— Se incheie un an care ne–a provocat, poate, cele mai multe sentimente contradictorii si cele mai mari deziluzii posibile de dupa 1990. Ma refer, in special, la votul din 4 aprilie. Dupa 9 luni, ce credeti despre acel vot?

— Se vede clar ca a fost un calcul gresit, aproape sinucigas. Totusi nu strica sa rememoram un pic imprejurarile in care s–a produs evenimentul. Responsabilitatea pentru cele intamplate pe 4 aprilie, dupa parerea mea, revine, in realitate, intregii Opozitii. Daca dl Urechean, liderul BMD, nu ar fi refuzat lupta, daca si–ar fi inaintat candidatura la functia de presedinte, asa cum asteptau pe buna dreptate alegatorii sai, "tradarea" lui Rosca, Diacov si Serebrian ar fi fost mult mai greu de pus in practica. Eschiva dlui Urechean a alimentat speculatiile privind relatiile sale oculte cu Moscova si cu regimul de la Tiraspol, suspiciuni pe care staff–ul BMD si dl Urechean insusi nu le–au combatut cu suficienta forta de convingere. In aceste conditii, argumentul prevenirii alegerilor anticipate, prin realegerea lui Voronin, a fost usor de invocat. In cazul unor alegeri anticipate, provocate prin dizolvarea Parlamentului, Moscova ar fi reusit, probabil, sa planteze in urmatorul Legislativ, gruparile "Patria–Rodina" si "Ravnopravie" (declarat prorusesti si antioccidentale), fortandu–le fuziunea. Mai mult, niste alegeri anticipate ar fi sporit, nu scazut, numarul mandatelor PCRM, care ar fi vandut populatiei teoria unei Opozitii "egoiste si destabilizatoare". La gradul de inteligenta politica a moldovenilor, sloganul ar fi prins, fiti siguri de asta.

— Exista o alta posibilitate de evitare a alegerilor anticipate?

— Da, fireste: coruperea exclusiva a fractiunii dlui Diacov, insa presedintele PD–ului a respins cu nobila indignare ipoteza si a preferat sa se compromita "in bloc". Multi au acuzat "mascarada" pusa in scena de comunisti pe 4 aprilie, cea cu falsul contracandidat Gh. Duca, insa acest lucru nu s–ar fi intamplat daca Voronin ar fi avut in persoana lui Serafim Urechean un adversar decis sa lupte pana la capat. Or, chiar si pierzand la vot, liderul BMD ar fi demonstrat ca ramane fidel propriilor angajamente, si–ar fi pastrat intact capitalul de imagine. Evitand confruntarea, dl Urechean si–a facut un grav deserviciu, intrucat a preferat posturii de luptator pe aceea de victima, care nu i–a adus nici un fel de beneficii, si, in plus, si–a prejudiciat formatiunea, dand semnalul destramarii BMD. Si e mare pacat de cele aproape 30 la suta de cetateni care au votat "Moldova Democrata" — un electorat preponderent anticomunist, fara a fi si prorusesc.

Cat priveste trioul Rosca–Diacov–Serebrian, am spus–o si la momentul respectiv: ei si–au asumat toate consecintele acestei optiuni, inclusiv pe cea a razvratirii propriilor suporteri, carora, in special PPCD–istilor, fireste, le–a fost greu sa "inghita" votul din 4 aprilie. Cei trei lideri au mizat pe cartea "totul sau nimic", supusi mai multor factori de influenta: santajul din partea PCRM, predispozitia "naturala", endemica spre "liber–schimbism", si sugestiile occidentale (nu stim daca au fost chiar presiuni). Vestul a sperat sa–l converteasca pe liderul comunist la democratie si s–a inselat. Voronin a speculat abil conjunctura creata, reusind in cele din urma sa discrediteze "opozitia constructiva" prin refuzul sau de a realiza promisa democratizare a societatii si reformarea PCRM — procese care ar fi condus la slabirea inevitabila a pozitiei de forta a partidului sau. Aceasta e politica: unii pierd, altii castiga. Dar si castigurile sunt relative. Presedintele e prizonierul propriului partid. Neavand o legitimitate nationala, ar fi de ajuns o fractura in sanul majoritatii de guvernamant, pentru ca o alta "monstruoasa coalitie" intre Stanga si Dreapta sa–l debarce pe Voronin de la carma statului. Mai ales ca sunt si interese externe in acest sens.

