Asa l–am cunoscut pe Dieter Biden din Germania care, acum doua luni si jumatate, a fost ambasadorul OSCE pentru monitorizarea alegerilor din R. Moldova. Erau si colectionari autohtoni. Astfel se forma un spatiu cultural in care te puteai dezvolta ca artist si puteai supravietui. Astazi?! Astazi, la Petersburg, se picteaza ca peste tot — liber, fara cenzura si fara frica. Nivelul il mentin preponderent cei care se numeau candva nonconformisti sau urmasii lor.

— In aceasta vara ai lucrat intr–o tabara internationala de creatie, la Ramnicu Valcea, cum s–au «developat», pe latura creatiei, colegii artisti din Romania, Italia, Grecia, Germania?

— Tabara a fost o experienta buna, iar comunicarea cu artistii–exponenti ai altor culturi, ai altor tari este intotdeauna o sursa de informare foarte utila. Am intalnit niste spirite libere, comunicative, agreabile, talentate, interesante si, pur si simplu, placute! Tina Popa, gazda evenimentului de la Ramnicu Valcea, a organizat foarte bine editia din acest an a taberei. Pentru mine a fost o bucurie, si pentru sotia mea, Larisa Astrein, care esre pictorita, reprezentant al Rusiei, de asemenea!

— Care este artistul plastic apreciat cel mai mult de tine in cei 45 de ani de cariera artistica?

— Optiunile se schimba odata cu trecerea timpului si pe masura ce te formezi, te dezvolti ca artist creator. Pot sa–i enumar pe cei care mi–au marcat calea incercarilor mele consecutive in plastica picturii. E. Delacroix, N. Grigorescu, impresionismul, cubismul, Malevici, Matiusin, Grecu si, indeosebi, Sterligov. Acum prefer sa privesc mai mult in interiorul meu si sa ma descopar mai mult…

— Nu ai obosit de itinerarul Chisinau–Piter? Nu te gandesti sa te intorci la Chisinau si sa te stabilesti definitiv acasa?

— E obositor si incomod. Spatiul in care traieste omul este insa cel interior, el iti determina existenta. Nu e o problema ce tine neaparat de un loc, e o necesitate interioara. As pleca si in alta parte de lume sa stau vreo jumatate de an, daca ar fi posibil. Cred ca acest fel de schimbare este numai in bine.

— In biografia ta iti amintesti sa se fi produs vreodata o «ruptura» intre ceea ce faceai si ce ai fi dorit sa realizezi?

— Fac ce pot, nu ce vreau. Rezistenta materialului pictural e mai mare decat dorinta mea. Trebuie sa ma conformez si sa o scot la capat asa cum ar fi mai bine.

— Spune–mi, ce ai fi dorit sa te intreb si nu te–am intrebat?

— Niciodata nu se spune totul. Niciodata nu inchide cu putere usa de la intrare, intotdeauna e bine sa lasi un loc pentru «buna ziua»!

— Multumesc pentru interviu si felicitari pentru expozitia vernisata!

Pentru conformitate, Antonina SARBU