In sfarsit, avionul nostru a aterizat pe aeroportul din Poznan, dupa o escala de cinci ore la Viena. Din Chisinau pana in Viena, am zburat in acelasi avion cu ministrii Vasile Sova si Andrei Stratan. Stateau in spatele meu. Au vorbit atat de mult, incat vecina mea, de pe scaunul alaturat, devenise iritata. In aeroportul din Viena i–am pierdut din vizor. Nu regretam, caci din trancaneala lor necontenita nu m–am ales cu nici o informatie utila sau senzationala. Sa zica acum vreun jurnalist ca ministrii nu vor sa vorbeasca.
Ne–am imbarcat in avion si am zburat spre Poznan, un oras din Polonia de sud–vest. Spre deosebire de Viena, unde era o ceata densa incat ma cuprinsese frica unei eventuale ciocniri cu un alt avion, in Poznan – cer senin. Urmaream, de sus, casele si cartierele — niste jucarii "LEGO", aranjate pedant, in ordine perfecta in raport cu strazile drepte ce formau o retea complicata de drumuri.
Jos, deja in oras, raman impresionat de curatenia ideala. Strazile lucesc si parca emana si mai multa lumina. Cat timp am stat in Polonia, am vizitat trei orase: Poznan, Mogilno si Gnezno. Peste tot — aceeasi curatenie luna. Cum, oare, polonezii pot intretine o asemenea curatenie?!
Milosh, voluntar de la ONG local "OVA Poland", care ne invitase in Polonia, a venit sa ne ia de la aeroport cu propriul automobil. Ceea ce i se arunca in ochi unui moldovean prin Europa sunt drumurile. Drepte, curate si rapide, chiar si prin oras. Poti sa–ti bei cafeaua in masina, fara a varsa vreo picatura.
Dupa ce am vizitat oficiul ONG–ului, am plecat la gazda noastra. Poate mi s–a parut, poate sunt iluziile persoanei nimerite pentru prima data peste hotare, dar, se pare, chestia cu "moldovenii sunt cei mai ospitalieri" nu mai tine. Familia de polonezi care s–a oferit sa ne adaposteasca a fost deosebit de buna cu noi, iar noi ne–am simtit nespus de bine. Familia la care am stat este una tipic poloneza. Cu un singur specific – au cinci copii: 4 fete si un baiat. Locuiesc intr–un apartament cu doua niveluri, intr–o casa veche, cu scari de lemn, din centrul Poznanului. Parintii sunt oameni de arta, iar copiii — care si unde: la universitate, liceu sau gradinita. Spre deosebire de Moldova, in Polonia studiile universitare sunt, in mare, gratuite, dar asta nu inseamna ca nu exista si universitati private.
Dupa douazeci si ceva de ani, tinerii se separa, din punct de vedere financiar, de parinti. Ei isi aleg drumul in viata, iar statul ii sustine in ceea ce fac pentru viitorul lor, astfel ca nu prea au nevoie de suportul financiar al parintilor. Va inchipuiti asa ceva in Moldova?
Salariul mediu in Polonia este de circa 300 de euro. Ca sa va imaginati preturile poloneze, va pot spune ca o paine costa 2 zloti (circa 5 lei de–ai nostri). Si inca ceva. Imediat de cum absolvesc facultatea, daca se angajeaza cat de cat, tinerii pot sa–si cumpere automobil. Chiar daca nu nou, unul destul de bun.
Fetele cele mai mari ale familiei la care am stat, Natalya si Zuza, sunt studente, dar si voluntare ale unui ONG, "Hospitality Club". Scopul ONG–ului, dar si a site–ului este unul de vis: voluntarii calatoresc prin lume sa–si poata gasi o gazda pentru o zi–doua, atata timp cat asteapta sa plece in alta parte sau se retin pentru anumite motive intr–un oras in care nu cunosc pe nimeni. Asa am facut si noi, iar dupa o zi de aflare la minunata familie poloneza, am plecat spre Mogilno, alt oras din apropiere de Poznan. La Mogilno a avut loc seminarul "Youth in Action for Human Rights"(Tinerii in actiune pentru drepturile omului), pentru care, impreuna cu o colega, ajunseseram in Polonia, in calitate de membri ai Asociatiei Voluntarilor Internationali din Moldova. Deplasarea a avut loc cu suportul Fundatiei Soros.
Seminarul a continuat o saptamana, desfasurandu–se cu participarea unui numeros grup de voluntari din Rusia, Germania, Kirghizstan, Belgia, Finlanda, Norvegia, Marea Britanie, Ucraina, Polonia, Italia si R. Moldova. Seminarul a culminat cu "Human Rights Day", adica Ziua Drepturilor Omului pe care participantii seminarului au organizat–o pentru studentii de la un colegiu din Gnezno.
In Mogilno, orasul unde a avut loc seminarul propriu–zis, participantii au fost cazati la Manastirea "Sf. Benedict, construita prin anul 1000. Intr–un lac de langa manastire plutea un card de lebede. Dar sa nu va inchipuiti manastirea la care am stat ca pe una din Moldova. La noi nu veti gasi nici in hoteluri asa conditii bune: apa calda in toata ziua, bucatarie tipica poloneza, frumusete rustica prin imprejurimi, fete zambitoare si prietenoase. Toate astea te fac sa uiti de griji si sa te bucuri de viata.
Ar mai fi o mie de lucruri interesante de povestit despre calatoria mea, dar pot sa va spun in final de ce Polonia mi–a ramas in amintire ca tara a Catedralelor si a Bisericilor. Cine a fost vreodata in aceasta tara, in special in marele orase, cu o istorie bogata, imi va da dreptate. Un singur exemplu: se zice ca, in Gnezno, prima capitala istorica a Poloniei, daca stai pe staroie miasto (piata veche din centrul orasului) si te intorci cu fata spre nord, atunci vei avea inaintea ta o catedrala, in dreapta ta – o catedrala, in stanga – alta catedrala, iar in spate vei avea tocmai trei catedrale.
Asta–i Polonia, cu care sper sa ma mai revad.
Vitalie Cojocari, student ULIM