Pe mine insa nu soarta unor lideri politici ma intereseaza in aceasta aritmetica perfida, ci cu ce ne–am ales noi, "tara", de pe urma realegerii dlui Voronin? Din pacate, bilantul este preponderent negativ. Traim, practic, in conditiile unei "dictaturi de catifea": libertatea de expresie este sugrumata, economia controlata de "familia" de la putere, Justitia independenta doar pe hartie, mentalitatile au ramas la fel de conservatoare, la fel de colectiviste si ostile fata de ideea de schimbare.

— Care e cel mai prost lucru care s–a intamplat in politica de la Chisinau dupa 1990?

— Ratarea Unirii cu Romania in anii 1990–1991, cand acest lucru a fost posibil, si iesirea Moldovei de pe orbita Occidentului. Ar fi trebuit sa avem determinarea tarilor baltice. Pentru rateurile din aceasta perioada, nu vom "multumi" niciodata indeajuns tuturor celor care s–au perindat la putere din 1990 si pana in prezent.

— Apropo, daca ar fi sa realizati un clasament al evenimentelor anului 2005, cum ar arata acesta?

— As pune in varful topului alegerile de la 6 martie si, respectiv, 4 aprilie, pentru ca acestea au determinat evolutiile ulterioare, bune sau rele. Pe "versantul" realizari as plasa votarea Legii pentru Transnistria si crearea unui consens politic in aceasta privinta, datorita caruia Moldova a articulat, in sfarsit, un discurs limpede in fata Occidentului si a Rusiei. Tot aici as mentiona implicarea mai decisa a SUA si UE in problematica transnistreana. La "bile negre" trec alegerile esuate pentru Primaria Chisinaului si, cum spuneam, blocarea democratizarii, promisa de catre noua/veche Putere cu ocazia realegerii lui Voronin.

— S–a creat impresia ca, desi aveti calitati de foarte bun tribun, nu preferati iesirile publice, postul "Europa Libera" fiind una dintre tribunele publicistului Vitalie Ciobanu. De ce, totusi, atunci cand sunt anuntate comentariile Dvs., acestea se fac numaidecat cu remarca "opiniile autorului s–ar putea sa nu corespunda intocmai cu cele ale postului de radio "Europa Libera""?

— Cuvantul "tribun" este un termen discreditat in Moldova, ca si in Romania de altfel, asa ca ma feresc de aceasta calitate. Imi repugna demagogia. Evit sa–mi irosesc energia in van, in lucruri neproductive. Si, deocamdata, a face figuratie publica este ceva profund neproductiv in Moldova: te goleste, iti creeaza nemultumiri si frustrari greu de vindecat. Discursul meu este al unui scriitor si al unui analist politic, nu al unui tribun. Iar cat priveste precizarea cu care sunt prefatate comentariile mele la radio "Europa Libera" — sunt regulile postului, aplicate tuturor. Colaborarea cu "Europa Libera" te invata rigoarea si moderatia, te obliga sa–ti tii patimile in frau, fara a–ti anula individualitatea. Este si firesc ca opiniile mele, incarcate, sper, de o "subiectivitate onesta" (vorba lui Octavian Paler), sa nu coincida neaparat si intotdeauna cu pozitia oficiala a postului. Este o remarca "tehnica", o precizare "rituala", daca vreti, care nu trebuie sa contrarieze pe nimeni, si, daca judec dupa semnalele pe care le primesc, marea majoritate a ascultatorilor intelege acest lucru.

— Cata libertate aveti in viata si in creatie?

— Suficienta cat sa am sentimentul ca fac ceea ce vreau si ca ma aflu acolo unde trebuie, desi, ca oricare dintre noi, imi doresc adesea sa fi fost in alta parte. Insa oricat de liber te–ai simti in forul tau interior, contextul te afecteaza. Sunt constient ca intr–un alt context, mai normal, mai putin "schizoid", m–as fi dedicat mai mult literaturii, indeosebi prozei si eseului de larga respiratie culturala, genuri pentru care simt o mare atractie.

— De ce nu iesiti in prim–planul vietii politice?

— Tocmai pentru ca nu vreau sa–mi pierd aceasta libertate interioara — capitalul meu cel mai de pret. A face politica de partid, inseamna, prin excelenta, a servi partialitatea si a sacrifica intregul. Pentru un scriitor care isi simte cu acuitate vocatia, este sinucidere curata. Am avut destule invitatii de a intra "sub lumina reflectoarelor" politice, dar am rezistat acestor tentatii si nu–mi regret optiunea. Sunt convins ca pot fi mai de folos in calitate de analist independent si de "voce" a societatii civile.

