"De pe urma razboiului s–au imbogatit multi, in special cei de la putere, dar si cei din Transnistria. Nu pot, insa, numi nici un participant activ la conflict care ar trai bine dupa razboi..."
Si Ministerul Securitatii Nationale (MSN), si cel de Interne, aveau cercetasi la Tiraspol. Se stia aproape tot ce se intampla acolo. Desi, la Tighina, in iunie, s–a implicat Armata a 14–a, s–ar fi putut, totusi, sa fie evitat conflictul militar... S–a intamplat altceva. Chisinaul a intreprins actiuni care erau in detrimentul R. Moldova. Imi amintesc cum, prin intrigi, intr–un moment crucial, locotenent–colonelul Vasile Severin a fost inlaturat de la conducerea batalionului cu destinatie speciala. Atunci efectivul a venit de pe front, a inconjurat Parlamentul, cerand ca Severin sa fie repus in functie. El a fost chemat, i s–a spus sa linisteasca efectivul si sa–i convinga pe ostasi sa revina inapoi, in transee... Asa a continuat razboiul. Deseori ma gandesc ca, daca s–a ajuns la declansarea lui, ar fi trebuit sa invingem. Moldovenii de pe campul de lupta erau curajosi, erau decisi sa castige... Un important element strategic a fost evitat de militarii nostri: pana la implicarea armatei ruse, care a oferit un batalion de tancuri separatistilor, puteau fi eliberate localitatile Dubasari, Grigoriopol, Slobozia si Tighina... Au murit cei mai curajosi, cei mai buni. De altfel, asa se intampla intotdeauna pe timp de razboi. Noi nu suntem liberi sa facem ceia ce vrem si ce putem... Si conflictul din Gagauzia a "ajutat" mult separatistii din Transnistria... Vedeti cum e: dusmanii se unesc impotriva Moldovei, dar moldovenii se cearta si sunt plini de invidie... Cunoasteti vorba: impotriva cui prieteniti? Impotriva Moldovei au prietenit si Ucraina, si Rusia, si Gagauzia, care i–au ajutat mult pe separatisti, mai mult decat chiar se putea.
Razboiul a fost pierdut doar din cauza tradarilor si a nedorintei celor de la putere de a obtine victorie. Un singur exemplu. Stiti cumva de cate ori a fost luata Tighina? De trei ori... Ai nostri au trecut podul spre Parcani... Imi amintesc, de fiecare data aparea Berlinschi – seful comisiei parlamentare pentru securitatea R. Moldova... Nu–l cunoasteti? Mergeti la Primaria Chisinau si veti vedea, in curte, un edificiu in patru niveluri. Aflati cui ii apartine, de rand cu alte afaceri dintre cele mai prospere. Daca aveti ocazie, intrebati–l cat de mult ii pasa de mamele celor cazuti. Ori de copiii orfani? Ori de faptul ca razboiul continua? Aceeasi intrebare puteti s–o adresati si altor persoane care s–au plasat "pe linia intai" a businessului din R. Moldova.
Locotenent–colonelul Vasile Severin a fost invitat la minister, la unul dintre viceministri. Lui i–a fost pusa sarcina arestarii lui Smirnov. A fost trimis in misiune fara a i se da cel putin o fotografie de–a lui Smirnov sau informatii despre semnele distinctive ale acestuia... Nici un fel de coordonate. Nimic. E ceva la mijloc in aceasta problema. Toti cei care au participat la arestul lui Smirnov s–au inteles intre ei si au promis ca nici o data nu vor vorbi despre aceasta misiune... Eu, insa, nu as fi eu daca nu as fi aflat, pana in mici detalii, tot ce s–a intamplat in acea operatiune. Deci, fara a spune numele participantilor (confirm doar ca operatiunea a fost cooperata cu Ministerul de Interne al Ucrainei) voi spune, totusi, cate ceva. Ucrainenii au promis ca vor ajuta ofiterii nostri, dar, de fapt, au vrut sa–i aresteze... Severin, insa, a stiut sa adune un colectiv de profesionisti, specialisti foarte bine instruiti. La ministerul de la Kiev a plecat doar un ofiter. Ceilalti, stiind unde se afla Smirnov, au hotarat sa–l aresteze dimineata. Cand acesta a iesit din hotel, a fost inconjurat de cativa ofiteri ai politiei din Moldova. Retinerea s–a produs atat de operativ, incat nimeni nu a inteles nimic. Smirnov a fost urcat intr–o masina cu numere ucrainene si dus pe un drum spre Soroca. Cealalta masina, cu ofiterul nostru care plecase la Ministerul de Interne al Ucrainei, cu numere moldovenesti, s–a retinut (intentionat) la Kiev. Cand a trecut Nistrul, cu bacul, la Soroca, acolo era mare alerta. Oficiali de la MAI asteptau deja... Severin era si el acolo. Un colonel s–a apropiat si zise: Vasile, stii ca a fost rapit Smirnov? Stiu, raspunde Vasile, ai mei l–au rapit. Colonelul alerga tot o fuga, gasi un telefon si raporta: domnule ministru, operatiunea a decurs normal, l–am arestat pe Smirnov!
