Ţintuit la pat de 22 de ani

Vara, deşi de la patul la care e ţintuit de douăzeci de ani sunt doar câţiva metri de parcurs până afară, Vasile Leca, de 23 de ani, din s. Oxentia, r. Criuleni, tânjeşte după lumina zilei, pe care o vede doar prin fereastră. Iarna, îi lipseşte mirosul de zăpadă, pe care îl adulmecă doar dacă cineva se îndură să–i aducă un bulgăre în casă.

Vasile Leca nu a fost văzut de un specialist din 1991

Când s–a născut Vasile, părinţii lui nu mai puteau de bucurie, şi–au zis că, în sfârşit, după două fete, le–a dăruit Dumnezeu şi un băiat. Nimic nu prevestea faptul că, din neatenţia unui medic, copilul ar putea rămâne ţintuit la pat.

Băiatul nu avea nici un an când i–a fost făcută o simplă injecţie. După câteva luni, mama sa, Olita, a sesizat o umflătură a mâinii stângi. Femeia s–a adresat din nou la spital, însă medicii au asigurat–o că totul va fi bine şi că băiatul îşi va reveni. Prognoza medicilor nu s–a adeverit. La doi ani, copilul avea deja partea stângă a corpului inflamată.

«Medicii s–au speriat când mi–au văzut copilul. M–au trimis la Dubăsari, să dea analize. Acolo mi–au spus că băiatul se simte rău din cauza injecţiei făcute pe când avea un an. Apoi m–au îndreptat la Chişinău, unde i s–a făcut o operaţie, pentru a şti exact boala de care suferă copilul. La început mi–au spus că are cancer, apoi au trimis analizele la Moscova. Răspunsul mi–a confirmat faptul că băiatul a fost "stricat" de medici», ne–a spus mama lui Vasile.

Babele nu vindecă ceea ce strică medicii

Femeia susţine că nu i–a cerut explicaţii medicului care i–a făcut băiatului injecţia, pentru că nu ştia exact din ce cauză se simte rău copilul. «De fiecare dată, când ne adresam medicului, ne spunea să–i pun saramură la mânuţă. Aşa făceam, dar fără rost". Disperată, Olita Leca a fost şi pe la babe cu băiatul. "Am mers la o babă din Obreja, care lecuia oameni bolnavi din născare. Ea mi–a spus că dacă medicii mi–au stricat băiatul, ea nu mai are ce să–i facă».

Astfel, pe an ce trece, starea lui Vasile devine tot mai grea. La 23 de ani nu se mai poate mişca, fiind ţintuit la pat. «Toată ziua stă pe partea stângă a corpului, iar noaptea îl schimbăm pe dreapta. Poate o operaţie l–ar ajuta. Nu cred să fie cum a fost, dar măcar cât de puţin să se îndrepte», se roagă mama băiatului.

Pentru că sunt săraci, părinţii acestuia nu şi–au putut permite o consultaţie medicală profesionistă din 1991, când Vasile a suportat prima şi singura operaţie din viaţa sa. «Ni s–a spus că poate să se îndrepte, dar că are nevoie de mult masaj», îşi aminteşte mama.

Olita nu cunoaşte exact diagnosticul bolii de care suferă Vasile. «La Chişinău mi s–a spus că are fibromatoză (boală caracterizată prin apariţia de fibroame (tumori fibromatoase) sau fibroză (creşterea fibrelor într–un ţesut). Are nevoie de operaţie, pentru că toate oasele îl dor. Noi nu ne–am interesat pe la medici, pentru că nu am avut nici putere, nici bani. În plus, toată lumea din jur îmi spune că el nu se va mai îndrepta. Medicii din localitate ne–au spus că nu îi va face nimeni nimic, că boala este agravată şi că e prea târziu. Îmi spun să mă iau în mâini, dar nu pot. Pentru el îmi dau şi viaţa, datorită lui mai trăiesc».

500 de lei pentru o viaţă ţintuită la pat

Vasile are o pensie de 503 lei. Aceşti bani îi ajung doar pentru medicamente. Şi mama lui suferă de hipertensiune. Nu poate lucra şi primeşte o pensie de doar 326 de lei.

«Din pensia lui mă ajută şi pe mine, că eu, la cât de bolnavă sunt, nu pot trăi fără medicamente, da« el rabdă, numai să mă vadă pe mine bine. Medicamentele pentru tensiune mi le dau la farmacie la jumătate de preţ. Am două fete mai mari, care mă mai ajută. Că eu una nu mă pot descurca. Nu–l pot lăsa singur, deoarece nu se poate mişca. Nici nu poate mânca singur, pentru că are dinţii încleştaţi. Îi pregătesc mâncare specială. De la Chişinău ne–au dat nişte crupe, sfeclă roşie în cutii, au spus că e bună pentru băiat, dar de altfel de ajutor nu am beneficiat».

Băiatul spune că nimic nu poate fi mai chinuitor decât să lupţi cu timpul, pentru a supravieţui. «Speranţa moare ultima«, repetă el. Din decembrie trecut, cu ajutorul unor oameni cu inimă mare, şi–a procurat un computer, a învăţat singur să–l utilizeze, noroc că mâna dreaptă o mai poate mişca. L–am întrebat ce–şi doreşte. » Să fiu pe picioare, ca să–i pot răsplăti pe cei care mă ajută: părinţii, surorile şi puţinii prieteni care mă înţeleg.»

«Sper, speranţa moare ultima»

Vasile îşi aminteşte cu drag de zilele când, în copilărie, putea merge într–un picior. «Atunci vedeam lumina zilei, acum însă mi–a obosit şi acest picior şi nu pot sta decât la pat. Mă vedeţi? Îmi ies oasele, mă dor. Sper… speranţa moare ultima". Băiatul s–a interesat dacă o operaţie l–ar ajuta cel puţin să se deplaseze într–un scaun cu rotile. "Medicul de familie a spus că e nevoie de specialişti mari, celor de aici le este frică să se apuce de mine.»

Singura mângâiere a lui Vasile este televizorul şi muzica. Din păcate, pentru că nu are o antenă performantă, recepţionează doar foarte puţine posturi TV. La 22 mai, pentru prima oară, cu ajutorul lui Adrian Ursu, al cărui fan este, a putut fi scos în centrul satului pentru a asista la un concert. «Până atunci auzeam concertele doar de la fereastră. Însă de scârbă, conectam televizorul şi dădeam volumul mai tare, pentru că mă durea inima că nu sunt şi eu acolo."

La cei 23 de ani, Vasile are aceleaşi vise ca şi noi, îşi doreşte să întemeieze o familie, să meargă la şcoală, să înveţe o limbă străină, să viziteze alte oraşe.

Familia baiatului a deschis un cont pentru ca cei care vor sa–l ajute sa transfere bani.
Beneficiar
Banca de Economii S.A.
Filiala nr.1 S/O
c/f 1003600002549
MFO BECOMD2×609
C/dec 28097014989
Cont nr. 259358 Leca Vasile Nicolae

P.S.  În ziua de marţi, 17 iunie, când acest articol era pregătit de tipar, am fost anunţaţi că s–a stins din viaţă tatăl lui Vasile, Nicolae Leca. Dumnezeu să–l odihnească în pace!

Diana RAILEAN