In R. Moldova exista 25 de case de copii de tip familie, iar altele 12 urmeaza a fi deschise la Ialoveni, Calarasi si Criuleni

«Le iau haine la moda. Merg prin piata si ma uit in jur cu ce sunt imbracate alte fete. Asa obisnuiesc sa fac cumparaturi pentru copiii mei», spune Tudor Onofrei, numit tata de douazeci de copii. De cele mai dese ori, tata Tudor merge de unul singur la cumparaturi, cheltuielile de drum fiind prea mari ca sa poata lua cu sine toti copiii. Tata a invatat cum sa aleaga imbracaminte pentru ei. Cunoaste marimile la haine si la incaltaminte. Are metoda lui de a memoriza aceste detalii. «Lungimea incaltamintei o masor cu o crenguta. Doar crenguta lui Alexei o vopsesc in alta culoare, ca sa fac diferenta cu marimile fetelor», se destainuieste Tudor Onofrei in timp ce asteptam copiii sa vina acasa de la ultimul sunet.

Familia Onofrei din satul Hajdieni, raionul Orhei, a crescut 20 de copii, dintre care 17 au fost luati de la case de copii. Acum 15 ani, Tudor si sotia acestuia, Elena, au creat o casa de tip familie.

Conform Regulamentului casei de copii de tip familie, aprobat prin de Guvern in 2002, aceasta reprezinta o institutie creata in baza unei familii naturale, sot si sotie, in scopul intretinerii partiale si educatiei copiilor orfani si a celor ramasi fara ocrotirea parintilor. Fondatorii caselor de copii, numiti parinti — educatori, pot fi cetateni care au atins varsta de 25 de ani. Intre timp, au intervenit si schimbari in regulament, numarul de copii luati pentru ingrijire s–a redus pana la sapte persoane.

Elena a fost cea care a decis sa infieze acesti copii, dar tot timpul a fost sustinuta de sot. Chiar de la inceput, Tudor Onofrei a zis: «Ce, n–o sa gasim o lingura pentru acest copil?! Ori hraneste unul, ori sase, e totuna». Fiecare copil are istoria sa, pe care multi dintre ei o cunosc.

Tudor si Elena isi au si ei povestea lor. Tudor a crescut intr–o familie numeroasa de 12 copii, el fiind al treilea de la urma, iar mama Elenei mai tot timpul era internata in spital si ea a crescut mai mult singura. De aici vine si dragostea pentru copii. De aproximativ doi ani, de cand i–a decedat sotia, capul familiei se descurca singur cu fetele. «Imi este greu, dar bogdaproste, ne descurcam. Chiar daca copiii sunt mari, nu vreau sa–i pun la munca. Am noroc de pamant si de gospodaria din jurul casei. Iarna am vandut vreo trei tone de rasarita, acum scroafa mi–a fatat zece purcei, pe care am sa–i cresc tot pentru casa. Ma mai ajuta baietii, imi mai trimit bani de cheltuiala, iar fetele mai mari ma ajuta si ele cu ce pot. Cu alocatia pentru copii nu te descurci. Pe langa ceai, trebuie sa le mai dai si unt, si biscuiti, dar 200 de lei de copil nu–ti ajung pentru prea multe», povesteste Tudor Onofrei.

Lunar, fiecare copil primeste ajutor din partea statului. Cate 180 de lei — prescolarii si cate 200 de lei — scolarii. Celelalte alocatii sunt neinsemnate, dar si nu prea frecvente. La inceputul anului scolar, fiecare copil beneficiaza de 1000 de lei pentru haine si rechizite scolare. Liliana Rotaru, director CCF Moldova, Copil, Comunitate, Familie, considera ca atat alocatiile pentru copii, cat si cea pentru parintii–educatori sunt mici si insuficiente. «Daca ne referim la sprijinul financiar, este dificil ca doar un singur parinte–educator este salariat, desi ambii isi exercita functia de parinte, 24 din 24 de ore», este de parere Liliana Rotaru.

Chiar din drum am remarcat casa familiei Onofrei. Trandafirii rosii din fata casei iti fac din ochi. Sunt multi si, practic, acopera balconul casei. Gradina este mare si bine ingrijita, poarta si gardurile par a fi proaspat vopsite. «Gospodaria noastra este frumoasa. Acum florarul casei este tata. Noi il ajutam la sadit si la udat florile. Astazi fratele si surorile au avut cate un buchet de flori proaspat cules din ograda», spune Ana, una dintre fete. In toate cele patru odai in care doarme familia, tavanele inalte au margini ornamentate cu flori, iar peretii sunt decorati cu personaje din povesti, pictate inca de mama.