Ca–ntotdeauna: cine risca si cine aduna jaraticul... La MAI a fost organizata o masa, mama draga... Smirnov – asezat in capul mesei. Un viceministru de Interne il intreba: Igori Nicolaevici, vas ne obideli? Tot atunci ofiterii au fost trimisi in unitate, fara a li se spune, cel putin, multumesc. A doua zi, de la Moscova veni Medvedev. El a promis ca daca Chisinaul il elibereaza pe Smirnov – totul va fi bine, iar Moldova va fi lasata in pace. Smirnov semna un document, potrivit caruia se angaja sa respecte Constitutia. A semnat si a fost liber. Ajungand la Tiraspol, aduna jurnalistii si le spuse ca i–a mintit pe cei de la Chisinau, deoarece nu este cetatean al Moldovei si nici nu a specificat care Constitutie o va respecta.
Inainte de a fi omorat, generalul Rohlin, din Duma de Stat a Rusiei, declara intr–un interviu: Am aparat in Cecenia interesul mafiei petrolului, in calitate de comandant al trupelor rusesti, dislocate in Cecenia. Rusia a prevenit Moldova, ca, in cazul in care va incerca sa–si capete independenta, nu va mai fi o singura tara, Republica Moldova, ci trei, impreuna cu Gagauzia si Transnistria. Acest lucru a fost planificat inainte de destramarea URSS. Nici intr–un caz nu–l acuz si nu–l judec pe presedintele Mircea Snegur. Apropo, il consider cel mai cinstit presedinte dintre cei pe care i–a avut R. Moldova pana in prezent. Singurul lucru pe care i l–as reprosa — lipsa de curaj si faptul ca s–a lasat inconjurat de prea multi tradatori si lasi.
Ma gandesc la acel razboi ca la o cursa pe care ne–a intins–o cineva in mod special. Nu inteleg mai multe lucruri, cum ar fi, de exemplu: de ce Smirnov, in nici un caz nu a vrut sa se debaraseze de odiosul Antiufeev, iar Snegur, fara regrete, l–a demis pe Druc si Costas, doi buni profesionisti, mari patrioti si oameni cinstiti, in primul rand. Alta nedumerire ar fi cea legata de componenta MSN, in care, printre angajati, ramasesera mai mult de jumatate dintre cei educati de comunisti, adica vechii KGB–isti. Informatia venea la Chisinau direct de la Moscova. Pana in 1990, toate ordinele se dadeau in limba rusa, toate planificarile se faceau in rusa, in sediul MSN — doar ruseste. A incercat, pe atunci, cineva sa sune in anticamera ministrului? Sa stiti ca si acolo se raspundea doar in rusa. Adevaratii dusmani ai R. Moldova au fost si raman comunistii, tradatorii, lasii, lacomii si avizii de putere...
Nu stiu daca Andrei Ivantoc are sau nu sanse sa devina parlamentar, dar imi doresc foarte mult. Ma gandesc unde este fratia combatantilor? De ce tac acum? De ce nu lupta sa fie eliberati cei care au luptat? Nu pot sa vorbesc despre sansele de eliberare a detinutilor politici. Ilie Ilascu a fost eliberat doar pentru ca devenise senator roman. Poate ca ar trebui de adresat presedintelui Romaniei?
Imi pare rau, teribil de rau, ca pe parcursul anilor s–au dispersat, s–au certat si s–au plasat pe diferite baricade... Poate ca e de vina saracia? Oricat de saraci am fi, insa, prin consolidare, am putea obtine mai multe... E dureros ca ordine si medalii au castigat multi dintre cei care nu au nimic in comun cu curajul si vitejia... De ce sunt uitate mamele celor cazuti la datorie? Sa spuna cei din organizatiile atat de dispersate cand ultima oara le–au vizitat? Poate ca anume copiii lor au cazut, cu viata lor pastrand viata celor care astazi lupta unul cu altul, dar nu impreuna, impotriva comunismului?
Statul R. Moldova nu are grija de cei care au luptat la razboi. Le–au rapit copiii si au uitat de durerea lor. Am intalnit participanti la razboiul din Transnistria care au obtinut refugiu politic, dar si multi dintre cei care nu au luptat si nu au avut nimic in comun cu razboiul, folosindu–se doar de aceasta tragedie. Am vorbit chiar cu un participant care mi–a aratat o scrisoare de la o institutie de stat, in care era subliniat ca el ar fi sub protectia statului francez... Ii curgeau lacrimi cand imi povestea cum a suferit luptand pentru Independenta R. Moldova. Fara rost. A fost nevoit sa plece de acasa, in lume, si statul francez a fost cel care i–a oferit si casa si masa, si studii... Intelegeti? Am intalnit o vaduva de razboi casatorita cu un francez. Nici nu a vrut sa discute despre Moldova si despre viata ei de dupa razboi... A spus doar ca e un cosmar pe care incearca sa–l uite.
Ilinca ARSANU,
pentru Ziarul de Garda