Acum cateva zile, un grup de combatanti, eroi ai razboiului de la Nistru, au plecat de la Chisinau la Pohrebea si Cosnita, sa–si revada colegii cazuti pe acele campuri de lupta. Mai bine zis, sa–i regaseasca in amintiri, pentru ca, stiu sigur chiar ei, irecuperabila este pierderea lor.
"A fost o zi cu lacrimi si multe vorbe bune, caci despre eroi nu poti vorbi altfel", spun participantii la eveniment, amintind cu regret ca, din an in an, lista celor care revin pe campul de lupta devine tot mai sumara. In acest an au reusit sa ajunga acolo Andrei Covrig, Stefan Jurja, Gheorghe Grinciuc, Vasile Zaiat, Ion Baltag, Grigore Rusu, Oleg Matu, Victor Patrascu, Vasile Danga, Anatol Croitoru... "Cei care au suportat rani grele ies cu greu din case", spune Andrei Covrig, amintind ca fortele politice au reusit sa disperseze participantii la razboi, utilizandu–i in scopuri electorale, astfel incat, astazi, tot mai putini sunt cei care le mai poarta de grija eroilor acelui macel.
La 19 mai, arhimandritul Andrei Caramalau a sfintit monumentala cruce, inaltata doar gratie sprijinului omului de afaceri Vasile Petrea. Combatantii au cutreierat campurile de lupta, pe care a ramas Filip Lupascu si luptatorii sai. Au adunat proiectile si obuze, bucati de arme si mine, si–au sprijinit suferintele in crucile instalate pe locul nemuririi colegilor lor. Si–au amintit de Ion Mocanu, neintrecut genist, aruncat in ceruri de o mina. Au cautat si o biserica, pentru a aprinde o lumanare si a inalta rugi catre Domnul, Singurul care poate face pasnica odihna vesnica a fratilor lor de lupta. Nu au gasit o biserica, ci o ruina intr–o aripa a careia, niste ingeniosi au deschis o moara. Eroul Stefan Jurja a pozat in fata usii acestei mori, pentru ca, spune el, avea temeri ca nimeni nu–l va crede celor povestite de el, or, in timp ce guvernantii se declara ctitori de biserici si manastiri, in satele distruse de razboi bisericile continua sa stea ciuruite de gloante, cu iarba, crescand pe acoperisuri. "Comunistii si cazacii profaneaza biserica de la Pohrebea", a inteles dl Jurja dupa 13 ani de la incetarea luptelor. Argumentul potrivit caruia, oricum, a gazdui o moara in biserica e mai onorabil decat un depozit de chimicale, a fost unul stupid si absurd pentru Stefan Jurja.
Bastinasii sunt saraci si nu au de unde investi in reconstructia acestor locase. Ei spun ca si felul in care au degradat relatiile Chisinau–Tiraspol nu le ofera vreo siguranta in ziua de maine. In fiecare seara ei se culca fara a fi siguri ca intr–o zi de maine, nu se vor trezi din nou cu cazaci in case. Au toate motivele sa gandeasca astfel, pentru ca, ei, cazacii, cum au venit in 1992, asa si nu au mai plecat pe la casele lor, daca le–o fi avand pe undeva. Stefan Jurja ne–a convins: cazacii sunt pretutindeni. Ei au fost prezenti si la evenimentul de la 19 mai 2005, pe motiv ca pe acel camp au cazut si cazaci.
Ei s–au stabilit intr–o localitate vecina si, potrivit localnicilor, oricand sunt gata de lupta. Poarta nestingheriti uniforme de culoare neagra, impodobite cu epoleti aurii, cu medalii si lampasuri, si asteapta ceasul razbunarii.