Acum prin jurul casei poti vedea doar 7 copii. Cinci dintre acestia au fost botezati chiar in casa familiei. Ultima fata infiata este Leanca, asa o numeste tatal. Tudor Onofrei spune ca ceilalti copii sunt deja mari si s–au aranjat pe la casele lor. «Am facut opt nunti si la toti le–am spus sa chiteasca cu cine se casatoresc. Am opt nepotei, iar la sfarsitul lunii cred ca o sa mai am inca o nepotica, de la Olesea», ne spune zambind stapanul casei. Acum toata familia se intalneste mai rar, doar de sarbatori. Fiecare isi are gospodaria sa. Veruta, cea mai mare dintre fete, n–a fost de la vinerea mare acasa, dar telefoneaza tot timpul. «Cand ma duc la Chisinau la vreun seminar, ma cheama la ea sa–mi faca pizza. Lucreaza la un restaurant in calitate de bucatar. Imi spune ca vrea sa se marite, dar eu ii zic sa se uite la el si pe urma sa se casatoreasca», o sfatuieste tatal. Anisoara locuieste in satul Cucuruzenii de Sus, raionul Orhei, si le face la toti tunsoarea. «Am tare multa nadejde in ea», spune tata Tudor. Pe cinci mai, tata a fost la nunta Olesei, fata «de sange», si nu a reusit sa mearga la ziua de nastere a Gheorghinei, fiica Anisoarei. «S–a suparat ca nu m–am dus, dar sa termin lucrul si stie taca ce sa faca», zice el.

Ana acum este de mare ajutor in casa. Are 19 ani si a invatat de bucatar, dar se pricepe la toate. Cand este acasa, tatal ii incredinteaza bucataria. «M–am obisnuit sa fac mancare pentru toti in cratita sau ceaunul de opt litri. Vara trecuta, cand fratele si surorile au fost la tabara, imi era greu sa pregatesc doar pentru mine si pentru tata. Il ajutam si noi cu ce putem: curat prin casa, pe afara, lucru pe deal», spune Ana.

Atunci cand tanarul atinge majoratul, familia nu mai este obligata sa–l creasca. Conform aceluiasi regulament, copiii din casa de copii de tip familie detin calitatea de membru al acesteia pana la varsta de 18 ani sau pana la 23 de ani, in cazul in care isi continua studiile. Tot legea scrie ca la atingerea majoratului, autoritatile administratiei publice locale de la locul de nastere vor contribui la plasarea acestora in campul muncii. «Este dificil pentru un copil care la 18 ani trebuie sa paraseasca casa de tip familie si primeste doar 1000 de lei la plecare. Pentru familii este de asemenea frustrant sa–l porneasca in lume fara ajutor. Din partea statului se face prea putin ca acesti copii sa se poata realiza pe plan profesional», considera Liliana Rotaru. Dupa studiile medii, majoritatea copiilor merg la o scoala de meserii. Sunt putini cei care au facut studii superioare. De regula, studiile universitare sunt platite de parintii–educatori, iar studiile in scolile de meserii sunt pe gratis. «Este posibil ca si la universitate copiii sa obtina burse, dar, de multe ori, parintii–educatori si copiii nu–si cunosc drepturile. Marea majoritate a tinerilor care au crescut intr–o casa de tip familie reusesc sa se incadreze in societate si formeaza o familie reusita. Copiii din prima promotie, care au acum 25–28 ani, isi au familiile lor, iar parintii–educatori au fost cei care i–au ajutat la sa faca nunti, petreceri la armata sau zile de nastere», spune Liliana Rotaru.

De mici, copii au fost invatati sa fie gospodari, buni la inima si sa se ajute reciproc. Mama i–a invatat nu doar sa brodeze, sa faca mancare si curatenie, ci si sa mulga vaca. Ana spune ca Alexei mulge cel mai bine vaca. «Nu este greu. Poate la inceput a fost, dar acum sunt obisnuit», spune Alex, baiatul de 11 ani.

Astazi Doina este bucuroasa ca a iesit in vacanta. A absolvit opt clase. «Vara voi sta acasa. Poate vom pleca impreuna la tabara», spera ea. Surorile gemene, Maria si Elena, invata in aceeasi clasa cu fratele Alex. Chiar stau toti trei intr–o banca. Maria spune ca, de obicei, ei isi fac singuri lectiile pentru acasa. «Daca avem de rezolvat o problema necunoscuta, cer ajutorul celor mai mari, dar, de regula, reusim sa ne descurcam singuri», zice ea.

Chiar daca sunt multi, tata Tudor spune ca nu le incurca numele: «Stiu si data, si anul nasterii la fiecare dintre ei». In timp ce mancam placinte cu branza si marar, Tudor Onofrei ne spune ca, de la un timp, niciun parinte nu vine sa–si vada copiii. «La primii copii veneau parintii, in special ai Verutei si matusa Angelei. Dar acum…»

Roxana TEODORCIC