Inaugurarea noii componente a Parlamentului are loc in cea dea doua saptamana a Postului Mare, lucru deloc intamplator, daca tinem cont ca deja nici purtatorii secerei si a ciocanului nu se mai proclama atei, ci oameni crestini cu batere de matanii. Am decis sa ii sprijinim in aceasta stare de stres, solicitand sfaturi din partea unei crestine longevive.
Stefana Curecheru are 72 de ani, este din Hancesti si locuieste acum la unul din feciorii sai, pe strada Bernardazzi din Chisinau. Are 4 copii si 7 nepoti, dar e cunoscuta de multa lume pentru bunatatea ei. Cu cateva decenii in urma, cand nuntile din Hancesti nu se faceau prin baruri su restaurante, ci in curtile gospodarilor, Stefana Curecheru era prima invitata la invartit sarmalute cat unghia, la facut racituri limpezi de cocos si la impletit colaci pentru conocari si jemne pentru mirese, care faceau nuntile de neuitat. A fost bucatareasa de frunte si la cumetrii, chiar si la comanduri, ba chiar a pregatit bucate pentru multi oaspeti straini care pe timpurile URSS vizitau bastina lui Kotovski. Insusi raposatul Leonid Brejnev ia gustat din bucate in 1950, la un eveniment gastrofestiv. "Facusem sarmale cu carne si placinte cu branza si ceapa verde, dar polomosnicii din raion au scuturat Moldcoopul si au scos de acolo icre rosii de peste, credeau ca au sal minuneze pe Brejnev. Dar el a tras vreo doua paharele si avea chef de vorba si de sarmale calde, de i se aburisera sprancenele acelea stufoase, in timp ce icrele se uscasera pe paine", nea spus matusa Stefana. De fapt, ea se mandreste nu cu oamenii care iau servit din bucate, ci cu longevivii care traiesc ani multi si sanatosi, daca ii asculta sfaturile, caci ea este si o mare cunoscatoare de plante medicinale si de secrete de sanatate. Stefana Curecheru se trage dintrun neam de longevivi, mama ei are acum 91 de ani si nu poarta nici ochelari, bunica ei a trait 102 ani, unchiul ei 99 de ani, si strabunicii au trait mult, plecand la Domnul in perfecta sanatate. Secretul lor este simplu "oamenii din neamul nostru au mancat bine, dar cu socoteala, au tinut postul si nu sau sfadit cu nimeni", spune femeia care a urmat aceleasi secrete si se simte bine pana azi. Ea considera ca oamenii se imbolnavesc in primul rand din cauza conflictelor, certurilor, nervilor si indispozitiilor. "Ii arata in fiecare seara pe deputati la televizor, se sfadesc cum sa imparta voturile, se murdaresc unul pe altul, se vand si se cumpara... Va pare ca asta e normal pentru organizm?" ne intreaba doamna Curecheru, comentand ca trupul nu este decat haina sufletului si hartuiala sufleteasca, ciuda si cearta degradeaza starea trupului, care nu va mai putea sluji multi ani sanatos.
In fine, fiindca astazi noua echipa de deputati se intruneste pentru prima data in Parlament, amfitrioana noastra a venit cu cateva sfaturi pentru fiecare dintre cei 101 de parlamentari, sfaturi de care ar putea tine cont bucatarii de la cantina Parlamentului sau chiar fiecare gospodina din Moldova.
"Este postul mare si fiecare are nevoie de o curatire sufleteasca si trupeasca, mai ales dupa campaniile astea parlamentare, cu fripturi si bautura, de aceea cateva saptamani cu legume, fructe si ganduri curate vor aduce numai idei bune celor care stau in fruntea tarii" considera bucatareasa de la Hancesti.
Ea nea oferit o lista de produse pe care le considera "imparatii mesei de post": painea, fasolea, urzica, varza, semintele de floareasoarelui, ceapa si ... vinul sau berea. "Cu acestea te tii sanatos si voios nu 40 de zile, ci 400 de ani (rade). Toata vitamina si caloria de care are nevoie omul sunt in aceste cateva alimente."
Am consultat literatura despre alimentatia naturista si sursele stiintifice confirma totalmente ipotezele populare ale Stefanei Curecheru.
La cantina Parlamentului am fost informati ca fasolea, ceapa, uleiul de floareasoarelui si varza sunt utilizate pe larg in meniul actual. Din pacate, mancaruri cu urzici inca nu se fac pentru deputati.
Fasolea contine 30 la suta din proteinele care au in structura lor cei 8 aminoacizi esentiali. Fara acesti aminoacizi nu pot fi construite celule noi, nu se pot reinnoi tesuturile, nu se cicatrizeaza ranile, nu se produc reactiile biochimice in organism, nu se pot forma anticorpii care lupta cu microbii si toxinele, in sfarsit, si hormonii depind de aceste proteine, adica de portia de fasole. Fiti atenti totusi, la o a doua portie surplusul de proteine duce la formarea amoniacului in organism, o substanta toxica care afecteaza limpezimea gandurilor si bunavointa umana.
