Batranul a iesit in strada sa vanda sticle goale de rachiu. Il puteti vedea in orice piata, aparuta ad–hoc pe strazile capitalei. Unul dintre ei, cu copii plecati in lume dupa avere, si–a scos la vanzare straiele de mire. Altul si–a adunat cratitele, in care n–a mai prajit salam sau carne de cateva decenii, le–a insirat pe jos si asteapta, umil, sa i le cumpere cineva la un pret de nimic. O batranica, pe chipul careia si–a uitat amprenta frumusetea de altadata, a atarnat de masa improvizata o oglinda si cateva agrafe, roase de atata purtat. Mai poti vedea in aceste mici iarmaroace portrete si autoportrete, tacamuri desperecheate, panglici multicolore si alte franturi pestrite ale unei tinereti apuse, ale unei bunastari ruinate, ale unei vieti ca si trecute... Stau si urmaresc, pret de cateva minute, cine sunt clientii acestor vanzatori ambulanti. Cumparatorii — alti batrani care, satui sa tot priveasca zile si nopti la aceleasi lucruri din casa, vechi ca si ei, vin aici de le schimba. Targul se face pe soptite, ca nu cumva o vorba spusa in glas sa sperie anii si sa fuga de la ei. Cumparatorii isi strang cumparatura intr–o basma la vel de ponosita, ori intr–un cos din plastic si, incet–incet, fara a sti daca merg sau alearga, se indreapta spre casa care, deseori, doar pe ei ii asteapta.

E trista singuratatea... Mai trista chiar decat golul din sticla goala de vodca "Zadorinko", de forma neobisnuita a unui dreptunghi. O fi fiind, probabil, singurul obiect neclintit din taraba batranului. Poate daca l–ar expune intr–un loc mai aproape de biserica, sa fie vazut de crestini, poate l–ar vinde pentru vreun leu. Si–atunci acesta n–ar mai fi o simpla sticla de vodca, ci un vas in care crestinii vor tine apa sfintita. Atunci acel leu, pus alaturi de alti doi, scosi din alt targ, ar face de–o paine. Iar ziua in care batranul va putea cumpara aceasta paine, nu va mai fi una singuratica, iar batranul meu nu va mai fi la fel de trist. Ar semana oarecum cu o alta batranica pe care o vad deseori, care merge la magazin cu un carut din metal. Carutul cantareste mai mult decat stapana, insa batrana pune vajnic in el o branzica, invelita intr–o punga de 10 bani, si il cara, vorbind si razand singura, pana acasa. Intr–o zi am vazut–o ducand in acel carut trei fire de gunoi...

Toti batranii ni se par, uneori, ciudati. Sunt clipe cand ne pare ca ei ne incurca sa traim, ca nu avem nevoie de povetele si sfaturile lor, ca prea au impanzit strazile cu lucruri vechi. Asa mi s–a parut si mie, pana in ziua in care am inteles: cine nu are batrani, sa si–i cumpere...

Ileana Rusu