In ultimii 10 ani, Moldova a devenit sursa ce alimenteaza cu carne vie retelele internationale de traficanti. Neavand unde munci si cu ce–si intretine copiii, femeile noastre sunt o prada usoara. Alungandu–se dupa o iluzie, ele ajung in bordelurile din toata lumea, ca apoi sa se intoarca acasa — daca se mai intorc – schilodite, fizic si psihologic. Inauguram astazi o serie de istorii ale unor tinere, care–si istorisesc viata ca pe o lectie pentru alte potentiale victime.

"Am crescut alaturi de un tata alcoolic si violent," isi incepe povestea Olga. Expresia fetei este de un calm straniu, de parca povesteste lucruri obisnuite. Cearcanele adanci din jurul ochilor si privea–i ratacita spun, insa, mult mai multe, tradand greutatile prin care i–a fost dat sa treaca. "Divortul parintilor m–a afectat mult. Mama abia de reusea sa ne intretina pe noi, cei doi copii. Apoi am nascut si eu un copil, nefiind casatorita... ".

Astfel, fara un umar alaturi, dar deja responsabila pentru o alta viata, a ajuns sa citeasca cu atentie anunturile din ziarul "Makler". A ales unul cu urmatorul continut: "Propunem locuri de munca in Italia. Fara servicii intime". A contactat firma care plasa anuntul si care i–a promis un loc de munca si o viza "in credit", pe care trebuia sa o plateasca din viitorul salariu. "Nu stiam cum se deschide o viza. Nici acum nu stiu, dar nu ma mai intereseaza. Vreau sa le spun tuturor femeilor sa nu creada acestor anunturi. Daca as cunoaste pe cineva care vrea sa lucreze in strainatate, nu m–as rusina sa–i destainui tragedia mea, poate doar ii voi ajuta sa deschida ochii. Am un fiu caruia nu–i voi permite niciodata sa plece orbeste prin straini". Olga considera ca menirea ziarelor nu e sa plaseze anunturi false, ci sa publice istorii adevarate care sa ajute oamenii sa ocoleasca asemenea tragedii. Ea considera ca femeile care au nimerit in aceste situatii nu sunt vinovate, fiind fortate de saracie sa porneasca in pribegie...

Cosmarul a inceput, pentru ea si pentru cele opt fete cu care erau impreuna, inca pe drum: batai, violuri si foame. Se simteau ca niste catei vagabonzi, urmariti si vanati cu inversunare. Nu stiau ca drumul lor duce spre Kosovo, dar deja de–a lungul traseului au tot fost obligate sa "lucreze" pentru ca intermediarii sa–si recupereze banii investiti, dar sa si faca venit. Asa au tot fost vandute de nenumarate ori. Fiecare patron isi "incerca" mai intai el marfa, supunandu–le la perversiuni sexuale. "Zile intregi nu primeam nimic de mancare, eram ametite de foame", spune Olga. In final, a fost cumparata de un patron cosovar. Acesta avea o concubina din Moldova. "Cel mai strasnic era ca aceasta pamanteanca a noastra ne persecuta mai rau ca el. O interesau doar banii pe care–i putea castiga din nenorocirea noastra. Incepusem sa cred ca toti oamenii se gandesc doar la propriul buzunar, fara sa conteze cu ce pret este umplut". La inceput, Olga incerca sa opuna rezistenta, refuzand sa deserveasca clientii. Dar bataile crancene au frant–o. Nu–si mai facea iluzii. Lupta pentru a supravietui, ca si celelalte fete. "Eram ca intr–un club al femeilor nenorocite. In fiecare seara ne imbratisam una pe alta si plangeam. Singura noastra bucurie e ca mai suntem vii". Nimic nu i se parea mai strasnic decat dorul de casa, de copil, de maica–sa, intr–o lume in care exista doar violenta. Acum, cand isi aminteste prin ce a trecut, nu isi mai retine lacrimile, si tot repeta in glas ca tragedia a luat sfarsit.

Dupa doi ani si opt luni de sclavie crunta, a reusit sa fuga. A fost ajutata de o amica casatorita acolo, care a dus–o chiar la sediul Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM). Numai ca, de atatea batai si maltratari, a orbit. A stat un timp la un centru de reabilitare al OIM, dar aproape ca nu se ridica din pat, caci nu putea accepta lumea pe dibuite. "Intr–o zi, m–am prabusit peste o colega. Mi–a fost atat de rusine de faptul ca nu vedeam. Nimic nu e mai strasnic decat sa–ti pierzi vederile".

Acasa au intalnit–o cu vesti proaste. Ii decedase mama. "Nimerisem la Pastele Blajinilor. M–am dus si eu ca toata lumea la cimitir. Insa vecinii ma aratau cu degetul si–mi aruncau in fata cuvinte grele. Cica, mai am nas sa apar printre oameni. Am ajuns sa urasc aceasta lume. Nu mai cred in nimeni, mai ales in barbati. Violenta lor ma sperie".

Totusi, Olga nu a cedat definitiv. Ajutata de oameni buni, a avut sansa sa i se faca doua interventii chirurgicale la Kiev. Vederea i s–a restabilit putin. Asteapta cea de–a treia operatie. "Dupa aceasta, impreuna cu fratele vrem sa pornim o afacere. Sunt sigura ca vom reusi. Simt ca trebuie sa fac ceva pentru fiul meu. Dupa o despartire atat de grea, imi reproseaza ca–l las singur chiar si atunci cand plec la operatii, dar sper ca degraba se vor termina si aceste probleme. Si–atunci nu ne vom mai desparti".

Stela ENACHE