Fasolea mai contine cantitati suficiente de potasiu, daca nu stiati scaderea brusca a nivelului de potasiu in organism poate cauza chiar stop cardiac! In farfuria cu fasole mai gasiti cantitati substantiale de Magneziu, Fier, Vitaminele E,K,B1,PP atat de importante pentru evitarea anemiilor si a problemelor cu circulatia sangvina.
Fasolea, insa, nu este recomandata parlamentarilor care depasesc varsta de 50 de ani (care constituie majoritatea). Boabele de fasole au un continut de 5060 la suta de glucide, care sunt prelucrate in interiorul organismului de acidul pancreatic. Dupa al cincilea deceniu de munca, pancreasul uman este mai "obosit" si raspunde la aportul de fasole cu balonari si disconfort in zona epigastrului.
Painea este un produs esential in alimentatia umana. Boabele de grau ofera si ele 10 la suta din aportul necesar de proteine, care au de asemenea in structura lor toti aminoacizii necesari, si participa la constructia si dezvoltarea organismului. Totodata, painea contine glucide care nu prea sunt indicate oamenilor cu un mod sedentar de activitate, cum ar fi functionarii publici. Dar ea mai are in sine o cantitate mare de vitamina B1 aceasta intervine la arderea glucidelor si la procesele care stabilizeaza activitatea sistemului nervos. Produsele din grau si alte cereale sunt foarte indicate oamenilor care confrunta surmenaj nervos sau stari incendiare de cearta si conflicte. Poate ca in ziua in care se vor discuta candidaturile presedintelui, premierului si ministrilor, pe masa fiecarui deputat ar trebui sa se afle un calcai de paine sau o traistuta de cereale.
Substantele oleaginoase, care se contin in semintele de floareasoarelui, sunt o sursa de energie pentru organismul uman, fara de care nu ar exista miscare. Un gram de ulei inseamna totusi 9 calorii, iar un functionar public este acreditat din partea medicilor doar cu 1000 de calorii pe zi, ceea ce inseamna ca un functionar, care mananca 3 pahare de seminte pe zi, nu mai are dreptul la alte produse, caci cu asta sia completat cuantumul necesar de energie. Atentie pentru parlamentarii cu dischinezie biliara sau alte probleme cu fierea uleiurile sunt prelucrate de otrava biliara, asa ca daca nu va functioneaza adecvat fierea si va plac semintele alegeti din doua rele una care va place.
Varza este o sursa primara de calciu si fosfor, atunci cand nu este dezlegare la peste. Fara calciu, oasele oamenilor ar fi ca de vata, iar parlamentarii au atata nevoie de o osatura puternica a bratelor pentru a ridica mana si a vota ferm un presedinte, care va fi cel mai bun pentru R. Moldova. Lipsa calciului provoaca rahitismul, boala pe care nu o dorim nici unui ales al poporului, iata de ce la cantina Parlamentului putem gasi cateva feluri de salata si ciorba care contin varza. Varza mai rezolva problemele legate de permeabilitatea vaselor sangvine, este un antihemoragic renumit, un antiseptic si un ... vermifug, folosit de Stefana Curecheru atunci cand nepotii ei au limbrici.
Ceapa este una dintre cele mai importante actrite in spectacolele culinare, fara ea nu se "monteaza" salate, ciorbe, sosuri sau aperitive. Nici nu trebuie, caci ceapa in bucate este aproape ca un medicament. Se stie despre uleiurile eterice degajate de ceapa ca distrug virusii si microbii, totodata aduc o cantitate sanatoasa de vitamina C care intaresc vasele sangvine si sporesc rezistenta organismului. Ceapa mai contine iod, care normalizeaza starea glandei tiroide si preintampina un fenomen atat de inestetic cum este aparitia gusii. Ceapa fiarta este diuretic si foloseste mult la dezumflarea picioarelor dupa o zi de sedere in Parlament.
Pacat ca intro tara agrara ca Moldova nu exista plantatii de urzica. Un rostogol printrun lan de urzici aduce in ordine echilibrul reumatic al oamenilor in etate, necajiti de dureri in oase. Din pacate, urzica nu a ajuns nici pe masa alesilor poporului, asa ni sa spus la cantina Parlamentului. Aceasta carenta poate cauza niste probleme din cauza deficitului primavaratic de vitamine A, B2 care se contin in aceste plante, dar principalul, acela care nu mananca urzici nu beneficiaza de o sursa de vitamina K controlorul hemoragiilor. Accidentele vasculare sunt o intamplare frecventa pentru oamenii care au incordari nervoase permanente, cum ar fi cele legate de alegerea conducerii tarii sau crearea de noi legi.
Dupa cum arata testele biochimice, berea nu este numai o placere, ci un produs indispensabil sanatatii. Berea are componenti naturali care, consumata in cantitati moderate, ajuta organismul sa isi mentina sanatatea in anumite zone si anume structura sanatoasa a unghiilor si a parului. Berea contribuie si la mentinerea tenului, iar vitamina B1, pe care o contine, ajuta la arderea glucidelor si furnizarea de energie. Aceeasi vitamina asigura o functie normala a sistemului nervos, iata cum se motiveaza calmul barbatilor care stau seri intregi la bere, uitand de stresul familiei. Nu credem ca sunt deputati care ar putea consuma linistiti bere, uitand de problemele poporului, dar un pahar de bere ar face ca numarul celor cu chelie sa devina mai mic.