Uniunea monetara europeana risca sa deraieze si sa submineze piata unica comunitara, daca cele 12 state care au adoptat moneda euro nu trec la reformarea radicala a economiilor lor, se subliniaza intrun raport al Institutului "Centre for European Reform". Documentul de analiza este realizat de specialistii unuia dintre cele mai respectate si influente grupuri de reflectie pe probleme europene. Expertii avertizeaza ca amanarea si chiar ignorarea reformelor economice nepopulare, mai cu seama in Italia, pot conduce la esecul uniunii monetare, considerata, alaturi de extindere, una dintre cele mai importante realizari ale UE.
Solicitat de Stirea de Garda sa evalueze perspectivele rezervelor valutare ale cetatenilor R. Moldova, aflati la munca peste hotare, in special in Italia, Veaceslav Ionita, expert in finante, a declarat ca, cel putin in urmatorii cativa ani rezervele valutare ale moldovenilor, pastrate in euro, sunt in afara riscurilor. "Cand a fost lansata euro, au fost convenite niste reguli stricte care trebuie respectate de toate tarile. Este adevarat, de vreun an, Italia declara ca intentioneaza sa iasa din zona euro, dar aceste declaratii nu sunt periculoase pentru comunitatea euro. Sa ne amintim ca UE a avansat spre valuta unica europeana timp de vreo 50 de ani", sustine Ionita, amintind ca frustrarile fata de aceasta moneda sunt mult mai mici decat puterea ei. "Nu ar trebui sa comparam moneda euro cu rubla sovietica despre care cunoastem cum a "cazut" intro singura noapte", afirma Ionita.
Potrivit expertilor, moneda europeana isi consolideaza pozitiile. Raportul de 1,27 fata de dolarul american, ar putea evolua pana la sfarsitul anului, depasind cu siguranta cifra de 1,3.
Alt indicator care ar trebui sa incurajeze detinatorii de euro pot deveni strategiile bancherilor din tarile dezvoltate care, de ceva timp, isi cresc rezervele valutare in euro. "Problemele dolarului american sunt mai mari decat ale monedei europene, de mai mult timp se tot anticipeaza caderea brusca a dolarului, dar acest lucru nu se intampla", aminteste Ionita, argumentand ca valutele straine sunt expresia unor economii importante care sunt consolidate constant.