Stimata redactie, iubit Parlament, dragi cetateni,
Noi, un grup de femei, detinute pe nedrept in Penitenciarul de la Rusca, ne adresam cu o propunere de o importanta mare pentru conducerea noastra. Am aflat cu mirare ca trei deputati comunisti au scris un proiect de lege cerand pentru presedintele nostru aceasta imunitate juridica pe viata. Noi credem ca nu au fost luate in vedere interesele multor oameni si nui tarziu inca sa tineti cont si de parerile noastre. Am discutat prin toate camerele si femeile de aici au hotarat sa va scriem. Nu va uitati ca suntem de la Rusca, dar cine oare mai bine decat noi simte ce inseamna sa nu ai asta imunitate juridica pe viata… Daca am fi avut si noi imunitate de aceasta, eram, poate, si noi in politica, in conducere. Noi nu cedam cu nervii, incercam sa facem ce se poate si aici. De aceea si vam scris acum.
Deci, de aici, de la racoare, propunem ca Parlamentul chiar azi, joi, 16 februarie, inainte de Ora Guvernului, sa voteze proiectul fostului vicepresedinte al Legislativului, Vadim Misin, si a celorlalti doi tovarasi ai sai, tinand, bineinteles si categoric, cont de propunerea noastra, a femeilor de la Rusca. Sa nu fie egoisti si asa de hatri deputatii si sa se linguseasca numai pe langa presedintele Voronin. Nu le sta chiar bine. Aici, la Rusca, egoistii o duc greu. Deputatii trebuie sa inteleaga, odata si odata, ca daca e imunitate pe viata, omul nu poate trai singur. Cu ces mai rai ceilalti presedinti? Dar premierul nostru Tarlev, sau cei care au fost, Braghis, Ciubuc, Sturza sau Bucluc, cu ces mai rai? Dar cu ces mai rai cei care au vrut si ei sa fie conducatorii nostri, dar nu leau ajuns vreo cateva voturi, asa ni se pare. Efremov, Plugaru, Klimenko, Sima, Maricica, Alexei, Grecianii, Tataru? Cu ce au gresit ei?
Noi, femeile de la Rusca, nu suntem chiar tinere si tinem minte cum a fost si cu alti presedinti. Cu Brejnev, Gorbaciov, Bodiu, ori cu Simion Cuzmici. Ei toti au facut ceva bun pentru aceasta mica Moldova.
Dar mai tare va rugam, noi femeile, ca sa dati tot de asta, pe viata, femeilor, prietenelor, iubitelor lor, pentru ca aici la Rusca ii cam stramt.
Aproape toate am fost maritate si suntem la ziua de azi mame. Cu ingrijorare ne uitam la proiect, unde nu e scris nimic despre copii, mai ales ca o parte de gazete sau legat de lucrarile feciorilor. Drept ca Misin nu stie limba de stat si no fi citit ziarele estea in latinita, si poate nu o vazut ca unii il sapa pe Oleg. Noi ii dam crezare lui Misin, ca si el ii deputat, dar va rugam sa dati de aceea, pe viata si la copii, ca ei sunt noua generatie de conducatori, ei tot merita, ca tot au imunitetu slab si pot fi prinsi la comanda, ca "gripa aviara" este peste tot la libertate.
Draga Parlament! Noi, femeile de la Rusca, va chemam sa va mai uniti odata, tot asa ca la 4 aprilie, si sa votati imunitetul pe viata. Credetine pe noi, aici e stramt si nui usor de trait, de aceea vedem bine cine si ce are a pierde. Oare exista om care are masini la scara, motociclete, saune, vile si fabrici, sa nu vrea sa le aiba pe viata? De aici noi spunem un Nu! Votarii separate! Toti pentru imunitet pe viata!