Nr. 20 (9 decembrie 2004)

 Social

Cine fura din farmacia Ministerului Transporturilor si Comunicatiilor?
La farmacia "Bigamos" se intampla lucruri ciudate. Continuare 

Ziua Dreptatii Mitropoliei Basarabiei
Duminica, 5 decembrie, la Catedrala Metropolitana "Sfanta Teodora de la Sihla" a fost oficiat un Te Deum cu ocazia implinirii a 3 ani de la pronuntarea deciziei CEDO in cazul Mitropoliei Basarabiei. Continuare 

Revenita din Kosovo, oarba de batai
In ultimii 10 ani, Moldova a devenit sursa ce alimenteaza cu carne vie retelele internationale de traficanti. Neavand unde munci si cu ce–si intretine copiii, femeile noastre sunt o prada usoara. Continuare 

Cine fura din farmacia Ministerului Transporturilor si Comunicatiilor?

La farmacia "Bigamos", aflata, pana nu demult, sub jurisdictia Administratiei Garii, adica in gestiunea Ministerului Transporturilor si Comunicatiilor (MTC), se intampla lucruri ciudate. Chiar daca farmacistele de aici inregistreaza un venit lunar de 100 mii de lei, si zilnic volumul acestora creste, dupa fiecare inventariere se constata lipsuri financiare considerabile. Ultima data, in 2003–2004, acestea au constituit 25 mii de lei. "Cineva fura sau masina cu memorie fiscala o face pe smechera?!", se intreaba farmacistele care au venit la redactie sa–l reclame pe directorul farmaciei, Ion Botnaru, care le–a concediat, dand vina pe ele pentru frauda mentionata si invocand in ordinul de concediere motivul "neincrederii".

Maria Belioglo, Alexandra Burlacu si Eudochia Gavrilita lucreaza la "Bigamos" de 17, 24 si, respectiv, 31 de ani, rastimp in care, spun ele, au activat in buna intelegere. "Farmacia isi avea clientii sai, vanzarile erau considerabile, eram totdeauna calme cu clientii carora nu le propuneam niciodata medicamente prea scumpe", spun farmacistele. Pentru succese in serviciu, directorul le lauda deseori: "Farmaciste ca ale mele nu gasesti in toata Moldova". In 2002, le–a majorat salariul pentru buna activitate.

In prezent, membrii colectivului sunt citati in judecata in doua conflicte. In primul, directorul a cerut sa fie recunoscute vinovate de fraude financiare, in pofida multiplelor revizii care asa si nu au identificat autorii lipsurilor financiare. "Acest lucru este imposibil din cauza ca persoana care perfecteaza bonurile de casa este chiar sotia directorului, iar sala in care se pastreaza medicamentele este o continuare a cabinetului directorului, fiind accesibila si pentru sotia–casierita", sustin farmacistele.

"Cand am realizat cat de mare este suma prejudiciului, i–am propus sefului sa ne suspende activitatea si sa invite organele de control. Am scris personal asemenea demersuri la politie si Ministerul Sanatatii", spun reclamantele. Potrivit lor, fraudele au inceput sa fie inregistrate din 2002, odata cu angajarea sotiei directorului in calitate de casierita. "De multe ori l–am prins pe director foindu–se pe langa medicamentele din sectie. L–am prins cu mana pe "Piraxicam" care costa 94 de lei. Mi–a spus atunci ca citeste instructia", povesteste Eudochia, una dintre farmacistele aflate in conflict. "Intr–un caz, pentru medicamentele eliberate clientului meu, la un pret total de 175 de lei, casierita mi–a perfectat un bon de plata de 1,75, invocand ulterior neatentia sa", spune una dintre farmacistele ramase somere.

De fapt, au fost concediate patru farmaciste, una dintre ele, insa, a fost de acord sa–si asume o parte din prejudiciu, platind 1000 de lei. Potrivit hotararii de judecata, farmacistele urmeaza sa achite "neajunsul" de 25 mii de lei. Acest lucru le–a stresat atat de mult, incat una dintre ele s–a imbolnavit, iar alta, care era adjunctul sectiei forme industriale, unde sunt pastrate medicamentele, ne–a marturisit ca se framanta zi si nopate nestiind cum sa–si justifice in fata copiilor o vina ce nu–i apartine.

Femeile considera ca disponibilizarea lor a fost planificata din timp. Potrivit lor, directorului nu–i mai convenea sa lucreze cu ele, deoarece intentiona sa–si privatizeze farmacia. Anterior, au fost dati afara, fara vreo explicatie, sau provocati sa plece mai multi angajati. "Recent, inainte de ultima inventariere, doar noua nu ni s–a dat polita de asigurare. Deci, directorul stia despre lipsurile financiare si stia ca urmeaza sa plecam si noi de la farmacie". Ele mai presupun ca "neajunsul" poate fi explicat si prin faptul ca directorul cumpara de la anumite firme produse farmaceutice de trei ori mai scumpe decat putea achizitiona.

Pentru a stabili cu certitudine autorii falsurilor, reclamantele solicita cercetarea tuturor circumstantelor cazului de fata in cadrul unei anchete penale. Deocamdata nu putem spune cine si ce fura de la "Bigamos": bani sau medicamente? Ceea ce s–a confirmat deja e faptul ca directorul farmaciei, Ion Botnaru, a incalcat dreptul la munca al angajatelor, in conditiile in care judecata le–a restabilit in functie. Conflictul s–a acutizat si mai mult atunci cand femeile au revenit la serviciu in urma deciziei judecatii. Pe una dintre ele, Eudochia Gavrilita, Botnaru a tinut–o pe hol, ulterior alungand–o pe aceasta femeie in etate. In privinta acesteia, directorul si–a motivat ordinul de concediere prin faptul ca intarzie la serviciu si ca n–ar fi eliberat, chipurile, bon de plata pentru un medicament care costa 5 lei. Avocatul Tatiana Catana sustine ca incalcarea dreptului la munca, drept care se inscrie printre "drepturile si libertatile garantate de Constitutie", este interpretat si ca infractiune penala (art. 176 CP).

Directorul farmaciei "Bigamos" afirma ca nu le–a reangajat pe aceste femei din cauza ca s–au prezentat la lucru abia peste doua zile de la pronuntarea hotararii judiciare. Cat priveste furturile, directorul sustine ca singurele care trebuie sa poarta raspundere materiala pentru aceasta sunt cele trei farmaciste. "Fiecare din ele are contract de raspundere materiala, ele fiind cele care au primit si comercializat marfa. Prin 2000, cand masina cu memorie fiscala era in grija lor, rata vanzarilor era redusa cu 50 la suta. Atunci inregistram cate 1500–1800 lei zilnic. In prezent, cand aparatul a fost separat de ele, depunem in casa cate 4000–5000 lei pe zi si in jur de 100 mii lunar. In situatia in care veniturile la farmacie, incepand cu anul 2002, de cand aparatul cu memorie fiscala a fost transferat in gestiunea sotiei, au crescut considerabil, unde au disparut banii care nu ajung?!"

"Linistiti–va, nu este acesta conflictul secolului, la Ministerul Transporturilor si Comunicatiilor s–a discutat aceasta problema si, probabil, vom ceda farmacia in gestiunea Ministerului Sanatatii", ne–a spus Valentina Veverita, sefa Directiei economico–financiare a MTC.

Aliona AVRAM


Ziarul de Garda
Site-ul zdg.md nu contine toate articolele si imaginile tiparite in acest numar.
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com