Carolina Petrov il asteapta pe tata

Pe tata l–am vazut ultima oara in vara anului trecut. S–a bucurat mult cand ne–am intalnit. De la ultima noastra revedere trecusera doi ani… Tata m–a intrebat ce mai fac, la randul meu l–am intrebat si eu ce mai face. El nu prea mi–a vorbit despre conditiile din inchisoarea de la Hlinaia. De fapt, nu mi–a povestit niciodata cum este acolo. Tata a fost arestat pe cand aveam doar doua luni. I–am simtit mult lipsa in acesti cincisprezece ani, nici nu stiu ce inseamna sa am un tata langa mine. L–am intrebat de multe ori de ce a fost arestat si niciodata nu mi–a raspuns. Refuza sa–mi vorbeasca despre asta. Poate este prea dureros. Am aflat de la sora bunicii mele ca in razboiul din Transnistria a fost prins de catre rusi… Inseamna ca tata mi–a fost rapit de razboi!?

Nu a mai ramas mult pana la eliberare. Imi inchipui ca acea zi de iunie va fi una cu soare. Voi merge sa il intalnesc impreuna cu fratele meu, Victor, care se va intoarce acasa de la armata, unde cred ca este un adevarat granicer. De fapt, Victor ar vrea sa se faca militar si sa pazeasca hotarele. Acum el e la granita dintre R. Moldova si Romania. Il astept si pe el cu drag.

O astept si pe mama. Ea este in Italia de doi ani si jumatate, ingrijeste de niste bolnavi si e foarte ocupata.

Tata va iesi la libertate inalt si cu barba, asa cum arata la ultima noastra intalnire. Dupa intoarcerea lui acasa ne vom aranja viata… Cel mai important acum, insa, este sa revina la cei apropiati, unde il asteaptam cu totii. Poate ca dupa eliberare voi sti si eu ce inseamna sa ai parte de sprijinul unui tata…

Cel mai mult imi doresc acum ca parintii mei sa fie din nou impreuna!