Speranta este numele unui copil, nascut acum 15 ani. Parintii au conceput–o intr–o noapte de vara, dupa o zi petrecuta in scandari si proteste, prin parcuri si piete. Multimea cerea dreptul la limba romana, la alfabetul firesc limbii noastre, cerea dreptul la identitate, la altfel de destin, toate impreuna insemnand dreptul la libertate.

Anii au trecut repede. Parintii Sperantei, ocupati cu cresterea primului si singurului lor copil, nici nu au prins de veste cand idealurile pentru care au luptat acum 16 ani s–au risipit in van. E ciopartita Limba Romana, e strangulata Istoria Romanilor, e huiduita ideea de Libertate si nespus de multa tacere, atat din partea patriotilor de altadata, cat si a celor, deveniti peste noapte, s–a lasat peste aceste probleme care sangerau candva.

Am ajuns la inca un sfarsit de an. Si bilanturile acestuia sunt, iarasi, destul de triste: sute de mii de oameni plecati ireversibil de acasa, unii pierduti fara urma, salarii mici, intrigi politice si tradari fara seaman. Lumea a ajuns sa se incurajeze stupid la gandul ca vin timpuri si mai grele, deci, ar trebui sa se multumeasca de putinul ce–l are.

Speranta, copilul acelor parinti revolutionari scrie azi versuri. Parintii sai inteleg prea putine din randurile Sperantei. Ei nu sunt poeti si spun ca scrisul Sperantei este fara rost si fara sens astazi. Ei sunt saraci, neprotejati de lege si de stat, iar atunci cand se intampla sa stea la aceeasi masa, in fapt de seara, isi ascund privirile, de parca ar fi comis un act de infidelitate. Someaza mai multe luni in an, iar salariile agonisite le investesc in visele Sperantei: in carti, in cizme de iarna, in lapte, atunci cand raceste si, tot mai rar, in calatorii la tara, la bunica. Spre deosebire de altii, foarte multi, care au luptat in anii 1989–90, si care astazi cred ca sacrificiile au fost zadarnice, parintii acestui copil se mangaie cu gandul ca o au pe Speranta. Ei stiu ca, de la 1990 incoace, s–au vandut intreprinderi, case, cartiere intregi, partide politice, idei, culori, sloganuri, statute si programe electorale... Sau vandut oameni, rinichi, testicule, ficat, splina si ochi... Moldova pentru care au luptat parintii Sperantei s–a transformat intr–un targ in care o saracie de moarte bantuie si la acest sfarsit de an. Bilanturile triste au o singura alinare. Speranta nu se vinde, pentru ca nu are pret. Dar cati dintre noi mai au speranta?

Aneta Grosu