— Ce credeti despre sansele partidelor din opozitie?

— Pentru moment, aceste sanse sunt destul de mici. Unele partide de opozitie ar putea ajunge in Parlament gratie noului prag electoral scazut, dar, oricum, nu vor obtine majoritatea necesara guvernarii. Sansele Opozitiei, insa, ar creste daca situatia economica se va degrada in perioada urmatoare, lovind in ratingul PCRM. Dintre partidele existente, aparent, doar AMN–ul este intr–o situatie ceva mai favorabila, pentru ca, de bine–de rau, a reusit sa–si prezerve imaginea de "opozitie intransigenta". Insa nici ei nu trebuie sa–si faca mari iluzii. Candidatii AMN de la alegerile pentru primaria Chisinaului, prezentati drept "legatari politici ai lui Serafim Urechean" — s–a vazut — nu mai extaziaza electoratul Dreptei. Lumea asteapta o alta oferta: alte fete, alt discurs, s–a saturat de fosti sindicalisti, trecuti prin toate "sosurile" comunismului sovietic, s–a saturat de "securismul" speriat al fostilor aparatcici vopsiti in democrati. Eu cred ca va avea succes, fie si unul moderat la inceput, o constructie politica de tip nou, de orientare liberala, cu oameni necompromisi, care ar sti sa imbine experienta "batranilor" (cati dintre ei or mai fi utilizabili) cu inteligenta si prospetimea tinerilor. Dorin Chirtoaca se afla in cea mai buna pozitie din acest punct de vedere. El insa are nevoie de o rampa de lansare incomparabil mai puternica si mai credibila decat PL–ul. Avem, de fapt, o situatie de dependenta, de determinare reciproca: liberalii din Moldova, imprastiati la ora actuala in mai multe partide si ONG–uri, nu se vor descurca fara o "locomotiva electorala", iar cel care ar putea executa tractiunea, Dorin Chirtoaca — singurul care s–a detasat, deocamdata, pentru acest rol –, nu se poate lipsi de o structura bine articulata la spatele sau. Sper ca, in cele din urma, anume acest calcul rece si pragmatic sa conduca la forjarea alternativei despre care vorbesc, sa produca o "selectie naturala", o coagulare a valorilor, dincolo de orgolii si diferente. Viitoarea structura politica insa nu trebuie sa fie o "colectie de vedete", ci un partid de cadre: sa lucreze profesionist, strategic si "la firul ierbii", cum se spune.

— De fapt, cum explicati aceasta spectaculoasa prabusire a fortelor de opozitie de la noi?

— Explicatia e simpla: cu exceptia comunistilor, tinuti laolalta de "centralismul democratic", si a PPCD–ului, construit pe principii de secta, toate celelalte partide sunt niste "formatiuni politice de sezon", grupuscule de unica folosinta. Toate au vanat succesul imediat si profiturile personale, nu au avut o viziune pe termen lung, n–au fost "idealiste". Or, cine nu are vizionari, sa si–i cumpere. Sa invete din istorie: Bratienii la noi, De Gaulle la francezi, Adenauer la nemti, Wilson la americani. Putina lectura, din cand in cand, nu strica nici macar politicienilor.

— Prin ce se deosebesc si prin ce se aseamana liderii politici de la noi?

— Daca ma uit la "stabii" care au ocupat prim–planul vietii politice, din 1990 incoace, deosebirile sunt minime, neesentiale. In schimb, te izbesc asemanarile: nivelul intelectual modest si o imoralitate supradimensionata. Majoritatea acestor politicieni sunt santajabili, altfel nu–mi explic oscilatiile lor penibile si jenante care au tinut Basarabia, dupa 1989, ostaticul Rusiei. O alta asemanare, de data aceasta in randul democratilor, rezida in aura de "tribuni", de "oameni providentiali", convinsi ca poporul le datoreaza vesnice osanale (vezi, mai ales, breasla scriitoriceasca). As vrea ca noua generatie de politicieni basarabeni, macar unii dintre ei — sper ca Dorin Chirtoaca sa nu fie singurul! — sa marcheze o despartire neta de "arhetipul" care a dominat pana acum lumea noastra politica.

