In pofida faptului ca personalul azilului sustine ca situatia de aici corespunde unor cerinte mai mult decat necesare, realitatea este departe de acest adevar. «Cele 220 de persoane de varsta a treia se simt aici foarte bine. 90% din locatari nu ar fi dispus de apa calda, mancare, incalzire la ei acasa», sustine Lidia Tiuleacov, reprezentanta a administratiei Azilului Republican de Batrani din Chisinau. Discutiile cu batranii dezvaluie adevaruri dure vizavi de atitudinea copiilor fata de parintii lor, pe care ii abandoneaza, urmarind scopuri obscure.

Vera Baschena este una dintre aceste victime. Ea spune ca, in ultimele luni, a trait un adevarat cosmar. «Niciodata nu m–am gandit ca voi ajunge la batranete sa dorm in scara apartamentului, pe un colt de ziar», spune ea. Doamna Vera a lucrat toata viata pentru a cumpara cu sotul sau, care a decedat acum trei ani, o casa mai mare pentru ei si cei doi copii. «Am hotarat, pana la urma, sa schimbam apartamentul din centrul orasului, care era mai mic, pe unul mai mare, cu trei odai, in sectorul Botanica. Am mai adaugat la aceasta si banii pe care ii aveam adunati de ani de zile, fiind sigura de faptul ca vom locui impreuna». Dar nu a fost sa fie asa. La doua zile de la instalarea in noua locuinta, fiica mai mica, Irina Ciolpan, a alungat–o in strada. «Trei zile am hoinarit prin blocurile din apropiere. Ma plimbam dintr–un troleibuz in altul, iar seara urcam la etajul trei si dormeam pe fereastra». Batrana a intocmit actele pentru apartament pe numele fiicei sale, care a profitat de aceasta pentru a locui impreuna cu sotul sau, alungand–o pe propria mama in strada. Dupa aceste zile de calvar, Vera Baschena fusese gasita de catre una dintre nepoatele sale, plecata de multi ani in Rusia. Ea a fost persoana care a adus–o la Azilul Republican de Batrani. «Multumesc lui Dumnezeu ca m–a gasit nepotica mea si m–a adus aici, de altfel era sa mor in strada de foame si de frig».

Acum se simte putin mai bine, dispune de ingrijirile necesare, desi, spune chiar ea, «mai am probleme de inima, medicii mi–au vorbit despre operatie, dar nu inteleg pentru ce as avea nevoie de aceasta operatie, cand am deja 70 de ani». Golul tristetii si dezamagirii nu va fi niciodata completat in sufletul Verei Baschena. Astazi nu o viziteaza nimeni, decat, rareori, singurul sau fecior, stabilit de mai mult timp in Ucraina. «Fiul meu a facut armata in Ucraina, acolo s–a casatorit si s–a stabilit deja de 12 ani. Am nepoti pe care nu i–am vazut niciodata. Nu am de unde sa iau bani pentru a pleca si nici fiul meu nu–si permite. Ultima data a venit pe cand locuiam cu Irina. Mi–a dat si bani, dar ea mi i–a luat. Nu am vazut niciun banut», spune batrana.

O situatie cu totul diferita de cea expusa anterior de Vera Baschena prezinta Irina Ciolpan, fiica acesteia. Potrivit ei, familia a locuit initial intr–un apartament mic. Dupa casatorie, aceasta, impreuna cu sotul, a decis sa locuiasca separat, cumparand un apartament la Botanica, unde locuieste si pana in prezent. Sunt 12 ani de atunci. Batrana urma sa locuiasca impreuna cu fiul sau in vechiul apartament, dar, in acea perioada, el plecase in Ucraina, batrana ramanand singura. Dupa zece ani, fiul a revenit si a vandut apartamentul. Irina mai spune ca fratele sau ar fi luat toti banii, plecand din Moldova. Intre timp, Vera Baschena ar fi locuit intr–un camin, creand probleme mari vecinilor. Se plangea mereu, era tot timpul nemultumita. Nemaiavand unde locui, Baschena a fost adusa la Azilul Republican de Batrani. Irina afirma ca ar fi locuit si la ea ceva timp si ca niciodata nu a parasit–o in strada. Doamna Vera sustine ca a fost vizitata de fiul ei, Irina ne comunica contrariul. Am intrebat–o pe Irina Ciolpan daca isi viziteaza mama. A zis ca este foarte ocupata si ca are mari probleme de familie.

