Copiii in dificultate si devianta juvenila au devenit sinonime in R. Moldova. Mii de semeni ai nostri ajung fara o familie, cu un handicap emotional si de educatie. Crearea sanselor egale pentru reprezentantii micii generatii nu constituie o preocupare importanta a autoritatilor statului. Investitii in aceasta categorie, de obicei, fac organizatiile internationale, sesizate de reprezentantii societatii civile de la noi. Altfel, proliferarea deviantei si delicventei juvenile poate atinge cote deosebit de grave.
La bazele fenomenului sta somajul, criza de locuinte, salariile mici, sistemul infect de educatie. Dupa 15 ani de interminabila tranzitie, asistam la acte cu–adevarat rusinoase pentru o natiune. Migratia necontrolata pune un mare semn de intrebare asupra viitorului natiunii, in timp ce marii corupti nu cedeaza pozitiile. Copiii ramasi fara tutela parinteasca sau in lipsuri, in cadrul familiilor ruinate, devin mila strainilor. In cel mai bun caz, ei ne adopta copiii. In altele, ei fac simple investitii in imobile si in proiecte de intretinere a orfanilor nostri. Ceilalti devin prada traficantilor sau raman in strada. Strainii ne arata cum blocuri devastate pot fi readuse intr–o stare civilizata. Cu mult alai, cu prezenta ambasadorilor si a altor generosi donatori externi, urmarim incantati ce zile bune am ajuns…
Unul dintre cele mai recente evenimente a fost deschiderea la Ungheni a primului Centru de Reintegrare Sociala a tinerilor. Mare bucurie pentru localnici, in conditiile in care in tot raionul Ungheni, din 20 000 de copii, aproape 5000 au ramas fara unul dintre parinti. Este primul centru din reteaua de zece institutii similare care urmeaza a fi create in diferite localitati din Moldova. Scopul principal al acestora este sa acorde servicii sociale tinerilor care au crescut si au fost educati departe de parinti, cat si femeilor in situatie de risc, inclusiv celor gravide predispuse sa–si abandoneze copilul.
Deschiderea institutiei respective face parte din proiectul "Oportunitati mai bune pentru tineri si femei", finantat de Departamentul SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID) si implementat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. La deschiderea noii institutii au participat Excelenta sa, dna Heather H. Hodges, ambasadorul SUA in R. Moldova, dl Bruno Pouezat, reprezentantul permanent al PNUD in Moldova, Anatol Izbanda, primarul de Ungheni s.a.
In toate satele moldovenesti exista asemenea categorii de copii. Copiii raman fara parinti, chiar daca nu–i razboi, a declarat Victor Deres, seful Directiei generale raionale de invatamant, tineret si sport Ungheni.
In acest raion ei sunt institutionalizati la gimnaziul–internat pana in clasa a IX–a. O parte dintre micuti au fost abandonati din primii ani de mamele solitare. Reintegrarea lor in societate este posibila doar prin intermediul unor asemenea institutii, considera Victor Deres.
Fenomenul traficului de fiinte a afectat intr–o anumita masura acest raion. Traficantii au pus mana pe o mama cu doi copii din satul Simeni. Doar un copil a fost gasit cersind in Krakov si ulterior repatriat prin intermediul ambasadelor. Ceilalti doi si–au pierdut urma.
Problema specialistilor ramane a fi soarta copiilor in dificultate la finalizarea studiilor gimnaziale. In opinia lor, deschiderea unor institutii similare ar fi o iesire din impas. Guvernul ar trebui sa–si concentreze atentia asupra crearii unor conditii in care copiii ar ramane in familii, asupra deschiderii unor locuri de munca in vederea reintoarcerii parintilor in patrie. Expertii sustin ca la Ungheni ar exista numeroase oportunitati pentru cetatenii emigrati. Alegand sa plece, parintii castiga bani, dar isi pierd copiii.
Irina, una dintre beneficiarele Centrului de integrare, este originara din satul Parlita. Pana in clasa a IX–a a studiat la Gimnaziul–internat din Ungheni. A ramas fara tata acum opt ani din cauza hipertensiunii. Mama, pe care o iubeste enorm, conform organelor de drept, a savarsit o crima. Se considera nevinovata. Ajunsa intr–o saracie lucie, fara nici un sprijin, cu un serviciu prost platit, nu avea cu ce isi intretine cei trei copii. Femeia ingrijea de un batran in intentia de a–i ramane casa respectivului. A cedat psihic si a savarsit crima pentru a schimba situatia copiilor.
Irina, Valeriu si Aurica au ramas cu inimile sfasiate. Irina are o sensibilitate iesita din comun. Plange in fata oricarui om care vrea s–o ajute. Corespondenta cu mama ii mai da puteri sa treaca peste multe frustrari. Prieteni nu mai are. Majoritatea au ramas in sat. Norocul eu este atasamentul de sora sa, care este in clasa XI–a si lucreaza la Chisinau. Zilele libere le consacra surorii mai mici. Fratele este elev in clasa VII–a la gimnaziul–internat din localitate.
Irina isi aminteste cu nostalgie de timpurile cand era vizitata de mama, chiar de doua ori pe saptamana. Intre timp, casa in care locuiau au fost devastata de unii localnici certati cu Dumnezeu. Irina are in spate o viata risipita, insa noua sa casa ii da multe sperante. Si–a luat viata in piept si doreste sa studieze intr–o scoala profesionala. Viseaza sa devina croitoreasa. De obicei, este o prietena a bibliotecarilor. Ii plac nespus de mult lecturile din Eminescu, Creanga, Alecsandri. Irina crede ca isi va recupera familia pierduta. Cand va deveni majora, spera sa ajunga la bunicii din Rusia, pe care nu i–a vazut niciodata.
Moldova este o tara ai carei copii sunt abandonati din motive economice si sociale mai mult decat din alte tari ale Europei. Marina, o alta beneficiara a institutiei in cauza, are numai mama, care lucreaza la constructii in Odesa. Bunicii fetei sunt surdomuti, fratele mai mic lucreaza, iar sora mai mare este casatorita. "Am ajuns aici, din cauza lipsurilor, sustine Marina. M–a ajutat o prietena sa ajung la acest centru. Mama chiar m–a incurajat sa vin incoace." Este o fata serioasa, avand planuri de viitor. Doreste sa capete o profesie.
Alina are ambii parinti alcoolici, someri in varsta. Este bucuroasa ca a avut posibilitatea sa–si gaseasca un loc, unde sa–si plece capul. Din cauza saraciei, parintii s–au alcoolizat. Ei sunt bucurosi ca s–a oferit cineva sa le intretina copilul.
Constantin Sarbu vine dintr–o familie de opt copii, cu posibilitati infime de a–i oferi o viata normala. Baiatul este fericit ca in sfarsit are conditii de viata si de studii.
Mii de suflete raman in pericol. Lupta pentru viitorul copiilor moldoveni se da in principal de societatea civila care, insa, are o voce destul de slaba. Demn de retinut ar fi, ca in viitoarea campanie electorala, candidatii pentru Legislativ ar trebui intrebati ce au facut pentru viitorul tarii, nu pentru trecut. Brancusi spunea ca atunci cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.
Angelina OLARU