— PPCD–ul lasa tot mai mult loc ideii ca si–ar fi incheiat misiunea politica. Ce credeti despre asta?

— Pentru multi, votul acestui partid pentru Voronin a fost un soc, un "seism al constiintei". Insa daca ne gandim calm, PPCD, prin evolutiile sale si prin persoanele pe care le–a promovat, nu putea sa evite aceasta situatie. El a mers programatic spre "declicul" din 4 aprilie. Pentru mine a ramas o mare necunoscuta politica de cadre a PPCD. Acest partid, din pacate, evita programatic cooptarea de inteligente, refuza dezbaterea interna si competitia la vedere. Sabotandu–si, cu buna stiinta, posibilitatea de crestere electorala, votul din 4 aprilie a constituit singurul gest politic pe care il mai puteau face crestin–democratii pentru a evita deja vu–ul: rolul de opozitie zgomotoasa, dar ineficienta.

— Divorturile din cadrul PPCD au sau nu sansa sa conduca la aparitia unor noi forte in viata politica de la noi?

— Despre cei care s–au desprins cu scandal din PPCD, nu am multe de spus. Acesti oameni au stat ani de zile sub "sceptrul conducatorului", au actionat la ordinul lui fara cracnire, ca apoi sa dezerteze, facand dezvaluiri socante, dar care nu constituiau o surpriza. Aceasta tardiva "razvratire" nu–i prea recomanda ca "vehicule ale resurectiei crestin–democrate". Mai degraba, cei mai norocosi se vor lipi de alte partide, ceilalti vor disparea in anonimatul din care au iesit. Nu pot sa afirm ca PPCD "si–a incheiat misiunea politica", dar ceea ce constat este ca acest partid are o grava problema de imagine interna. Am fost surprins ca Iurie Rosca si–a luat drept consilier de politica externa pe Ignasio Ibarra, cand PPCD are urgenta nevoie de consilieri credibili si onesti pentru problemele vietii interne.

— Interminabilele alegeri locale au dezvaluit o realitate degradata, a unei lumi in care cetatenii nu mai vor sa faca uz de unul dintre cele mai importante drepturi constitutionale — dreptul la vot. Cum am ajuns la astfel de conditii in timp ce, an de an, politicienii nostri se lauda ca edificam o societate tot mai democratica, in cadrul unui stat de drept?

— Au fost declaratii de fatada care nu au acoperit realitatea. Principalii vinovati de ratarea alegerilor din Chisinau sunt guvernantii comunisti, care au facut totul pentru discreditarea primariei ca institutie si pentru suprimarea libertatii de expresie la televiziunea de stat in acesti ani. Apoi, pe langa faptul ca basarabenii nu au un simt civic dezvoltat, de vina a mai fost si atomizarea Opozitiei si, in general, haosul din viata politica. Oamenii nu mai cred ca votul lor poate schimba ceva, de aceea refuza sa fie folositi. S–a produs ceva extrem de grav: o depolitizare programatica a populatiei, indopata cu muzica populara si cu betii in piata din centrul orasului. Pericolul pentru democratie este foarte mare, absenteismul s–ar putea repeta si la alegerile parlamentare, ceea ce ar fi o adevarata catastrofa. Sigur ca neparticiparea la vot reprezinta si ea o atitudine, un vot de blam la adresa clasei politice, dar cred ca s–a intrat deja intr–un vertij ametitor, in care sila de mediu, de viata si de sine este coplesitoare in Moldova. "O natiune este un plebiscit zilnic", spunea Ernest Renan. Basarabenii boicoteaza acest plebiscit simbolic. Concluzia: ei nu sunt o natiune, ci o comunitate dezaxata.

— Ce vina are intelectualitatea de aceasta falsa democratie de la noi?

— Vina intelectualilor este uriasa. Orice societate este condusa de o mana de minti luminate. Impotmolirea Basarabiei in acest smarc al tranzitiei postsovietice reprezinta esecul rasunator al intelectualitatii autohtone, care nu a stiut sa propuna un proiect de evolutie pentru acest teritoriu. Si–a ingropat nasul in carliontii mioritici, a exaltat "valorile nationale", in loc sa se ocupe de schimbarea realitatii, de refacerea tesutului social afectat de comunism. Orice analiza pe detaliu, pe eveniment, ne va confirma aceasta teza.