Constantin Carbunaru, in varsta de 77 de ani, din satul Hajdieni, raionul Glodeni, locuieste aici de trei ani. Fiul sau mai mare a decedat la varsta de 20 de ani, iar pe fiica sa, Raisa Carbunaru, nu a mai vazut–o de cand a venit. «Nici nu am stiut ca ma aduce aici, m–a amagit ca sa–mi ia gospodaria, mi–a spus ca venim la spital si m–a parasit. Eu eram bucuros ca ne ducem la doctor, dar ea m–a adus aici ca sa–i ramana ei toata gospodaria. M–a lepadat cum ar lepada… nu stiu pe cine». Despre fiica sa, batranul nu mai stie nimic de trei ani de zile. Spune ca aici i se ofera caldura si mancare. Nu se plange de conditii, doar ca a «ramas intr–o pereche de pantaloni, daca vreti sa ma credeti», recunoaste dumnealui. De trei ani, nimeni nu–i mai deschide usa sa–i spuna o vorba sau sa–i aduca altceva de mancare, decat terci, supa, chifle, ceai sau chefir, adica ceea ce li se ofera la toti batranii din azil. «La mine nimeni nu vine in vizita, nimeni pe lume». Batranul are probleme de locomotie si este inapt de a se deplasa. Orele au devenit pentru el zile, iar lunile — ani. L–am gasit pe Constantin Carbunaru agresat fizic, cu numeroase leziuni si vanatai pe fata. «Iata–l, poate merge si, daca are ceva pretentii la mine, ma bate», spune el despre batranul cu care locuieste in odaia nr. 14 de la etajul trei. «Nu a fost de ajuns ca nu pot manca de toate, dupa aceste lovituri, nu mai pot manca nimic». Administratia azilului sustine ca aici totul este bine si ca nimeni nu sufera, insa nu inteleg de ce nu se iau masuri in cazul dat?

Desi e dificil sa recunoastem, aceasta este situatia reala a mai multor persoane de varsta a treia din Azilul Republican de Batrani din Chisinau. Astazi copiii profita de munca parintilor, agonisita in decursul intregii vieti, traiesc in apartamente luxoase, iar pe langa salarii mai primesc si pensiile parintilor, pe care ii lasa in voia sortii, fara a se gandi ca odata, candva, vor ajunge si ei batrani.

Exemplele

Angela Nicolau, psiholog:

In functie de modul in care sunt tratati parintii sau bunicii de catre descendentii lor, poate fi facuta o concluzie adecvata despre statutul batranilor din societate.

Sustinerea batranilor este una dintre cele mai importante obligatii ale familiei. Parintii ar trebui sa fie siguri de faptul ca vor avea o batranete linistita si ca vor fi ingrijiti de copii si nepoti. Respectul fata de batrani nu este doar o obligatie a familiei, ci si una sociala. In trecut, la batranete, omul era implinit. Astazi, insa, lumea are o viziune opusa celei de atunci.

Obligatiile parintilor creeaza o conexiune intre ei si copiii lor pe parcursul intregii vieti.

In orice fel de societate, familia este cel mai important subiect prin care se socializeaza parintii si copiii. Exista mai multe tipuri de familii: in unele copilul este educat de ambii parinti si de bunici, in altele doar de parinti si in cea de–a treia categorie copilul este educat de un singur parinte. Astfel, copiii sunt influentati de un anumit mod de viata si chiar intemeiaza o familie asemanatoare familiei in care s–au nascut.

Conditiile de socializare in cadrul familiei pot fi atat favorabile, cat si nefavorabile pentru copil. De exemplu, exista familii in care copiii devin victime ale violentei sexuale din partea parintilor, a fratilor mai mari, iar acest fapt lasa amprente negative in psihologia copilului pentru toata viata.

Daca copilul este supus in permanenta unor stari afectiv–emotionale precum stresul, presiunea, nelinistea, neincrederea, exista riscul unor traume psihologice care afecteaza viata individului format.

Pentru unii indivizi este dificil sa locuiasca impreuna cu parintii sau cu unul dintre ei. Acesta este un stimulator ce genereaza conflictul dintre generatii. Pentru solutionarea acestei probleme, individul apeleaza la azilul de batrani.

Exista si situatii in care copiii au un comportament violent fata de parinti, asigurandu–le o batranete la azil. Nepotii suporta foarte greu lipsa bunicilor si nu este exclus faptul ca ei vor proceda la fel cu parintii lor.

Prin urmare, abandonarea parintilor poate fi definita ca fenomen. Pentru a evita pericolul transformarii acestui fenomen in lege, comportamentul adultilor, in raport cu copiii lor, ar trebui sa raspunda normelor necesare.

Si statul ar trebui sa elaboreze programe eficiente de adaptare a batranilor in societate.

Batranetea nu este o maladie, ci o etapa a vietii si nu trebuie sa uitam de faptul ca fiecare dintre noi va ajunge in etate. Adultii trebuie sa manifeste respect si compasiune fata de batrani, fiind astfel un exemplu pentru copiii lor.

Svetlana TURCU