Silviu Constantinovici este un tanar din Chisinau, care se afla in vacanta in Thailanda chiar in ziua in care aceasta tara a fost zguduita de cutremurul puternic, iar plajele sale exotice au fost acoperite de talazurile valurilor seismice care au luat mii de vieti omenesti. Potrivit unor statistici recente, in Thailanda si–au pierdut viata peste doua mii de turisti straini. Intors acasa, Silviu a acordat un interviu in exclusivitate Ziarului de Garda.

— In ce localitate din Thailanda te aflai in dimineata zilei de 26 decembrie, cand a avut loc cutremurul?

— Eram in orasul Krabi, care se afla nu departe de localitatea Phuket, una din localitatile cele mai afectate de dezastru (ca si o alta localitate thailandeza – Phi–Phi). De la localnici am inteles ca si in Krabi au murit inecati multi oameni, din randul celor care au avut nenorocul sa se afle in calea valului. Eu venisem in Krabi in dimineata zilei de 25 decembrie, si aveam de gand sa stau aici pana pe 27. Initial, la inceputul vacantei, am stat doua zile in Bangkok. Apoi, am plecat in sud, la Krabi, unde trebuia sa stau doua zile, dar din cauza celor intamplate, ne–am retinut cu o zi, am pierdut biletul de avion si am plecat pe 28 decembrie din Krabi.

Am avut noroc dublu pe 26 decembrie. In primul rand, pentru ca eram cazat intr–un bungalo situat ceva mai departe de plaja, la vreo zece minute de mers pe jos. In al doilea rand, pentru ca nu ma trezisem prea dimineata ca sa merg la plaja. Dar nu toti au avut acest noroc, pentru ca foarte aproape de plaja erau situate hoteluri, casute de vacanta, baruri, restaurante, magazine, birouri de informatii si de turism. Multe din ele au fost distruse. Oamenii care se aflau la acea ora a diminetii pe plaja au fugit de ape abandonandu–si lucrurile, asa ca multi au ramas chiar si fara acte. Am vazut persoane care–si cautau dupa aceea lucrurile prin nisip, prin resturi de barci sau de cladiri.

Cei mai multi turisti aflati in Krabi erau europeni, pasionati de alpinism. De aceea, in acea dimineata erau in munti, care se afla chiar pe malul marii. Am inteles ca si unii dintre cei care se aflau in munti au fost luati de val, multi au decedat. Lumea spunea ca inaltimea valului a fost de circa 10 metri.

— Pe una dintre fotografiile tale vad o multime de oameni care privesc in departare. Ce se intampla?

— Oamenii asteapta barcile care sa–i transporte in munti. Indata dupa primul val s–a dat ordin de evacuare a turistilor, dar acestia nu puteau fi transportati, deoarece majoritatea barcilor lasate de proprietari pe mal a fost distrusa de ape. Apoi, multi proprietari de barci se temeau sa iasa in larg de frica altui val. La radio se anuntase ca, pana la ora 14.00, se asteapta inevitabil, un al doilea val urias.

— Cand ti–ai dat seama de amploarea dezastrului?

— Nu aveam nici radio, nici televizor in camera de hotel si am putut afla detalii doar seara, cand am mers intr–un bar unde mai multi oameni se adunasera sa vada stirile la televizor. Doar atunci mi–am dat seama de proportiile catastrofei din dimineata acelei zile. Pana atunci crezusem ca oamenii exagerau, lasandu–se cuprinsi de panica. Localnicii ne indemnau sa ne refugiem in locuri mai inalte, ceea ce am facut. Am stat vreo doua–trei ore in munti, dupa care am revenit in oras. Am mai stat o noapte in Krabi, iar in dimineata zilei de 27 decembrie au fost aduse barci (cele care nu fusesera distruse, precum si barcile marinei thailandeze), au venit mai multi reprezentanti ai serviciilor de urgenta si ne–au ajutat sa parasim insula. Eu, fiind acolo, am avut mai putine emotii in comparatie cu mama mea, spre exemplu. Ea s–a speriat mai mult decat mine. Nici e–mail–ul meu n–a linistit–o.

— Autoritatile au facut fata situatiei create dupa valuri?

— Din cate am vazut, autoritatile au luat toate masurile necesare, pe cat de repede a fost posibil. In oras au fost create puncte de acordare a ajutoarelor (mancare, apa, bilete de avion gratuite spre Bangkok etc.) tuturor celor care aveau nevoie de ele. Politia turistica (in Thailanda exista asa ceva) ii ajutau pe cei care–si pierdusera actele. In aeroportul din Bangkok, fiecare ambasada acreditata in Thailanda avea cate o masa la care cetatenii acestor tari puteau primi ajutor. Tot in aeroport erau asa–numitele "free–phone", adica telefoane de la care se putea suna acasa, in toate colturile lumii, pe gratis.

— Ce spuneau localnicii, s–au mai confruntat cu asemenea dezastre?

— Nu. Localnicii erau cuprinsi de panica, semn ca a fost ceva mai rar intalnit. Seara, stand intr–un restaurant (la vreo 700–800 m de plaja), unul dintre angajati povestea ce s–a intamplat dimineata. Cand oamenii au inceput sa alerge dinspre plaja, au prins sa fuga si cei aflati in restaurant, dar nu s–a intamplat sa se calce in picioare.

— Cum crezi, de cat timp va avea nevoie Thailanda ca sa–si trateze ranile?

— M–a uimit faptul ca, la putin timp dupa dezastru, chiar a doua zi, plaja era practic deja curata. Localnicii, dar si turistii straini – cu totii s–au mobilizat si au dat o mana de ajutor la curatat faleza. Nu stiu cum a fost in localitatile afectate mai grav. E greu de spus de cat timp vor avea nevoie thailandezii ca sa revina la viata de pana la 26 decembrie.

— Ai ramas si de Revelion in Thailanda. Care era atmosfera acolo?

— Toate manifestatiile programate de Revelion, din toate orasele mari, au fost contramandate. In Bangkok, pe piata centrala a orasului se organizeaza de obicei actiuni culturale in aer liber, ceea ce nu s–a intamplat in acest an. Sarbatorile au fost umbrite de tragedia prin care a trecut Asia la sfarsitul lui 2004.

Maria Viziru, pentru Ziarul de Garda