— Rolul scriitorilor in politica… Ce e mai bine: scriitorii sa aiba apartenenta politica ori sa fie mediatori permanenti intre putere si societate, indiferent de culoarea politica a puterii?

— Depinde de calitatea scriitorilor, de ceea ce simt ei ca pot face mai bine. Or, scriitorii nostri, ca si cei din Romania, au fost in majoritatea lor penibili ca politicieni, pe cand, ca sa ma rezum la un exemplu de sens contrar, Vaclav Havel a fost superb in aceasta ipostaza, desi nu ireprosabil, spun prietenii mei din Cehia (dar cine ar putea fi?). In general, scriitorul este mai util ca instanta morala, ca cenzor atat fata de putere, cat si fata de opozitie. Scriitorul trebuie sa fie un atlet al democratiei si al libertatii, sa livreze "norma" conduitei publice, sa fie un reper si, in acelasi timp, un iconoclast, sa nu ezite sa atace "idolii tribului", prejudecatile, mentalitatile imbacsite ale poporului sau.

— In cadrul unui eveniment recent, presedintele Voronin le–a intins mana scriitorilor. Ce poate urma?

— Este o noua cacealma a dlui Voronin. El ne–a obisnuit deja cu aceste piruete de saltimbanc. De la stigmatizarea Uniunii Scriitorilor (US) pentru "extremismul" si "nepatriotismul" sau, acum doi ani, cand luase in brate grotesca asociatie "de alternativa" Nistru/Dnestr, iata–l acum, declarandu–se "nationalist" si ingrijorandu–se de evolutia genurilor literare in Basarabia. O imagine induiosator–ridicola. Puterea a inteles ca e bine sa te "aranjezi" cu intelectualii, insa Voronin nu are nici o credibilitate, atata timp cat nu recunoaste valorile fundamentale ale scriitorilor: limba romana, istoria nationala, libertatea de expresie, europenitatea.

Ce va urma? Conducerea US, se pare, a si "muscat" momeala presedintelui, dupa ce s–a inrolat in sustinerea favoritului comunistilor la primarie, fara a face in prealabil o dezbatere interna pe acest subiect, cum ar fi fost statutar, pentru ca US nu este un partid politic, ci o asociatie de creatie care aduna scriitori cu opinii si viziuni diferite!... In momentul in care a optat pentru candidatul PCRM, US s–a alaturat "artizanilor" votului din 4 aprilie. Acesta–i adevarul, pe care nu toti au curajul sa–l recunoasca. Dialogul cu Puterea nu trebuie refuzat, dar el se cuvine asezat intr–un cadru de exigenta si responsabilitate, altfel te vei transforma intr–o "functie" a Puterii. Si USM are tendinta irepresibila de a deveni aceasta "functie". Cu un asemenea "careu de asi" in buzunar, cum sunt figurile exponentiale ale USM, ce nevoie ar mai avea presedintele Voronin de scribii de la "Nistru/Dnestr"?

— Presedintele R. Moldova nu evita sa repete ca ne vom regasi cu Romania intr–o Europa Unita, fara a preciza ce ar trebui sa se intample pana atunci in relatiile noastre… Pe segmentul politic lucrurile sunt clare. De ce nu avanseaza acestea pe segmentul societatii civile?

— Despre "regasirea noastra intr–o Europa Unita" vorbeste si Voronin, si Basescu, doar ca fiecare se gandeste la altceva... Societatea civila din Romania nu a avut, intr–adevar, suficiente "antene" pentru Basarabia. Pentru ca si–a batut capul in ultimii 15 ani cu democratizarea interna: sa ne amintim de mineriade si de sloganurile fasciste "Moarte intelectualilor!". A luptat si inca mai lupta cu comunismul rezidual, de sorginte sovietica, pe care l–a intruchipat cu o vivacitate insatiabila Ion Iliescu. Speram ca, odata ajunsa in preajma aderarii la UE, societatea civila romaneasca sa–si descopere preocuparea si pentru "fratele" din preajma sa, atitudine ce reprezinta pana la urma un semn de civilizatie si maturitate. Cand ai curajul si intelepciunea sa privesti si dincolo de cercul problemelor tale domestice. Cat priveste societatea civila de la noi, ea abia se contureaza, iar intelectualii, din pacate, si–au urmarit mai mult interesele proprii, nu s–au gandit la interesul national.

— "Contrafort" si–a asumat rolul de curent de rezistenta in literatura, iar ulterior si in politica. Pe care front este mai greu?

— Nu ne–am pus pe frunte nu stiu ce "cununa de rezistenti", incercam sa promovam normalitatea si spiritul critic in cultura. Revista Contrafort a aparut ca o expresie a refuzului unei generatii de scriitori si intelectuali in fata triumfalismului si a poncifelor nationaliste din Basarabia care, din pacate, nu dau semne de epuizare. Noi credem in pluralismul culturii romane. Unitatea culturii romane este un fapt axiomatic, de aceea mult mai productiva, mai interesanta ni se pare valorificarea diferentelor. Am dorit sa instauram dialogul critic, dezbaterea de idei dezinhibate — caracteristicile unei culturi mature –, deschiderea spre nou si un aer european, care ne lipseste cu desavarsire. Asta a deranjat, pentru ca a smuls unora monopolul opiniei si aura exceptionalitatii culturale.

Politicul este prezent in paginile Contrafortului prin anchete si comentarii analitice. Noi pledam pentru idei, nu pentru persoane. Evident, nu putem sa nu reactionam la evenimente, dar am cautat sa fim mereu echidistanti si obiectivi. Oricine poate constata, rasfoind colectia revistei din cei 11 ani de activitate, ca nu am crutat pe nimeni, pentru ca evolutiile politice negative ne influenteaza si ca oameni de creatie. De vreme ce ma intrebati: este la fel de greu si pe "frontul" cultural, si pe "frontul" public, daca iti faci treaba cu seriozitate.

— Daca integrarea politica cu Romania depinde si de factorii externi, ce impiedica integrarii cultural–spirituale?

— Integrarea politica depinde intai de toate de vointa romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului. Aceasta vointa nu a existat pana acum, iar azi nu vei reusi nimic pe acest drum, daca nu faci ceva pentru a apartine aceluiasi set de valori carora li s–a raliat Romania, si anume: valorilor euroatlantice. Eu nu cred ca Voronin este capabil, realmente, sa se desparta de Moscova, adica sa–si revolutioneze modul de a gandi, sa orienteze Moldova spre NATO. Iliescu a facut–o, dupa mai multe ezitari, insa pozitia actuala a Romaniei in angrenajul occidental se datoreaza si administratiei Constantinescu. Un climat politic ostil relatiei cu Romania impiedica integrarea cultural–spirituala. Ea se produce individual si la nivelul elitelor intelectuale, dar asta nu e suficient, atata timp cat, la baza, romanii din cele doua state continua sa traiasca in lumi paralele, sa aiba sisteme de referinta opuse.

— Cum e sa fii scriitor la Chisinau?

— Greu. Foarte greu. Esti rupt de actualitatea culturala romaneasca si trebuie sa faci eforturi pentru a te tine la curent. E o energie in plus pe care o consumam aici, fata de colegii nostri din Romania. Traiesti ca intr–un ghetou, te lupti cu acest mediu primitiv si resentimentar, esti tarat in niste "polemici" absolut degradante pe tema "postmodernismului", suporti insultele unor asa–zisi confrati de condei si ale "oamenilor muncii de la orase si sate", care habar nu au despre ce este vorba, dar nu ezita sa blameze, sa condamne, sa infiereze "influentele nocive ale artei burgheze decadente". Exact in acest punct am ajuns: la un fel de proletcultism pasunist. Noi, postmodernistii, suntem "evreii" acestei societati incolonate sub steagurile paternalismului si conservatorismului ipocrit. Am fost socat sa constat ca in jihadul impotriva postmodernismului sunt atrasi chiar si studentii si elevii de liceu!...

Nu avem un climat de emulatie sanatoasa intre creatori, ne lipsesc evenimentele care sa primeneasca aerul imputit al acestei provincii si desi scrisul, literatura este o treaba strict individuala, receptarea operei literare conteaza enorm, ai nevoie de un spatiu de rezonanta pentru ideile tale. Or, publicul nostru nu citeste. A ramas la aceleasi cateva nume de "scriitori canonici", de–acum cateva decenii, pe care le repeta ca o flasneta stricata: Vieru, Druta, Matcovschi, Cimpoi... Daca vrei sa fii competitiv, trebuie sa tii pasul cu evolutiile din literatura romana contemporana si, prin traduceri, cu cea occidentala, sa ai un program intens de lecturi, sa muncesti tot timpul, altfel vei fi depasit estetic si moral, ca un abac produs in era computerilor. In literatura nu exista compromisuri si altruisme. Calitatea de "basarabean urgisit de istorie" nu te mai salveaza in ochii criticii literare romanesti, care opereaza cu criterii valorice, nu sindicale. E ca in orice alta meserie. Ca in medicina sau matematica, chiar daca aici nu vorbim despre o "stiinta exacta". Ajunge sa stii, sa fii constient ca in alta parte se face o literatura mai buna, si deja nu te mai poti culca pe–o ureche: te plafonezi, esti aruncat din arena. Vorba unui poet optzecist de la noi: "Nu–i timp pentru lacrimi, jocul continua".

— Cum pledeaza conducerea politica de la Chisinau pentru integrarea europeana, in conditiile in care lumea de la noi nu–si poate permite, elementar, sa cumpere un ziar sau o carte?

— "Cum", ma intrebati? Simplu. Pledeaza cu ipocrizie. Conducatorii nostri, ca nivel de viata, sunt deja in UE. Mai ramane sa aduca si restul populatiei acolo... Integrarea europeana este, in primul rand, un proces cultural si de educatie. Pana nu vom cultiva un spirit civic viguros si responsabilitatea clasei politice fata de alegatori, pana nu vom avea dezbateri libere, presa independenta, cetateni scapati de sub vraja dogmelor comuniste sau crestin–ortodoxe, dogme care se ridica impotriva unor manuale scolare menite sa–i invete pe adolescenti cum sa se pazeasca de virusul HIV, cum sa previna consumul de droguri si traficul de carne vie, nu vom ajunge in Europa. Nu poti "intra in Europa" trimitand rapoarte triumfaliste la Bruxelles, asa cum le trimiteai inainte la Moscova. Daca nu vom introduce valorile europene la noi acasa, inclusiv in satele noastre depopulate, care traiesc ca–n Evul Mediu — fara drumuri, fara gaze, fara apa potabila, cu WC–ul in fundul curtii — n–ai cum sa discuti, in termeni realisti, despre integrarea europeana. E pur si simplu ridicol.

— Mai poate fi compensata lipsa de carte din scoli si biblioteci publice in conditiile saraciei de la noi?

— Statul trebuie sa sustina cultura, inclusiv productia de carte si achizitiile pentru biblioteci, dar nu pe criterii clientelare sau ideologice, ci in baza unor concursuri de proiecte si oferte editoriale, judecate de experti recunoscuti in domeniu, nu de oameni politici. Institutional vorbind, acest lucru ar trebui sa–i revina unei Fundatii de stat pentru cultura, care sa functioneze dupa modelul cunoscut al Fundatiilor Soros. Asemenea structuri, finantate de la bugetul public, s–au creat in toate tarile foste comuniste din Europa Centrala si de Est dupa 1989. E foarte bine ca Romania sustine cultura din Basarabia, dar este o rusine ca nu o face Guvernul de la Chisinau, pentru ca are o problema de identitate.

Ar trebui insa ca si presa de tiraj si audiovizualul sa contribuie la propagarea cartii, prin rubrici de noutati editoriale, prin recenzii si dezbateri culturale. Mass–media trebuie sa–si faca un bun obicei din a oferi cuvantul intelectualilor si creatorilor de arta. Or, la televiziunea asa–zis publica de la noi, in ultimul an, culturii, literaturii i s–a trantit usa in nas. Moldovenii sunt supusi unei teribile presiuni de de–culturalizare, prin programe indigeste si prin enterteinment rusesc. Si in aceasta mareata opera de indobitocire colectiva, CCA–ul dlui Mihailo are un rol definitoriu.

— Ce am putea astepta noi dupa anul 2007?

— Si bune, si rele. Sper totusi ca intrarea Romaniei in UE, ca apropierea Occidentului de noi, acum si pe latura politico–militara, va influenta pozitiv situatia din Moldova. Un singur lucru e cert. Nimeni nu ne va aduce pe tava viata pe care o dorim. Nimeni nu ne va face cadouri. Mai trebuie si sa meriti, ca sa primesti ceva. De–acum incolo depinde numai de noi sa iesim de sub zodia unei comunitati cu care istoria a dat de toti peretii, e timpul sa demonstram ca avem un pic de demnitate si ca am invatat ceva din infrangerile de pana acum.

— Va multumim.

Pentru conformitate, Aneta GROSU